Medicul Viorica Mihalașcu a promovat cu 9,75 examenul de manager la Spitalul Săpoca

2 februarie 2018 | 12 comentarii |

La distanță de aproape un punct s-a situat și contracandidata sa, economista Cristina Păun, care a obținut media 8,78. Rezultatul final va fi cunoscut, însă, pe 5 februarie, după rezolvarea contestației depuse de candidata respinsă.

 

Dr. Viorica Mihalașcu

În prima zi a acestei luni s-a desfășurat concursul pentru ocuparea postului de manager la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Sigurană Săpoca, unitate medicală de interes național, aflată în subordinea Ministerului Sănătății, care deservește 11 județe pe segmentul „măsuri de siguranță”.

Așa cum SănătateaBuzoiana.ro a anunțat după încheierea perioadei de înscriere a candidaților, au existat două persoane care și-au disputat acest post. Unul dintre candidați a fost medicul Viorica Mihalașcu, director medical al spitalului din 2014 și manager interimar din februarie 2017, repectiv, economista Cristina Păun, fost șef Serviciu financiar-contabilitate până în august 2017, când și-a încetat raporturile de muncă cu unitatea medicală.

Concurența a fost, așa cum era de așteptat, una strânsă, diferența mediei finale dintre cele două contracandidate fiind de aproape un punct. Rezultatul concursului a fost publicat pe site-ul unității medicale, iar astăzi la ora 16.00 se încheie perioada de contestații, Cristina Păun anunțând chiar dinainte de examen că va contesta rezultatele în cazul în care va fi respinsă.

 

În urma evaluării proiectului de management, medicul Viorica Mihalașcu a obținut nota 9.68, iar la evaluarea abilităților manageriale a primit nota 9.83, ceea ce a făcut ca media cu care a promovat concursul să fie 9,75.

Proiectul economistei Cristina Păun a fost notat cu 8.50, iar la evaluarea abilităților manageriale, aceasta a primit nota 9.06 din partea comisiei, astfel că a avut media finală 8,78.

Potrivit președintelui comisiei de examinare, Daniela Dumitru, concursul a decurs fără probleme, iar „pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce privește modul în care au fost evaluate proiectele și abilitățile manageriale ale celor două candidate, examenul a fost înregistrat audio-video”.

Rămâne totuși ca rezultatul final să fie stabilit după rezolvarea eventualelor contestații, 5 februarie fiind data la care vor fi afișate rezultatele finale.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Comentarii (12)

  1. Daniela Ludmila Dinu spune:

    Felicitari! Ma bucur enorm! La cat bine i-ati facut tatalui meu, Dumnezeu sa-l ierte, va raman vesnic indatorata!

  2. Sontica Elena spune:

    Felicitari, stiam ca-i fata desteapta si instruita !

  3. Gabriela Neagu spune:

    Felicitări și multă baftă în activitate!

  4. Camelia Orlando spune:

    Felicitari! Mult succes in continuare!

  5. Simina Maria Alexandru spune:

    Felicitări și mult succes in continuare !

  6. Adriana Pietrăreanu spune:

    Felicitari și mult succes în continuare!

  7. Voicu Camelia spune:

    Și frumoasa și deșteaptă!Felicitari!

  8. Anghel Aurel spune:

    Sunt bucuros sa aflu si sa amintesc celor care o cunosc, a fost eleva la Hasdeu cu rezultate exceptionale, era de nota zece si la limba rusa, obiect pe care elevii nu il situau printre prioritati.felicitari din toata inima.

  9. Topcian Florica spune:

    Felicitări!

  10. Ioana Codin spune:

    Felicitari! Nici nu ma gandeam ca nu promoveaza! Este frumoasa si desteapta!!!!!

Adaugati un comentariu


 

*