Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Leul a profitat, marți, de creșterea apetitului pentru risc care se manifestă pe piețele internaționale, și s-a apreciat față de principalele valute. În piața monetară, indicii ROBOR și-au continuat evoluția ascendentă, la valori care au mai fost atinse în urmă cu nouă ani și trei luni.

Cursul euro a scăzut de la 4,9472 la 4,9457 lei, iar transferurile s-au efectuat în culoarul 4,944 – 4,948 lei.

De la începutul acestui an, volatilitatea raportului leu/euro este cea mai mică din regiune, în timp ce coroana cehă s-a apreciat cu un procent, zlotul polonez a pierdut 0,9%, iar forintul maghiar s-a depreciat cu 4%.

Stabilitatea leului va fi consolidată și de împrumuturile realizate săptămâna trecută de Ministerul Finanțelor prin două emisiuni denominate în monedă americană. Conform BCR, Finanțele au atras 1 miliard de dolari cu scadența la sfârșitul lui 2027 la un randament de 5,3%, respectiv 750 milioane dolari cu scadența în mai 2034 dolari, la un randament de 6,02%.

 

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat marți de la 5,79 la 5,83%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6 la 6,03%

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,17 la 6,19%.

 

Perspectiva trecerii după opt ani a ratei de referință din zona euro din teritoriu negativ în cel pozitiv, începând luna cu septembrie, a asigurat suport monedei unice, alături de reducerea aversiunii față de risc.

Cotațiile euro au urcat la 1,0661 – 1,0736 dolari, iar media monedei americane a scăzut la 4,6170 lei, față de recordul de 4,7643 lei atins în 13 mai.

Cursul francului elvețian s-a depreciat la 4,7889 lei, iar cel al lirei sterline la 5,7676 lei.

Chiar dacă aurul s-a stabilizat la 1.851 – 1.860 dolari/uncie, deprecierea monedei americane a provocat scăderea prețului gramului de aur de la 277,6524 la 275,6983 lei.

 

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,6107 zloți/euro, iar a celei maghiare s-a depreciat la 383,23 forinți/euro.

 

Bitcoin a scăzut la 29.050 – 29.400 dolari, iar ether la 1.953 – 1.991 dolari.

 

*Analiză valutară săptămânală (cuprinde perioada 16 – 20 mai) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*