„Militarii buzoieni doneaza viata!” – punct final

30 aprilie 2013 | 0 comentarii |

Din bonurile de masa pentru sangele donat si din contributii proprii, militarii Garnizoanei Buzau au donat alimente catorva familii aflate in dificultate si calculatoare pentru sase copii cu merite deosebite la invatatura, dar fara posibilitati materiale.

 

60 de militari au donat sange

Militarii buzoieni au fost extrem de prezenti in societate, in luna aprilie. Timp de 23 de zile, ei au marcat, prin diferite evenimente, Ziua Fortelor Terestre – sarbatorita anual pe 23 aprilie, cand crestinii il sarbateoresc pe Sf. Gheorghe, purtatorul de biruinta si protectorul militarilor, militarii. Asa cum  spuneam, militarii au fost prezenti prin diverse activitati, care au mers de la donare de sange pana la plantare de pomi sau de prezentare de tehnica militara intr-un centru comercial.

A fost poate cea mai vizibila perioada pentru angajatii din Garnizoana Buzau, in ultimii ani.

In ultimele doua zile insa, militarii au mers in centre de plasament ori in camine pentru batrani, carora le-au adus bucurie prin cadouri alese ocazionate de sarbatorile pascale ce stau sa vina.

Sursa foto: “Observatorul buzoian”

Astfel, militarii si-au continuat o activitate demarata in primele zile din aprilie, cand 60 dintre ei au donat sange la Centrul de Transfuzie Sanguina din Buzau. Din bonurile de masa primite potrvit legii pentru sangele donat, militarii au cumparat alimente pentru catvea familii aflate in dificultate. Familiile sunt din comuna Beceni si au primit acasa produsele, direct de la militari. Mai mult, „Militarii buzoieni doneaza viata!” a avut ca punct final si donarea de  computere catre sase copii cu rezultate bune la invatatura, dar care provin din familii sarace ale aceleiasi comune.

Ultima actiune umanitara a apartinut, deopotriva, miliatrilor si sotiilor lor. Pe 30 aprilie, Asociatia Sotiilor de Cadre Militare – Filiala Buzau, cu sprijinul personalului din U.M. 02000 Buzau au oferit copiilor Gradinitei cu program normal din satul buzoian Dambroca, comuna Sageata, pachete cu dulciuri si jucarii. Totodata, au fost donate alimente neperisabile Fundatiei „Sfantul Sava” din Buzau.


Categorii: Actual, Comunitate

Adaugati un comentariu


 

*