Leul, din nou, pe depreciere

24 februarie 2014 | 0 comentarii |

Situatia critica din USL, coalitie care s-ar putea destrama saptamana aceasta, cat si violentele din Ucraina, au provocat deprecierea leului fata de principalele valute.

Recordmenul saptamanii trecute a fost francul elvetian, cursul crescand joi la 3,7074 lei, maximul ultimelor 14 luni, pentru ca a doua zi sa scada la 3,7021 lei, mai sus cu circa 1% fata de sedinta de marti. Aceasta evolutie creeaza mari probleme celor care au preferat, in anii trecuti, sa obtina credite in moneda helveta.

Cursul dolarului american a fluctuat intre 3,2674 si 3,3040 lei, media de vineri fiind anuntata la 3,2955 lei.

In primele trei sedinte, cursul euro a fost stabil, miscarea rezumandu-se la 4,4873 – 4,4916 lei. Miercuri dupa amiaza, dupa declaratiile presedintelui PNL, care semnalizau iminenta destramare a USL, si cresterea violentelor la Kiev, unde aparusera victime, cotatiile monedei unice au depasit pragul de 4,50 lei, astfel ca joi a fost atins maximul de 4,5239 lei, cel mai ridicat nivel din ultimele trei saptamani, iar cotatiile s-au apropiat de 4,53 lei.

Scaderea, de la finalul saptamanii, a sentimentelor de aversiune fata de risc, a permis leului sa se aprecieze usor, astfel ca euro a coborat la 4,5173 lei, intr-o sedinta care s-a deschis in jurul nivelului de 4,5150 lei, asemanator cu cea de la inchiderea precedenta. Spre finalul zilei, cotatiile au scazut la 4,5050 – 4,5080 lei.

In piata la termen de la Sibiu, euro s-a tranzactionat pentru scadenta de luna viitoare la 4,4980 lei.

Perechea euro/dolar a fluctuat, intreaga saptamana, in apropierea pragului de 1,37 dolari, minimul fiind de 1,3694 iar maximul de 1,3773 dolari. Piata americana s-a inchis vineri seara la 1,3738 dolari.

Iarna grea, care a cuprins o buna parte a SUA, a fost unul dintre motivele care a contribuit la deprecierea dolarului, investitorii considerand ca aceasta va incetini ritmul de relansare a economiei americane.

Euro  a fost sustinut si de anuntul agentiei Moody’s referitor la cresterea ratingului suveran al Spaniei, a patra economie a zonei euro, la Baa2, cu perspective pozitive.

Moneda unica ar putea reveni pe scadere, in cazul in care BCE va accepta indemnul FMI de a aduce dobanzile din zona euro in teritoriul negativ, datorita riscului de revenire a recesiunii la nivelul economiei mondiale. Aceasta propunere se bazeaza pe ideea ca, in principiu, bancile comerciale ar reincepe creditarea economiei. Lucru care nu s-a intamplat pana acum, chiar daca BCE a imprumutat bancile cu aproape 1.000 miliarde euro la dobanzi foarte mici, acestea preferand sa pastreze banii.

La Sibiu, euro s-a tranzactionat pe martie la 1,3690 – 1,3763, pe iunie la 1,3691 – 1,3751, respectiv pe septembrie si decembrie la 1,37 dolari. Pretul futures al unciei de aur cu scadenta saptamana iunie s-a miscat intre 1.307 si 1.328 dolari.

*Analiza saptamanala valutara&futures (cuprinde perioada 17-21 februarie) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*