Leul a recuperat o parte din pierderile de la sfarsitul lui 2016

9 ianuarie 2017 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Prima saptamana din 2017 a fost una de bun augur pentru leu, care s-a apreciat fata de principalele valute.

Daca anul trecut s-a incheiat la 4,5411 lei/1 euro, la finalul saptamanii trecute, media euro a coborat la 4,5069 lei, minim al ultimei luni, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,498 si 4,51 lei, iar cotatiile de la inchidere au fost de 4,506 – 4,509 lei.

Aprecierea leului s-a datorat numirii noului Cabinet la Palatul Victoria, decizie care a calmat investitorii, care intrezareau o posibila criza politica. Pe de alta parte, reducerea aversiunii fata de risc si incetinirea ritmului de iesire a capitalurilor speculative au permis monedelor de la marginea zonei euro, precum leul, sa se aprecieze. Totodata, moneda poloneza a inchis saptamana la 4,351 – 4,369 zloti, iar cea maghiara la 306,9 – 308,3 forinti .

Prognozele privind evolutia raportului euro/leu converg spre o medie anuala situata in jurul lui 4,5 lei, proiectiile fluctuand intre 4,46 si 4,51 lei. Analistii cred ca principalii factori de corectie vor fi cei externi, precum Brexit-ul sau alegerile din Franta si Germania

De altfel, BNR a decis sa mentina dobanda sa cheie la 1,75%, nivel stabilit in mai 2015, si a pastrat rezervelor minime obligatorii pentru valuta la 10%, respectiv la 8% pentru cele in lei.

Masurile indica faptul ca pe termen scurt nu sunt de asteptat modificari majore ale cursului, in conditiile in care guvernatorul Mugur Isarescu a declarat ca rata anuala a inflatiei ar putea fi sub nivelul prognozat, de 2,1%.

Cursul dolarului american a inregistrat cea mai mare scadere in perioada analizata, de la 4,3408, in prima sedinta a anului, la 4,2518 lei, la finalul saptamanii, cand cotatiile din piata au fluctuat intre 4,249 si 4,282 lei.

Aceasta evolutie ofera o gura de oxigen celor care au credite in dolari, avand in vedere ca numeroase analize anticipeaza atingerea paritatii cu euro in prima jumatate a acestui an, in cazul in care Fed va respecta programul sau de crestere a dobanzii din SUA.

Media monedei elvetiene a scazut, la randul sau, de la 4,2210 la 4,2062 lei, in timp ce pe pietele internationale a fluctuat intre 1,069 si 1,074 franci/euro.

Anul a inceput cu aprecierea dolarului la 1,0341, nivel care nu a mai fost atins din 2013, insa la finalul perioadei analizate el a scazut fata de euro la 1,0525 – 1,0621, pietele americane inchizand la 1,0531.

Este de asteptat ca dolarul sa revina pe apreciere, dupa ce salariul orar s-a majorat in decembrie cu 10 centi, la 26,90 dolari, ceea ce se va reflecta in cresterea inflatiei, ceea ce va permite Fed sa continue ridicarea dobanzii sale cheie, anul acesta fiind programate trei astfel de masuri.

 

*Analiza saptamanala valutara & futures (cuprinde perioada 3 – 6 ianuarie​) este realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*