Managerul demis de la Malaxa, disparut fara urma

30 noiembrie 2016 | 0 comentarii |

In timp ce procurorii anticoruptie incearca sa il gaseasca pentru a-i cere socoteala pentru faptele de care este suspectat, Alexandru Stefanescu a fost numit manager interimar, in locul lui Secureanu.

 

Dr. Florin Adrian Secureanu

Dr. Florin Adrian Secureanu

Cazul medicului Florin Adrian Secureanu, care a detinut, pana ieri, functia de manager al spitalului Malaxa, se invaluie si intr-o oarecare aura de mister. Fostul director a disparut subit si continua sa nu dea niciun semn de viata, in ciuda faptului ca este cautat de procurorii DNA pentru a da socoteala pentru unele ilegalitati de care este acuzat.

Oficial,  Secureanu a plecat intr-un concediu pentru care a facut cerere dupa ce deja isi luase liber, iar unele informatii il dau pe acesta plecat din tara, probabil cu intentia de a-si pierde urma, in urma dezvaluirilor aparute in spatiul public.

Cert este ca, de vineri, fostul manager nu mai raspunde la telefon si orice incercare de a fi gasit a fost sortita esecului, de aici si suspiciunea ca s-ar ascunde pentru a nu fi tras la raspundere ca urmare a ilegalitatilor comise in perioada in care s-a aflat la conducerea spitalului bucurestean. De ieri dimineata, Florin Secureanu nu mai este director la Malaxa, a fost demis pentru absente nemotivate, de catre primarul Capitalei, dupa mai multe tentative nereusite ale Gabrielei Firea de a-l contacta.

 

Dr. Florin Adrian SecureanuVerificarile incepute de Corpul de control al Primariei Capitalei au fost sistate in cursul aceleiasi zile, dupa ce cazul a ajuns si in atentia Directiei Generale Anticoruptie.

Procurorii anticoruptie s-au deplasat, ieri, la spitalul Malaxa, de unde au ridicat o serie de documente si au declansat cercetari atat in privinta suspiciunii ca fostul manager ar fi tinut o cotabilitate dubla pentru a retrage, zilnic, sume importante din fondurile spitalului, printr-o firma deja dizolvata, cat si pentru a-i da de urma lui Secureanu.

Medicul Alexandru Stefanescu, care a detinut pana ieri functia de director medical in cadrul Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, a fost numit in functia de manager al unitatii medicale, prin dispozitia primarului general al Capitalei, urmand ca acesta sa asigure buna functionare a spitalului pana la organizarea concursului prin care va fi desemnata o noua conducere.

 

MalaxaDupa modelul Ministerului Sanatatii, care a impus noi criterii in ceea ce priveste desemnarea managerilor de spitale, Primaria Capitalei a anuntat, printr-un comunicat, ca va stabili criterii mult mai riguroase de selectie a dosarelor, astfel incat un caz similar cu cel al managerului Secureanu de la Malaxa sa nu se mai repete. Contractele managerilor celor 19 spitale aflate in subordinea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti expira anul viitor, in luna martie, tot de atunci urmand a fi puse in aplicare noile criterii.

Pana atunci, incepand cu data de 5 decembrie, Corpul de control al Primariei Capitalei va demara o serie de verificari, in toate aceste 19 spitale, fiind vizate in mod special procedurile de achizitie si situatiile financiare ale unitatilor medicale respective.

Plecand de la cazul directorului demis de la Malaxa, ministrul Vlad Voiculescu a declarat, la randul sau, ca „trebuie sa avem un alt tip de manager in spitalele de stat si chiar in spitalele private din Romania. Problemele pe care le intampinam noi si care sunt publice se refera mai ales la spitalele de stat. Iar exemplul de la Malaxa este emblematic. Ce facem noi? Ceea ce putem sa facem este sa trimitem Corpul de control pentru a investiga lucrurile semnalate si, din nou, Ministerul Sanatatii are nevoie de autoritatea publica locala si de reprezentantii acesteia inainte sa poata sa mearga in control”.

 


Adaugati un comentariu


 

*