Oncologia si diabetul au primit bani in plus de la CNAS

21 iunie 2012 | 0 comentarii |

Veste buna pentru bolnavii de cancer si pentru diabetici. Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Buzau anunta ca a fost suplimentat bugetul pentru Programele Nationale de Sanatate de care beneficiaza  bolnavii buzoieni cu afectiuni oncologice, unde s-au alocat 203.000 de lei in plus, respectiv, bolnavii de diabet, pentru care bugetul a fost suplimentat cu 727.000 de lei, dupa cum a precizat ec. Laura Circei, presedinta CJAS.

Potrivit aceleiasi surse, in 2011, consumul mediu lunar de medicamente si materiale sanitare pentru afectiunile cronice cu risc crescut incluse in programele nationale de sanatate a fost de peste 1.333.617 lei, in contextul in care consumul lunar de medicamente compensate si gratuite la nivelul intregului judet s-a ridicat la 4.908.900 lei, cu 7,5% mai mare decat in anul precedent. Presedinta CJAS spune insa ca s-a inregistrat un consum mediu pe bolnav cronic similar cu cel de la nivel national, iar cresterea consumului general a fost influentata in special de cresterea semnificativa a consumului de medicamente pentru boli cronice cu aprobare de la CNAS.

 

Lipsa medicamentelor oncologice, in atentia ministrului Cepoi

 

Problema lipsei medicamentelor pentru bolnavii cu afectiuni oncologice, cu care bolnavii din Romania se confrunta in ultima vreme, este pe agenda ministrului Vasile Cepoi, care in aceste zile participa la Reuniunea ministrilor Sanatatii din Uniunea Europeana, care se desfasoara in perioada 21-22 iunie la Luxemburg. Ministrul Sanatatii sustine ca va aduce in atentia omologilor sai „situatia aprovizionarii cu medicamente, in special oncologice, care nu se mai produc sau care exista in piata, dar aprovizionarea se face cu disfunctionalitati deoarece nu mai exista un interes comercial din partea producatorilor sau distribuitorilor”, situatie cu care, spune dr. Cepoi, se confrunta si alte state europene.

Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Sanatatii, ministrul s-a intalnit, in aceasta saptamana, si cu specialistii din Comisia de Oncologie, pentru a discuta despre lipsa unor medicamente oncologice din unitatile sanitare. In urma analizarii listei celor 25 de substante identificate in luna martie ca prezentand disfunctionalitati in aprovizionare in cadrul unitatilor sanitare, s-a concluzionat ca sase medicamente au avut disfunctionalitati in aprovizionare, iar doua nu se mai produc si trebuie sa fie inlocuite in schemele terapeutice.

 

Concluziile analizei ministeriale

 

Ministrul Vasile Cepoi sustine ca potrivit analizei specialistilor, din cele 25 de DCI-uri, doar 6 au fost identificate ca fiind medicamente cu disfunctionalitati de aprovizionare in ultima perioada. Doua dintre acestea,  Cisplatinum si Dacarbazinum se mai gasesc la Insitutul Oncolgic Cluj, iar Methotrexatum (forma orala), Fluorouracilum, Bleomycinum Sulfas si Dacarbayinum exista, in diferite concentratii, la UNIFARM sau la alti distribuitori, in timp ce Vinblastine lipseste.  

In consecinta, ministrul Sanatatii a cerut producatorului roman Unifarm  sa achizitioneze, in fiecare an, medicamentele mai sus mentionate, dar si altele precum Asparaginazum (Oncaspar), Chlorambucilum, Dactinomicinum, Daunorubicinum, Mercaptopurinum si Melphalanum, in cantitatile stabilite de catre Comisia de Oncologie.

Au fost identificate  si doua produse – Lomustinum si Carmustinum – care nu se mai produc si pentru care specialistii vor modifica schemele terapeutice.

Comisia de oncologie a Ministerului Sanatatii a mai propus ca medicamentele oncologice pentru hormonoterapie (Leuproleinum, Goserelinum, Triptorelinum, Fulvestrantum), factorii de crestere leucocitari (Filgrastinum, Pegfilgrastinum) si Interferonum sa fie eliberate atat in farmacii cu circuit inchis, cat si in cele cu circuit deschis, avand in vedere ca medicamentele respective se pot administra atat in regim de spitalizare cat si in ambulator. Produsele Calcii Folinas si Cytarabinum raman a fi prescrise numai in circuit inchis.


Categorii: Autoritati, C.A.S.

Adaugati un comentariu


 

*