Leul revine pe depreciere

25 octombrie 2013 | 0 comentarii |

Chiar daca euro s-a apreciat joi, la un nou maxim de 1,3822 dolari, cotatie care nu a mai fost atinsa de la inceputul lui noiembrie 2011, aversiunea fata de risc a fost prezenta in randul investitorilor, astfel ca monedele din regiune inregistrau deprecieri in fata celei unice.

Cursul euro a urcat de la 4,4378 la 4,4508 lei, intr-o sedinta care s-a deschis in jurul pragului de 4,44 lei, nivel la care s-a inchis piata, miercuri. Publicarea unui indice european, Le PMI  (Purchasing Managers Index), care a dezamagit investitorii, a determinat iesiri de pe monedele emergente, astfel ca euro a urcat usor peste pragul de 4,45 lei, iar cursul mediu a crescut de la 4,4378 lei, acum doua zile, la 4,4508 lei. La ora 14:00 tranzactiiile se realizau la 4,4810 – 4,4510 lei.

La deprecieres leului ar fi contribuit, in opinia celor de la ING Bank, zvonurile conform carora se discuta posibilitatea majorarii, de anul viitor, a cotei unice de la 16 la 22%, in paralel cu scaderea TVA de la 24 la 22%, ceea ce a creat o stare de neliniste,

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pe decembrie la 4,4650 lei, in scadere cu jumatate de ban fata de inchiderea de miercuri.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,2251 la 3,2257 lei, iar francul elvetian de la 3,6036 la 3,6197 lei.

Perechea euro/dolar crestea ieri, la 1,3765 – 1,3822 dolari, urmare a zvonurilor referitoare la faptul ca Rezerva Federala americana va continua programul sau de relaxare cantitativa, prin intermediul caruia injecteaza lunar 85 miliarde dolari in economia americana, somajul american continuand sa fie prea ridicat.

Anuntul referitor la scaderea in octombrie a indicelui PMI din zona euro, calculat de Institutul  Markit, la 51,5  fata de 52,2 puncte in septembrie, a produs scaderea euro sub pragul de 1,38 dolari.

La Sibiu, euro se tranzactiona pe decembrie la 1,3775 – 1,3988 dolari, iar pe martie la 1,3750 – 1,3780 dolari, in timp ce uncia de aur crestea pentru scadenta de saptamana viitoare la 1.336 – 1.341 dolari.

*Analiza zilnica valutara&futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*