Personalul medical din secțiile de Boli Infecțioase, primul pe lista vaccinării împotriva Covid-19

17 decembrie 2020 | 0 comentarii |

Vor urma apoi cadrele medicale din unitățile sanitare, pacienții din grupele de risc, persoanele instituționalizate și cei care asigură funcționalitatea societății.

 

Nelu Tataru

Ministrul Nelu Tătaru a oferit aseară noi detalii despre campania de vaccinare anti-Covid preconizată să înceapă imediat după Crăciun. Primele 10.000 de doze urmează să ajungă după 21 decembrie, dată la care vaccinul urmează să primească aviz de utilizare în spațiul UE din partea Agenției Europene a Medicamentului.

Va urma apoi aprobarea din partea Comisiei Europene, care va fi acordată în procedură de urgență, iar prima tranșă va fi distribuită în aceeași zi către toate cele 27 de țări din Uniunea Europeană, dorindu-se ca și campaniile de vaccinare di fiecare stat să înceapă în aceeași zi.

Despre cele 10.000 de doze, ministrul Nelu Tătaru a anunțat că vor fi folosite pentru imunizarea personalului medical din secțiile de boli infecțioase, acolo unde sunt îngrijiți și pacienți cu Covid-19. Vor putea fi astfel vaccinate 5.000 de cadre medicale, întrucât imunizarea presupune administrarea a două doze la un anumit interval de timp, iar luna viitoare vor fi primite alte 600.000 de doze. „Vom primi eşalonat, în fiecare lună, începând cu luna ianuarie, 600.000 de doze pentru 300.000 de persoane şi vom începe cu personalul medical din unităţile clinice publice şi private. În general, la fel va fi şi a doua lună, noi sperăm spre un milion şi atunci să putem merge şi spre celelalte categorii, urmând ca populaţia generală să intre din martie-aprilie pentru aceste vaccinări, ajungând până în luna iunie. În primele trei luni intră personalul medical, cei instituţionalizaţi, grupele de risc şi cei care asigură funcţionalitatea societăţii. De abia apoi intră ceilalţi”, a declarat ministrul Sănătății.

 

În ceea ce privește vaccinarea persoanelor care deja au trecut prin boală și au dezvoltat anticorpi, ministrul a spus că întrucât imunitatea dobândită de acestea nu este definitivă, se pot vaccina și aceste persoane, singura condiție fiind ca, la momentul imunizării, pacienții să nu fie infectați.

Ministrul a mai precizat că vaccinarea împotriva Covid-19 este gratuită și se va face doar în centrele de vaccinare special înființate. Acestor centre le vor fi arondați peste 1.500 de medici și asistenți medicali, care vor administra vaccinul. „Medicii de familie vor face vaccinurile în aceste centre de vaccinare, nu în cabinetul medicului de familie. Sunt medici care vor fi arondaţi acestor centre de vaccinare. În general, la evaluările pe care le-am făcut, peste 1.500 de medici vor fi în aceste centre de vaccinare. Preconizăm ca la un centru mare, cum este Arena Naţională, să fie în jur de 50 de cabinete de vaccinare, fiecare cabinet fiind deservit de doi asistenţi medicali care vor face acel vaccin, având zonă de aşteptare, unde se completează acel chestionar, se obţine un consimţământ, medicul verifică bolile concomitente și verifică o stare alergică. Va exista și o altă zonă post-vaccinare, în care cel venit la vaccin va rămâne 15 minute pentru a putea fi observat şi evaluat să nu avem evenimente sau simptomatologie imediată”, a mai explicat ministrul.

 

Ministru Tătaru a mai spus că la acest moment se lucrează la o catagrafiere a persoanelor care urmează să fie vaccinate, dar nu a indicat de unde va lua acești medici, în contextul în care sunt multe localități din mediul rural care nu au medic de familie, iar tinerii care au promovat examenul de medic specialist în medicina de familie această toamnă nu pot acoperi necesarul.

A făcut însă o declarație mai puțin inspirată și neînsoțită de suficiente explicații necesare, declarație care a fost scoasă din context și distribuită masiv în mediul on-line de cei care contesta vaccinarea și chiar pandemia în sine.

Vaccinarea nu împiedică infectarea. Numai că ajungem la acel moment în care putem face cel mult o formă uşoară sau asimptomatică de boală. Nu este cu acea putere de transmitere a unui virus ca la cel care nu este vaccinat. Ajungem la acea imunizare în care 60 – 70% din populaţie prezintă anticorpi, precum şi o apărare celulară şi nu vom avea acelaşi număr de boli exprimate clinic sau acelaşi număr de decese”, este declarația din care contestatarii vaccinării au extras doar primele două enunțuri.

 

Dr. Gabriel Diaconu

O explicație a ceea ce a vrut să spună ministrul a venit din partea medicului psihiatru Gabriel Diaconu, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.Infectarea cu ceva face uzual referire la acel patogen care reușește să penetreze apărarea la poarta de intrare în organism. Porțile de intrare sunt multiple: piele, fanere (unghii/ păr) mucoasele gurii, nasului, urechii, ochiului, orificiul anal, uretra etc. La porțile de intrare se duce o luptă remarcabilă cu «poliția de frontieră» care secretă o formă particulară de anticorpi, numiți IgA. Ei nu sunt circulanți, cum sunt celelalte variante, protective de boală. Infecție și boală nu e totuna. Decât pentru vulg. Cineva poate avea, spre exemplu, chlamydia, sau poate avea streptococ beta-hemolitic în nas. Și nu e musai să aibă simptome. Cât privește virusurile, rolul IgA secretor e variabil. Drept urmare imunitatea dată la poarta de intrare nu o obții. Ce obții în schimb e protecția robustă imunitară dată de IgG, anticorpii ăia maturi care îți apără organele și dincolo de poarta de intrare. Vaccinurile anti-Cocid stimulează producția de IgG. Nu IgA. Drept urmare nu previn infecția. Dar una e sa iei infecția, alta e să fii contagios. Ești contagios când virusul se multiplică activ atât la poarta de intrare, dar și în organele țintă. E o presupunere realistă că, de vreme ce nu vei mai avea replicare activă virală, deci număr mai mare de molecule virale, nu vei mai fi contagios. Ori deloc, ori prea puțin, deoarece eficacitatea vaccinării nu e 100%” a explicat medicul Gabriel Diaconu.

 


Adaugati un comentariu


 

*