Medicul Nicolae Hortolomei, creatorul școlii chirurgicale urologice românești

Academicianul Nicolae Hortolomei, de la moartea căruia se împlinesc astăzi 61 de ani, reprezintă una dintre cele mai complexe personalități ale chirurgiei românești.

 

Medicul chirurg Nicolae Hortolomei, fost director al clinicii de Chirurgie și Urologie de la Spitalul Colțea din București, profesor universitar la Facultatea de Medicină „Carol Davila” și membru titular al Academiei Române este una dintre cele mai proeminente figuri ale chirurgiei românești, dar și un model de creator de școală și un liant între chirurgia clasică și cea modernă, între diverse specialități chirurgicale (urologie, chirurgie generală și cardiovasculară).

S-a născut la Huși în 1885, a absolvit Facultatea de Medicină din Iași, în 1909, dar și-a continuat studiile în clinicile conduse de profesorii Ernest Juvara și Amza Jianu. După un stagiu în Franța la Felix Legueu (urolog și ginecolog) la spitalul Necker din Paris și a fost zece ani profesorat la Facultatea de Medicină din Iași (1920 – 1930).

În cursul său inaugural, ca profesor, la Iași, acesta sublinia că „instrucția anatomică este necesară unei bune pregătiri chirurgicale, iar perspectivele în viitor impun pe zi ce trece mai mult o justă și profundă cunoaștere a fiziologiei și chirurgiei experimentale“. Acest gând al său s-a materializat în clinica lui Legueu unde a experimentat grefele de artere și vene apoi, în 1933, împreună cu Th. Burghele și Marcel Streja a prezentat mai multe studii la cel de-al 5-lea congres internațional de urologie în lucrarea „Dinamica căilor urinare”. În mod similar a studiat atelectaziile pulmonare, tuberculoza renală, acțiunea novocainei, modificările de tonus ale veziculei biliare după rezecțiile gastrice, fiziopatologia anastomozelor porto-cave, drenajul pleureziilor cu sonda PETZER, cateterismul fără sfârșit al stricturilor uretrale, etc.

 

Nicolae Hortolomei a debutat profesional ca extern (1904-1906), după care, în spiritul unei tradiții care s-a menținut în România până în anii 1970, a fost intern (1906-1909) la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. O adevărată școală de selecție a viitoarelor cadre universitare, dar și o școală de formare în spiritul devotamentului față de spital și de bolnavi precum și față de studiul neîntrerupt al unei discipline care făcea extrem de rapid progrese remarcabile. Probabil încă de atunci i s-a întipărit în minte tânărului intern fraza pe care avea să o rostească de multe ori de-a lungul carierei și mai ales în fața tinerilor săi colaboratori: „Măi, să nu rămânem în urmă!”

A fost preparator la Institutul de Anatomie al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi (1906-1909), asistent la Clinica II Chirurgicală (1911-1912) şi la Clinica I Chirurgicală (1912-1914) din Iaşi, şef de lucrări la Clinica II Chirurgicală (1914-1920), profesor de patologie chirurgicală (1920-1921) şi de clinică chirurgicală (1921-1930), profesor suplinitor de Anatomie descriptivă (1920-1925) la Facultatea de Medicină din Iaşi. În urma sa a rămas o școală chirurgicală ieșeană ilustrată de patru mari personalități care i-au fost elevi: profesorii Butureanu, Chipail, Franke și Plăcinteanu.

 

