Leul s-a apreciat in fata principalelor valute

26 noiembrie 2014 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Calmul de pe pietele financiare internationale, unde nu erau date economice importante de pe cele doua maluri ale Atlanticului, s-a rasfrant asupra celei locale, ceea ce a permis leului sa se aprecieze in fata principalelor valute.

Cursul euro a scazut de la 4,4347 la 4,4338 lei, intr-o sedinta deosebit de calma, in care tranzactiile s-au realizat intr-un culoar foarte ingust, cuprins intre 4,4320 si 4,4360 lei. La ora 14:00, cotatiile erau de 4,4320 – 4,4350 lei.

Media dolarului american a coborat de la 3,5758 la 3,5653 lei, deprecierea mai mare fiind cauzata de evolutia lui fata de euro. Scaderea francului elvetian s-a limitat la 3,6877 la 3,6873 lei.

Recent, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, atragea atentia ca leul „sta tolanit in intervalul 4,40 – 4,44 de aproape jumatate de an, adica mai putin de 1%. Mai misca asa usor din coada, dar sub 1%”. Aceste afirmatii au fost primite de piata drept o invitatie de a deprecia leul.

Conform prognozei de toamna a Comisiei Nationale de Prognoza, media euro de anul viitor si 2016 va fi una de 4,42 lei, iar cea a dolarului de 3,40 lei.

In regiune, moneda maghiara se deprecia ieri, in fata celei europene, la 305,7 – 306,4 forinti, iar cea poloneza stagna la 4,19 – 4,20 zloti.

Volatilitatea perechii euro/dolar era mica, ea rezumandu-se la 1,2415 – 1,2442 dolari, dupa ce acum doua zile ea a coborat la 1,2360 dolari, aproape de minimul ultimelor 27 de luni, de 1,2358 dolari.

Analistii anticipeaza continuarea procesului de depreciere a euro, in conditiile in care BCE este pregatita sa declanseze programul sau de relaxare cantitativa, prin care va achizitiona obligatiuni ale statelor cu probleme din zona euro dar si obligatiuni ale companiilor.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru scadenta de saptamana viitoare la 1,2433 dolari.

*Analiza zilnica valutara&futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*