Leul revine pe apreciere

5 iulie 2013 | 0 comentarii |

Piata a fost calma ieri, cu volume reduse de tranzactionare, ceea ce a permis leului sa se intareasca in fata principalelor valute.

La aceasta a contribuit, dar in mica masura, anuntul INS referitor la cresterea economiei, in primul trimestru, cu 0,7% fata de trimestrul anterior, ca serie bruta, si cu 2,2% comparativ cu primele trei luni ale anului precedent, Romania fiind printre putinele state din UE care au inregistrat o evolutie pozitiva a PIB-ului.

Cursul euro a scazut de la 4.4514 la 4,4420 lei. Piata s-a deschis direct pe apreciere, la 4,44 – 4,4430 lei, mai jos cu circa un ban fata de inchiderea de miercuri. Dupa o scadere la 4,4340 – 4,4360 lei, euro a revenit in apropierea pragului de 4,44 lei, dupa care a revenit la cotatiile minime ale zilei.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru septembrie la 4,47 – 4,50 lei.

Cursul dolarului american a coborat si el, de la 3,4337 la 3,4165 lei, iar cel al francului elvetian de la 3,6180 la 3,6048 lei.

Monedele din regiune se intareau, la randul lor, in fata euro. Cea poloneza se aprecia la 4,298 – 4,32 zloti, dupa ce acum doua zile coborase la 4,35 zloti, iar cea maghiara fluctua intre 294,4 si 296,1 forinti.

Perechea euro/dolar, care a scazut miercuri la 1,2923 dolari, minimul ultimelor cinci saptamani, urca ieri la 1,2985 – 1,3072 dolari, in conditiile in care bursele americane erau inchise cu ocazia Zilei Nationale a SUA.

Investitorii se aratau ieri dimineata prudenti, ei asteptand declaratiile care urmau sa fie date dupa sedinta lunara a conducerii BCE, iar Portugalia se afla in plina criza politica.

La Sibiu, euro se tranzactiona pe septembrie la 1,2997 – 1,3022 dolari iar uncia de aur pe august la 1.247,6 – 1.253,9 dolari.

*Analiza zilnica valutara&futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14)realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*