Perfuzia lui Cepoi

20 iulie 2012 | 1 comentariu |

Nina NeaguSistemul sanitar romanesc este in colaps financiar. Are mare nevoie de-o „perfuzie cu bani”, iar ministrul Sanatatii, dr. Vasile Cepoi, a identificat solutia prin care sa ne mai jupoaie de ceva bani. Prin noua lege a sanatataii, toata lumea va plati asigurari de sanatate.

Ministrul spune ca vrea astfel o schimbare de paradigma in sistemul asigurarilor obligatorii de sanatate, iar cei peste 10 milioane de beneficiari de servicii medicale care credeau ca au „imunitate” la plata contributiei la Fondul de Sanatate, sa plateasca pentru a avea acces la servicii medicale.

Dupa noua lege, salariatii, care si asa sunt din ce in ce mai putini si mai prost platiti, vor fi obligati sa plateasca pentru rudele care nu realizeaza venituri, fie ca vorbim de sot, sotie, ori parinti. Ce-i drept, o persoana poate avea maximum trei coasigurati, dar pentru fiecare va plati 5,5%  din salariul minim pe economie la sanatate. Din fericire, exista conditia sa aiba un venit mai mare de doua salarii minime pe economie. Daca venitul e mai mic, aceste sume se vor plati din bugetul de stat. Si tot de la bugetul de stat se vor plati taxele la sanatate pentru someri, persoane cu handicap, veterani sau vaduve de razboi, persecutati politic, invalizi, revolutionari, preoti sau detinuti. Asta inseamna ca bugetul pe care-l va primi Sanatatea incepand de anul viitor, trebuie sa fie cel putin dublu, iar asta nu prea cred ca se va intampla.

In plus, ca sa mascheze lipsa de performanta a sistemului sanitar, ministrul a anuntat ca vrea sa adune mai multi bani si prin dublarea taxei pe viciu sau prin directionarea unor sume din taxa RCA catre medicina de urgenta.

Asa cum functioneaza la ora actuala sistemul sanitar, nu vedem decat pacienti nemultumiti, care nu se simt protejati, nu au informatii, se tem de ceea ce nu inteleg. In plus, se pare ca nimeni nu vrea sa-i ajute, iar profesionistii din sanatate, practicienii, se declara la randul lor dezamagiti de acest sistem in care valorile pe care au fost invatati sa le aprecieze devin mai palide de la o zi la alta si nu se mai ingrijeste nimeni de ele, iar altele nu prea avem cum pune in loc.

Administratorii sistemului se schimba din ce in ce mai des, toata lumea cere mai multi bani, toata lumea vrea mai multi bani si toata lumea plateste mai multi bani. Sanatatea a fost cobaiul unei „armate” de 19 ministri in ultimii 21 ani. Guverne succesive si-au asumat pachete de masuri, au clamat diverse variante de eficientizare, au schimbat modele de organizare si au elaborat o cohorta de legi. Dar rezultatele continua sa se lase asteptate. Ba chiar, parca din ce in ce este mai rau. De la un an la altul, bugetul alocat sanatatii a crescut, dar populatia este tot mai bolnava. Suntem primii din Europa la cele mai multe dintre bolile grave, atat in ceea ce priveste incidenta, cat mai ales mortalitatea. Avem cei mai multi bolnavi de inima, cei mai multi morti de cancer, numarul diabeticilor creste precum ciupercile dupa ploaie. S-au dezvoltat programe peste programe, piata a fost invadata de tehnologie de ultima ora, dar rezultatele sunt din ce in ce mai proaste.

Este evident pentru toata lumea ca avem nevoie de o schimbare, de o reconceptualizare a sistemului de sanatate, de repozitionarea elementelor sale constitutive intr-o noua configuratie, menita sa raspunda cat mai multor cerinte ale fiecaruia dintre participanti la sistem. Nu trebuie insa uitat efectul produs de dezbaterea mult anticipatei si „noii” legi a sanatatii, a carei necesitate, care nu a fost contestata de nimeni, a scos in evidenta, pe langa ruptura majora intre clasa politica si populatie, o grava lipsa de comunicare si chiar conflicte mocnite, nu numai intre promotorii proiectului si alti experti din domeniu, dar chiar si intre acestia si reprezentantii societatii civile.

Ce lipseste? Ce este de facut? Noi ce putem face?

Aproape nimic, daca ramanem simpli spectatori si ne vaitam de cate ori ne este greu. Societatea civila s-a disipat in ultimii ani atat de mult, ca aproape nu mai exista. Sindicatele, nici ele nu mai sunt ce-au fost. Singura solutie este sa nu mai privim pasivi la ceea ce se decide in numele nostru, sa devenim activi, sa oferim solutii si sa ne asumam raspunderi chiar daca nu facem parte dintre factorii decizionali.


Categorii: Editorial

Comentarii (1)

  1. Un buzoian spune:

    Societatea merge, chiar daca nu se recunoste, spre dezastru – lucru valabil si pentru alte tari. Sistemul social asa cum si-l doresc politicienii fie ofera servicii din ce in mai proaste fie cere bani peste bani (sub masca omeniei adica biciuiestele pe cel care munceste ca sa finanteze pe cel care sta degeaba, dar care aduce voturi). In fiecare an prin sistemul social se adauga noi poveri: ii tratam gratis pe drogati (de parca nu s-a drogat de buna voie, preluam nenumarati copii facuti din flori, de persoane fara discernamant social pentru ca ei sa fie liberi sa procreeze in continuare, dam servicii gratuite la toti betivii (si nu sunt deloc putini), platim somaj pentru incompetenta etc, etc – dar banii vin numai de la cei care muncesc si platesc darile (tot mai putini).
    Exista o singura solutie reala BANUL cu care sa platesti corect personalul medical si sa oferi servicii de calitate celor care contribuie.
    Pentru restul se acorda daca mai raman bani.

Adaugati un comentariu


 

*