Mustrari si promisiuni de la ministrul Sanatatii, pentru parintii copiilor cu dizabilitati

28 februarie 2017 | 0 comentarii |

Acestora li s-a reprosat ca fac presiuni ausupra autoritatilor, ministrul recunoscand in acelasi timp ca au dreptate in demersul lor si dandu-le asigurari ca va indrepta situatia.

 

protestDe aproape o saptamana, cateva sute de parinti ai unor copii cu sindrom Down sau cu alte dizabilitati protesteaza la Ministerul Sanatatii. Ei cer, cu disperare, modificarea  unui ordin emis in timpul guvernarii Ciolos, prin care s-ar putea reduce drastic indemnizatiile pe care acesti parinti le primesc pentru ingrijirea copiilor. Este vorba despre un ordin comun al Ministerului Sanatatii si Ministerului Muncii, care prevede, intr-o anexa, reducerea coeficientului de inteligenta de la 50 la 35, pentru incadrarea copiilor la gradul de handicap grav. Astfel, multi copii care erau incadrati pana acum la gradul de handicap grav vor fi incadrati la gradul de handicap avansat. In aceste conditii, parintii nu vor mai primi actuala indemnizatie de insotitor sau, in cel mai bun caz, aceasta poate fi redusa, drastic. Participantii la protest spun ca lipsa discernamantului este o caracteristica esentiala a sindromului Down, iar in aceste conditii, retragerea indemnizatiei este nejustificata. Multi dintre parinti spun ca s-au chinuit ani de zile cu copiii lor, pentru ca acestia sa faca progrese minore, iar acum sunt pusi in situatia ca, din cauza acestor progrese la care au muncit ani in sir, sa ramana fara indemnizatia care reprezinta singura sursa pentru ingrijirea acestora.

 

Dragos Paslaru in mijlocul parintilor nedreptatiti

Dragos Paslaru in mijlocul parintilor nedreptatiti

La cel mai recent protest care a avut loc in cursul zilei de ieri, a participat si fostul ministru al Muncii, Dragos Paslaru, care a venit in mijlocul parintilor pentru a-si cere scuze pentru eroarea strecurata in documentul legislativ. Fostul ministru si-a asumat vina pentru aceasta eroare, spunand ca aceasta poate fi remediata in cel mult trei zile, daca exista vointa din partea celor in drept sa faca aceste modificari. Dragos Paslaru a raspuns astfel unei invitatii lansate de Adele Chirica, fondatoarea Asociatiei pentru Dravet, care le-a cerut fostilor ministri ai Muncii si Sanatatii sa se alature protestului si sa isi recunoasca, public, greseala.

Ordinul respectiv a intrat in vigoare in luna decembrie a anului trecut, insa prevederile vor fi puse in aplicare incepand cu 1 martie 2017, fapt ce justifica protestele pe care parintii copiilor cu dizabilitati le organizeaza, de aproape o saptamana.

 

Florian Bodog

Florian Bodog

Prezenta fostului ministru al Muncii printre parintii care isi cereau drepturile, se pare insa ca l-a iritat pe actualul ministru al Sanatatii, Florian Bodog, care i-a intampinat pe protestatari cu reprosuri, inainte de a-i invita la discutii.

Bodog le-a reamintit parintilor care protestau la Ministerul Sanatatii ca ordinul respectiv a fost publicat in Monitorul Oficial inca de la finele anului trecut, reprosandu-le acestora ca nu au protestat inca de la acel moment, preferand sa vina cu revendicarile pe ultima suta de metri. Totodata, ministrul le-a reprosat parintilor copiilor cu dizabilitati ca pun presiune pe comisiile de lucru de la minister, fara a tine cont de faptul ca aceasta presiune ar fi putut fi evitata daca i-ar fi invitat la discutii inca din prima zi de proteste si nu la aproape o saptamana dupa aceea.

Ministrul Bodog s-a limitat, la inceput, doar sa anunte ca va emite un ordin in acest sens, insa lipsa de transparenta i-a determinat pe parinti sa continue actiunile de protest. In urma discutiilor de ieri, Ministerul Sanatatii a remis un comunicat in care se precizeaza ca se vor depune „toate eforturile necesare pentru ca drepturile copiilor sa fie respectate si niciunul dintre ei sa nu sufere din cauza cadrului legislativ”. La finalul discutiilor s-a convenit ca parintii sa primeasca pe e-mail un draft al noului ordin.

 

downAstazi, insa, Ministerul Sanatatii a remis un nou comunicat, in care precieaza ca ministrul Sanatatii, Florian Bodog, impreuna cu ministrul Muncii si Justitiei Sociale, Lia Olguta Vasilescu, au semnat ordinul de modificare si completare a criteriilor de incadrare a copiilor cu dizabilitati in grad de handicap. „Reprezentantii Ministerului Sanatatii impreuna cu reprezentantii Ministerului Muncii si cei ai comisiilor din specialitatile  genetica, pediatrie, pneumologie, neurologie pediatrica si psihiatrie pediatrica ale Ministerului Sanatatii au reanalizat criteriile prevazute in  Ordinul nr. 1306/1883/2016, care restrictionau accesul unor copii cu boli genetice grave la asistenta permanenta acordata de un asistent personal/insotitor”, se mentioneaza in comunicatul MS. Astfel, de noile criterii pentru incadrarea in grad de handicap grav vor beneficia afectiunile din categoria bolilor genetice, respectiv sindrom Down, fibroza chistica si epidermoliza buloasa, mentinandu-se drepturile pe care acesti copii le-au obtinut anterior.

Referitor la incadrarea in grad de handicap grav a copiilor cu sindrom Dravet, MS mentioneaza ca epilepsiile rezistente la tratament, sindromul Dravet si sindroamele epileptice cu crize epileptice zilnice sau mai mult de 3 crize/saptamana sunt considerate cu afectare functionala completa si se incadreaza in gradul de handicap grav, ceea ce implica dreptul la insotitor permanent”.

Documentul semnat astazi va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, si va produce efecte de indata.

 

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*