Leul a pierdut o jumătate de ban

6 aprilie 2021 | 0 comentarii |

Multe dintre piețele europene au fost închise la începutul acestei săptămâni, cu prilejul minivacanței Paștelui catolic. Leul a avut o evoluție ușor descendentă, dar a reușit să se mențină sub maximul istoric de 4,9251 lei, atins în ultima zi din martie.

Primele tranzacții de luni s-au realizat la 4,914 – 4,916 lei/1 euro. Maximul ședinței a fost la 4,92 lei, iar media monedei europene a urcat de la 4,9106 la 4,9161 lei.

Există premisa ca leul să recupereze din pierderile suferite luna trecută, după ce premierul Florin Cîțu a afirmat luni, că România ar putea ajunge la sfârșitul lunii iulie la 10 milioane de persoane vaccinate, ceea ce ar putea permite o redeschidere în totalitate a economiei.

De asemenea, analiștii BCR observau în buletinul de informare că BNR „nu este îngrijorată de deprecierea recentă a leului deoarece moneda naţională a pierdut mai puţin de 0,5% în acest an, cu impact minor asupra inflaţiei. Estimarea noastră de curs de schimb pentru finalul acestui an este 4,95”. Evoluția are loc în condițiile în care „activitatea economică a încetinit la 88% din media unei luni normale pre-criză în primele patru săptămâni din martie, de la 92% în februarie”, după cum se precizează în analiza BCR.

 

Moneda unică europeană a scăzut ușor în raport cu moneda americană, astfel că luni s-a plasat în intervalul 1,1738 – 1,1772 dolari/1 euro, în timp ce cursul monedei americane a urcat de la 4,1684 la 4,1871 lei. Deprecierea euro față de dolar a apărut după ce guvernul Franţei a majorat estimarea privind deficitul bugetar din acest an de la 8,5% din PIB la 9%, după intrarea în a treia carantină naţională, iar de cealaltă parte, Departamentul american al Muncii a anunțat vinerea trecută crearea în martie a 916.000 noi slujbe, exceptând cele din domeniul agricol, și o scădere a ratei șomajului de la 6,2% în februarie la 6%.

Moneda elvețiană a stagnat luni, în culoarul 1,107 – 1,11 franci/euro iar media ei urcat de la 4,4304 la 4,4393 lei.

Lira sterlină s-a apreciat la 1,1749 – 1,1802 euro, iar media ei a sărit de la 5,7656 la 5,8021 lei, consecință a vaccinării masive împotriva noului coronavirus.

Cotațiile metalului galben au fost stabile pe piețele internaționale, prețul fluctuând între 1.722 și 1.728 dolari, în condițiile în care multe piețe europene erau închise. Aprecierea monedei americane a ridicat prețul gramului de aur de la 231,7812 la 232,3158 lei.

 

Piața monetară a fost calmă, iar dobânzile interbancare nu au înregistrat modificări.

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) pentru trimestrul al doilea a fost calculat de BNR la 1,67%.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a început săptămâna la 1,66%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,72%, iar indicele ROBOR la 12 luni a rămas la 1,76%.

 

Bitcoin a stagnat pe platforma integratoare WorldCoinIndex sub pragul de 60.000 dolari, cotațiile fluctând între 56.800 și 58.400 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*