Pacientii vor fi reprezentati in Comisia Nationala de Bioetica a Medicamentului

Doi reprezentanti ai asociatiilor de pacienti vor face parte din aceasta comisie, care evalueaza si aproba toate tratamentele supuse unui studiu clinic. 

 

Ieri a avut loc, la sediul Ministerului Sanatatii, o dezbatere publica pe tema unui proiect legislativ ce vizeaza infiintarea Comisiei Nationale de Bioetica a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale. La discutii au fost prezenti reprezentanti ai ministerului si ai asociatiilor de pacienti, precum si parlamentari din comisiile de Sanatate. Tema principala a discutiilor s-a axat pe componenta viitoarei comisii, asociatiile de pacienti exprimandu-si anterior dorinta de a fi reprezentate in cadrul noii structuri.

In urma unor discutii anterioare purtate in acest sens de asociatiile de pacienti cu reprezentantii Ministerului Sanatatii, secretarul de stat Dan Dumitrescu a facut aceasta propunere, in cadrul dezbaterii de ieri, precizand ca vine din partea pacientilor. Reprezentantii autoritatilor au considerat oportuna prezenta unor reprezentanti ai pacientilor in randul membrilor comisiei, asa ca au fost de acord cu aceasta propunere, urmand ca in zilele urmatoare sa fie aduse modificari in acest sens proiectului legislativ.

 

Rozalina Lapadatu

Prezenta la dezbatere, in calitate de presedinte al Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Autoimune, Rozalina Lepadatu s-a declarat multumita de aceasta decizie, precizand ca problema a mai fost adusa in discutie si in trecut, dandu-se exemplul Agentiei Europene a Medicamentului, in cadrul careia functioneaza o comisie cu competente similare, din care fac parte si reprezentanti ai pacientilor.

„Nu dorim nominalizarea anumitor persoane, ci dorim sa se urmeze modelul Agentiei Europene a Medicamentului. Sa existe un loc sau doua alocate pacientilor. La noi, in Romania, studiile clinice au un design facut, nu se poate modifica foarte mult. Dar si la noi trebuie ca pacientul care sufera de boala respectiva sa aiba un cuvant de spus in aceasta comisie. Poate nu neaparat cu drept de vot, cu statut de observator, dar punctul lui de vedere trebuie luat in seama. Sa dezvoltam un mecanism astfel incat sa facem parte din aceasta comisie”, a declarat in cadrul dezbaterii Rozalina Lepadatu.

 

In urma discutiilor s-a decis ca societatea civila sa aiba doi reprezentanti in Comisia Nationala de Bioetica a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale, nominalizarile urmand a fi facute de catre asociatiile reprezentative ale pacientilor. Urmeaza acum ca acestea sa trimita, la Ministerul Sanatatii, listele cu membrii propusi, pentru ca din randul acestora sa fie selectati cei doi reprezentanti care vor face parte din noua comisie.

Comisia Nationala de Bioetica va avea atributii in domeniul protejarii drepturilor, sigurantei si confortului participantilor la un studiu clinic si asigurarii publicului cu privire la aceasta protectie, in special prin formularea unei opinii asupra protocolului studiului, a aptitudinilor investigatorilor si adecvarii facilitatilor, precum si asupra metodelor si documentelor care ar trebui utilizate pentru informarea participantilor la studiu, in vederea obtinerii consimtamantului lor, exprimat in cunostinta de cauza.

 


Adaugati un comentariu


 

*