Leul abia mai respiră în fața euro

19 noiembrie 2019 | 0 comentarii |

Euro urcă vertiginos către pragul psihologic de la 4,8 lei și le dă coșmaruri românilor cu credite în moneda unică sau cu economii în lei. Luni, euro a făcut un nou pas înainte, atingând un nou maxim istoric. În schimb, dolarul și francul elvețian s-au depreciat.

Leul și-a continuat, așadar, mișcarea descendentă pe care o înregistrează de două luni și jumătate, atingând un nou minim istoric în raport cu euro. La doar două ședințe distanță de precedentul minim, moneda unică a urcat în prima ședință a acestei săptămâni, de la 4,7667 la 4,7729 lei, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,77 – 4,776 lei.

De altfel, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu anticipa această creștere, în 6 noiembrie, când a spus că fluctuația între 4,72 și 4,76 lei/1 euro este minoră în comparație cu cele ale monedelor din regiune, respectiv ale forintului maghiar și zlotului polonez care au înregistrat variații mult mai mari.

În 25 ianuarie, la câteva săptămâni după adoptarea OG 114, cursul monedei naționale a coborât la 4,7648 lei/1euro.

 

Deprecierea monedei naționale vine într-un context regional negativ, dar multe voci critică și deciziile noului Executiv de a prezenta realitatea crudă a stării în care se află economia românească. Creșterea bazată în primul rând pe consum a dus la o explozie a importurilor, în timp ce exporturile nu au putut să țină pasul cu ele. Este bine să ținem adevărul ascuns sub preș, să urmăm exemplul Greciei, sau este mai bine să încercam rezolvarea cât mai rapidă a problemelor?

Cel mai apropiat exemplu este ultimul Black Friday, care s-a încheiat cu noi recorduri de vânzari. Este foarte bine pentru comercianți și pentru cei care au cumpărat, dar a fost creat un nou minus în deficitul de cont curent și deficitul comercial.

 

În minuta şedinţei de politică monetară a C.A. al BNR, din în 6 noiembrie, se aprecia că „o poziționare mai joasă a raportului leu/euro, potențial antrenată de diferențialul ratei dobânzii – mai ales pe fondul relaxării politicii monetare de către Fed și BCE, precum și al atitudinii băncilor centrale din Europa Centrală și de Est –, ar putea sprijini dezinflația pe termen scurt, dar ar induce riscuri mari la adresa evoluției pe termen mediu a inflației, prin impactul advers exercitat asupra balanței comerciale și a contului curent”.

La casele de schimb valutar ale băncilor, cursul de vânzare al euro a sărit deja de 4,8 lei, maximul de 4,8440 lei/euro fiind înregistrat la OTP Bank, în timp ce BCR și ING practicau un nivel de 4,8410 lei, conform unei platforme financiare.

 

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,3224 la 4,3259 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,093 – 1,096 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 4,3685 la 4,3586 lei.

Lira sterlină a crescut de la 5,5647 la 5,5938 lei, cel mai mare nivel din 24 iunie 2016, a doua zi după referendumul pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

Actuala apreciere se datorează avansului pe care îl au conservatorii britanici înaintea alegerilor din 12 decembrie, care ar permite semnarea acordului de Brexit.

 

Uncia de aur a fluctuat între 1.457 și 1.467 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut de la 203,6272 la 202,3260 lei.

Perechea euro/dolar s-a apreciat la 1,1048 – 1,1068 dolari.

Bitcoin era stabil pe platformele specializate, fluctuând între 8.450 și 8.500 dolari.

 

*Analiza săptămânală & futures (cuprinde perioada 11 – 15 noiembrie), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*