Parteneriat între MS și UCTB pentru evaluarea riscului unităților medicale la incendii și cutremur

26 aprilie 2021 | 0 comentarii |

Alături de UTCB se vor afla ingineri constructori de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Inspectoratul de Stat în Construcții și Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri.

 

După atâtea incendii înregistrate în ultimul timp în spitale și în special după tragediile de la spitalul din Piatra Neamț și Institutul „Matei Balș” din Capitală, Ministerul Sănătății a decis că este timpul, în sfârșit, să ia măsuri pentru ca pe viitor să poată fi ărevenite astfel de nenorociri. În acest scop, astăzi a fost încheiat un parteneriat cu  Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB), pentru evaluarea tehnică a unităților medicale cu paturi privind riscul seismic, eficiența energetică și riscul de incendiu. „În peste 400 de unități sanitare se va aplica un chestionar de evaluare tehnică la riscul seismic, eficiența energetică și riscul de incendiu, rezultatul constituindu-se într-o bază de date care va fi pusă la dispoziția Ministerului Sănătății”, a explicat ministrul Mihăilă.

Chestionarul va fi completat de către voluntarii care vor răspunde apelului realizat de Universitatea Tehnică de Construcții București, în parteneriat cu unități similare din țară, precizează Ministerul Sănătății.

 

În urma acestui demers se va putea identifica „situația reală și actualizată a unităților sanitare cu paturi”, pe care ministrul Mihăilă o consideră absolut necesară pentru prioritizarea investiţiilor din viitorul exercițiu financiar. „Din rapoartele anterioare ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, din cele aproape 1.400 de clădiri în care funcționează unitățile sanitare cu paturi, 310 sunt autorizate privind securitatea la incendiu, 52 sunt autorizate parțial, 302 funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dintre acestea 120 au aviz, iar 720 de clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu”, a arătat Mihăilă.

Alături de UTCB se vor afla ingineri constructori de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Inspectoratul de Stat în Construcții și Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri. Totodată, voluntarii ingineri cu formare în domeniul ingineriei civile se pot alătura demersului completând chestionarul de pe site-ul UTCB: https://utcb.ro/parteneriat-utcb-ministerul-sanatatii/, iar cei doi parteneri spun că „lista partenerilor instituționali rămâne deschisă tuturor entităților care vor să se alăture acestui demers voluntar”.

 

În cadrul conferinței prilejuită de semnarea parteneriatului cu UCTB, ministrul Sănătății a făcut precizări și despre situaţia paturilor de Terapie Intensivă pentru pacienţii cu COVID-19, despre spune că este „mai bună” decât în săptămânile trecute. Potrivit ministrului, numărul pacienților internați la ATI este în scădere, iar asta se vede și în numărul de paturi libere în aceste unități. „În momentul acesta avem, la nivel naţional, 247 de paturi de Terapie intensivă neocupate, conform raportărilor verificate ieri, la ora 17,00. (…) La nivel naţional, 247 de paturi libere pentru adulţi, 32 paturi libere pentru copii. La nivelul Bucureştiului, 55 de paturi libere pentru adulţi şi 10 paturi libere pentru copii”, a precizat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă

Aceasta a subliniat totodată că numărul de infectări cu SARS-CoV-2 raportat zilnic „respectă realitatea” și este verificat zilnic, împreună cu numărul de paturi, din mai multe surse. „De exemplu, pentru numărul de paturi am solicitat informaţiile ieri pentru ora 17,00 şi ele au fost concordante. Cele două surse de informaţii au fost Centrul de comandă de la Ministerul Sănătăţii şi Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei care ajută la transferul pacienţilor între unităţile sanitare”, a menţionat ministrul Sănătăţii.


Adaugati un comentariu


 

*