Ulterior ajunge la București, unde dezvoltă chirurgia generală și urologia, dar și chirurgia cardiovasculară, fiind un adept al chirurgiei fiziologice. Aici a fost profesor de clinică chirurgicală şi a bolilor căilor urinare la Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila” (1930-1961) și a pus bazele Laboratorului de chirurgie experimentală de la Spitalul „Colţea”, în 1948. În 1933, cu ocazia redeschiderii Societății Române de Urologie, prof. dr. N. Hortolomei spunea: „în gândul multora dintre domniile voastre se frământă de mai bine de 3 ani ideea reconstituirii societății de urologie, dorință care sunt convins nu izvorăște din ambițiune, ci dintr-o necesitate: urologia este astăzi în plin și continuu progres, mijloacele noi de diagnosticare se creează zilnic și sunt la îndemâna acelora care fac și se consacră acestei specialități. O terapeutică endoscopică ce se dezvoltă din ce în ce mai mult și care cere o deprindere mare în această direcțiune este proprie acestei specialități și nu numai ei. Numeroase sunt problemele care se pun urologului în practică și pe care nu le poate rezolva decât când are competența pe care i-o dă numai practica de toate zilele și felul cum se ține la curent cu progresul specialității. Mai mult ca oricând trebuie să ne afirmăm și să ne facem și noi datoria față de specialitatea pe care am îmbrățișat-o și din lucrările care se vor face în această societate să apară ca un fel de îndreptar pentru toți urologii români. Așa fiind începători sau cu experiență aveți o datorie imperioasă să luați parte activă la lucrările acestei societăți. Să vă puneți în slujba urologiei să păstrați strâns contact cu programul ei așa cum au făcut-o înaintașii noștrii și cum o vor face acei ce ne vor urma, deoarece numai astfel vom putea afirma aicea și pretutindeni existența urologiei românești”.

 

În perioada 1939-1941 a fost și ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, iar urmașii îl consideră una dintre cele mai reprezentative personalități ale chirurgiei românești din toate timpurile și cea mai emblematică figură a perioadei interbelice.

Pionier al chirurgiei în ulcerul gastroduodenal, al gastrectomiei totale, al intervenţiilor chirurgicale în tuberculoza şi litiaza renală, al intervenţiilor chirurgicale curente în adenomul de prostată, profesorul Hortolomei s-a preocupat și de perfecţionarea tehnicilor anestezice, promovând proanestezia la aplicarea anesteziei locale.

Ascensiunea Acad. N. Hortolomei este legată de direcția pe care a impus-o chirurgiei generale, urologiei, chirurgiei cardiace și vasculare, chirurgiei experimentale, dar mai ales prin valoarea elevilor pe care i-a lăsat. În București a creat o pleiadă strălucită de urmași: profesorii Th. Burghele, Ion Juvara, Dan Setlacec, Gheorghe Olănescu; doctorii Stăncescu, Ghițescu și mulți alții, precum și unii în specialități conexe ca: prof. Litarczek, dr. Bradu Fotiade etc.

Unul dintre giganții chirurgiei românești crescut la școala lui N. Hortolomei a fost profesorul Ion Juvara, care a ajuns preparator în 1939 în clinica de chirurgie a lui Hortolomei, iar din 1943 a devenit specialist, clasându-se primul atât la concursul de chirurgie, cât și la cel de urologie.

 

Chirurgia experimentală românească ilustrată de Thoma Ionescu, Iancu Jianu și alții a cunoscut, prin laboratorul de la spitalul Colțea, o strălucire și o modernizare de nivel internațional sub bagheta profesorului N. Hortolomei. Acest laborator, creat de Academia Română, s-a mutat odată cu profesorul, la Fundeni, în clinica de chirurgie. În acest laborator s-au experimentat pe câine arteriografiile, cateterismul cardiac, transplantele venoase, grefele de aortă, comisurotomiile mitrale. Promotor al chirurgiei cordului şi vaselor mari, prof. N. Hortolomei a experimentat, în 17 decembrie 1953, pe câine, cu succes, o comisurotomie mitrală, iar a doua zi, ajutat de dr. Ghițescu, a efectuat prima divulsie mitrală la om, din România. Cea de-a doua operație pe cord bătând a fost efectuată de echipa Voinea Marinescu – Dan Setlacec.

Prima adenomectomie transvezicală a fost realizată la Constanța, de prof. Hortolomei la 15 iulie 1956. Profesorul folosea un degetar special pentru secțiunea uretrei prostatice.

