Leul continuă să se deprecieze

9 aprilie 2020 | 0 comentarii |

Impactul pandemiei asupra țărilor din lumea întreagă conduce către recesiune, dar cât de mare va fi impactul, mai ales asupra țărilor din Europa de Est, este încă greu de evaluat. În timp ce băncile centrale inundă piețele cu sume uriașe pentru a calma furtuna cauzată de virus, miniștrii din zona euro se chinuie să ajungă la un commpromis cu privire la un amplu pachet de salvare. Între timp, piața se reglează singură, iar consecințele sunt încă imprevizibile.

Cursul euro a crescut miercuri de la 4,8314 la 4,8338 lei, evoluția leului față de euro continuând să fie decuplată de cea a altor monede din regiune.

Tranzacțiile din piața locală se realizau în culoarul 4,832 – 4,839 lei, cotațiile mai ridicate fiind atins după anunțarea mediei de către BNR.

 

Cursul monedei americane a urcat de la 4,4445 la 4,4477 lei.

Moneda elvețiană a revenit pe creștere, media ei urcând de la 4,5663 la 4,5796 lei, în condițiile în care ea se aprecia la  1,055 – 1,057 franci/euro.

După căderea de marți la 5,5495 lei, provocată de internarea de urgență a premierului Boris Johnson, lira sterlină a urcat miercuri la 5,4833 lei.

Uncia de aur fluctua pe piețele specializate în culoarul 1.646 – 1.654 dolari, astfel că prețul gramului de aur a urcat de la 236,0954 la 236,2803

 

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat miercuri la 2,55%, valoare care se mai înregistra în mai 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,62 la 2,61%, valoare care se mai înregistra în mai 2018, în timp ce indicele la 12 luni a alunecat de la 2,66 la 2,65%.

 

În regiune, moneda poloneză se aprecia de la 4,5612, la începutul săptămânii, la 4,5362 zloți/euro, iar cea maghiară se întărea de la 363,35 la 358,76 forinți/euro.

Vânzările de monedă americană la care recurg marile bănci centrale a produs creșterea euro până la 1,015 dolari. Faptul că miniștrii de finanțe din zona euro nu au ajuns la un acord privind un plan în valoare de 500 miliarde de euro pentru stimularea zonei, a avut ca efect o scădere până la 1,0839 dolari.

Bitcoin stagna pe platformele specializate la cotații de 7.200 – 7.400 dolari.

 

*Analiza valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*