Leul, la maximul ultimelor trei saptamani fata de euro

26 iunie 2015 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Perspectiva ca Rezerva Federala sa majoreze dobanzile din SUA doar in ultima parte a acestui an si evolutia negativa a negocierilor dintre Grecia si troika UE-FMI-BCE au avut ca efect inmultirea plasamentelor in monedele de la marginea zonei euro, acolo unde randamentele sunt mai ridicate, dar si mai riscante.

Pe acest fond, moneda unica a atins minimul ultimelor trei saptamani, iar cea elvetiana a scazut la cel al ultimelor doua saptamani.
Cursul euro a coborat, in a saptea sedinta consecutiva, de la 4,4727 la 4,4563 lei. Fata de data de 16 iunie, cand a fost atins maximul ultimelor cinci luni, de 4,4894 lei, aprecierea leului este de peste patru bani.

Piata valutara s-a deschis ieri, la 4,4730 lei, nivel apropiat de cel de la inchiderea de miercuri, vanzarea de valuta coborand euro la un minim de 4,4510 lei, iar tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4520 – 4,4550 lei.

Evolutia leului din urmatoarea perioada va continua sa fie influentata, in principal de factorii externi, precum criza finantelor publice din Grecia si situatia incordata din Ucraina, la care se adauga politicile monetare ale BCE si Fed.

Surse de depreciere locale sunt legate mai mult de politic, precum acuzele aduse de DNA premierului Ponta si o eventuala schimbare a coalitiei de la Palatul Victoria.

Din punct de vedere economic, situatia este mult mai pozitiva. Astfel, un raport al CFA Romania arata ca indicatorul de incredere macroeconomica a atins in luna mai maximul istoric, de 77,1 puncte. In privinta raportul euro/leu, „valorile mediane ale anticipatiilor pentru cele doua orizonturi de timp (pentru 6, respectiv 12 luni) avute in vedere au consemnat un curs anticipat de 4,4500 pentru ambele orizonturi, in crestere fata de valorile inregistrate in exercitiul anterior”.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,9889 la 3,9902 lei, cotatiile din piata valutara fluctuand intre 3,9710 si 3,9990 lei.

Media monedei elvetiene, care s/a depreciat pe pietele internationale la 1,045 – 1,055 franci/euro, a scazut de la 4,2861 la 4,2490 lei.

Perechea euro/dolar a scazut la 1,1154 – 1,1226 dolari, dupa ce FMI  a ridicat obiectii importante fata de propunerile guvernului de la Atena, pentru incheierea unui acord care sa permita prelungirea ajutorului financiar.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii disponibile pana la ora 14:00) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*