 

O ramură puternică din marele „trunchi” Hortolomei a fost Th. Burghele, care a studiat la Iași, apoi a fost extern și intern în clinica de chirurgie a prof. N. Hortolomei. Când Hortolomei a venit la București, l-a luat cu el și pe Burghele, care i-a rămas alături la spitalul Colentina și apoi la Colțea unde prof. Hortolomei l-a înlocuit pe Amza Jianu mutat la spitalul Filantropia. Prof. Burghele a fost „mâna dreaptă” a lui Hortolomei, care îl trata ca pe propriul său copil. Calitățile remarcabile ale lui Burghele l-au ajutat să organizeze după 1945, la spitalul Panduri, cel mai dotat serviciu de chirurgie din țară. Tot aici, Burghele, după modelul maestrului său de la spitalul Colțea, a creat un laborator de chirurgie experimentală, a pus bazele urologiei românești moderne și a dezvoltat și celelalte ramuri chirurgicale ținând de patologia hepato-biliară, cardiacă, ginecologică, oncologică, etc. Aici s-au efectuat primele transplante renale experimentale, punând bazele transplantului renal la om, realizat de prof. Eugen Proca, în 1980.

Acad. Th. Burghele a continuat cercetările în domeniul adenomului de prostată, care se rezolvă azi pe cale endoscopică, a litiazei renale care astăzi recunoaște un tratament multimodal și a altor afecțiuni urologice care beneficiază în prezent de tratamente moderne.

 

O parte din moștenirea de astăzi a prof. Hortolomei s-a dezvoltat la spitalul Fundeni unde în domeniul urologiei a activat până în 1975 profesorul Olănescu împreună cu un colectiv de medici cu nume ilustre cum ar fi Dragoș Bocancea, Eugen Popescu, Vasile Zamfir, Vasile Ichim, Gheorghe Călin, Traian Caracaș, Paraschiv Dinu și alții și s-au format s-au format medici specialiști pentru întreaga rețea de urologie din țară, la Fundeni fiind centrul de specializare și perfecționare a medicilor.

În 1980, conducerea clinicii de la Fundeni a fost preluată de prof. Eugen Proca, fost elev al prof. Burghele, care a cultivat filonul științific lăsat de Hortolomei, aducând urologia românească pe noi paliere, mai ales în privința reconstrucției tractului urinar, endoscopia aparatului urinar, dializa renală (prima dializă din Europa de sud-est, primul transplant renal, etc.). Academician, șef de clinică, rector la IMF Carol Davila și ministru al sănătății, prof. Eugen Proca a realizat o adevărată școală urologică, înscriind urologia românească pe plan european și internațional. Moștenitorii lui Hortolomei, au reușit astfel, să abordeze patologia retroperitoneului, a neoplasmelor renale cu invazie venoasă, patologia suprarenală, a testicolului, transplantului renal, microchirurgia, chirurgia laparoscopică, NLP, ESWL, brahiterapia, metode de urodinamică, etc.

 

În urma profesorului Hortolomei a rămas și o valoroasă operă ştiinţifică, cuprinzând peste 300 de lucrări de specialitate, studii, comunicări, scrise singur sau în colaborare, între care cele mai cunoscute sunt „Grefă vasculară pentru a restabili continuitatea ureterului” (1914), „Dinamica căilor urinare superioare” (1935), „Chirurgia cordului” (1957), „Anestezia – probleme teoretice şi practice” (1957, în colab.).

Prof. Nicolae Hortolomei fost membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru al Academiei de Chirurgie din Paris, al Societăţii Internaţionale de Urologie, al Asociaţiei Franceze de Urologie, al Societăţii de chirurgie „Pirogov” din Petersburg și membru titular al Academiei Române (1 nov. 1948).

A murit la 3 ianuarie 1961, la Bucureşti, într-un moment în care chirurgia generală era de mult un domeniu bine definit, din care începuseră să se desprindă diverse specialități. La 61 de ani de la moartea sa, Nicolae Hortolomei rămâne o figură proeminentă a chirurgiei românești, un adevărat liant între chirurgia clasică și cea modernă, între diverse specialități chirurgicale (urologie, chirurgie generală și cardiovasculară) și un model de creator de școală medicală.

 

Surse: Revista Chirurgia – I Popescu; Revista Urologia– V. Tode, V. Sârbu, O. Unc, I. Tode; jurnalul de chirurgie.ro – Iaşi, 2010, Vol. 6, Nr. 4