Leul, protejat eficient de BNR

28 februarie 2022 | 0 comentarii |

BNR a reușit să protejeze eficient moneda națională după atacul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, care a avut ca efect prăbușirea joi a monedei ruse la 89,60 ruble/dolari, respectiv la 101,03 ruble/euro.

Piețele vor fi bulversate luni, după deciziile luate de Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada și Marea Britanie, de suspendare a Rusiei la tranzacțiile prin sistemul SWIFT, măsură considerată drept o „bombă nucleară” pentru regimul de la Moscova.

Evoluția cursului euro a fost stabilă, 4,9447 – 4,9489 lei, tranzacțiile realizându-se pe parcursul săptămânii într-un culoar îngust cuprins între 4,944 și 4,952 lei. Vineri, media euro a fost stabilită la 4,9479 lei.

 

În minuta ședinței de politică monetară a BNR din 9 februarie, publicată la începutul săptămânii, se arată că „riscurile la adresa ratei de schimb a leului sunt ridicate, și cu potențiale implicații adverse asupra inflației și a indicatorilor de vulnerabilitate externă, au atenționat membrii Consiliului, evocând dezechilibrul extern în accentuare și incertitudinile asociate consolidării bugetare, precum și perspectiva normalizării mai rapide a conduitei politicii monetare de către bănci centrale majore, în principal de către Fed, dar și situația geopolitică Rusia-Ucraina”.

În același context, majoritatea participanților la ultimul sondaj realizat de CFA România anticipează deprecierea leului. Valoarea medie pentru orizontul de 6 luni este de 5,0159 lei/euro, iar pentru orizontul de 12 luni, de 5,0761 lei/euro. Aceste prognoze au fost realizate în ianuarie, iar valorile anticipate au scăzut comparativ cu precedentul sondaj.

 

Pentru a preîntâmpina eventualele presiuni asupra leului, BNR a folosit pârghia monetară și a sterilizat la începutul săptămânii lichiditatea din piață printr-o operațiune de tip depo. Băncile comerciale au plasat depozite în valoare de 5,1 miliarde lei, la o dobândă de 2,5%, egală cu cea de politică monetară.

În urma acestei operațiuni dobânzile interbancare au crescut rapid. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 3,55%, la începutul săptămânii, la 3,78% la sfârșitul ei, valoare care se mai înregistra la jumătatea lui septembrie 2013.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 3,78%, în ședința de luni, la 3,95%, în cea de vineri, nivel care a mai fost atins în septembrie 2013.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,93 la 4,08%.

 

Euro a scăzut joi până la 1,1106 dolari, minim începând cu mai 2020, dar a recuperat vineri, când se tranzacționa în culoarul 1,1166 – 1,1274 dolari, iar piețele americane s-au închis la 1,1268 dolari. În piața locală, media monedei americane a crescut de la 4,3529 la 4,4271 lei.

Valoarea unciei de aur a crescut joi la 1.973,96 dolari/uncia, cea mai ridicată valoare începând cu septembrie 2020. În piața locală, prețul gramului de aur a atins un record istoric de 280,2920 lei, însă acesta a scăzut vineri la 271,8885 lei.

Majorarea cererii de monedă elvețiană, care este considerată drept „un refugiu” a provocat aprecierea ei la 1,027 franci/euro, astfel că media ei a atins un record de 4,7920 lei.

Cursul lirei sterline a urcat până la 5,9418 lei.

 

*Analiză valutară săptămânală (cuprinde perioada 21 – 25 februarie) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*