Peste 1.200 de pacienti cu tuberculoza, sprijiniti sa-si urmeze tratamentul

22 iulie 2015 | 0 comentarii |

Acestia au beneficiat de consiliere psihologica, cursuri de formare profesionala si chiar subventii in bani, pentru a fi motivati sa isi duca tratamentul pana la capat.

 

tuberculozaIn cursul lunii aprilie a anului trecut, fundatia Romanian Angel Appeal demara un program cu finantare europeana, avand ca scop acordarea de sprijin psiho-social si material pacientilor care sufera de tuberculoza si tuberculoza multidrog resistenta. Scopul programului, care se va incheia la sfarsitul acestei luni, a fost de a-i incuraja pe pacienti sa isi urmeze tratamentul, care este unul de lunga durata.

Conform Nicoletei Manescu, managerul de proiect, initiativa demararii acestui program a pornit de la ideea ca tuberculoza este o boala a carei vindecare presupune uneori o perioada indelungata de internare si tratament cu efecte adverse puternice, greu de suportat. Bolnavii au tendinta de a abandona tratamentul, fie pentru ca se simt prea rau sau, pentru ca incep sa se simta mai bine, renunta la medicatie. Pe langa calvarul tratamentului apare si stigma sociala, legata de tuberculoza, pe care bolnavul o resimte acut. Reprezentantii fundatiei spun ca la ora actuala, in Romania nu se acorda si suportul psihologic de care bolnavii de tuberculoza au nevoie pentru a fi motivati sa nu abandoneze schema de tratament.

Pornind de la aceste realitati, a fost demarat proiectul „Program dedicat reintegrarii profesionale si sociale a persoanelor afectate de tuberculoza”care, pe langa sprijinul moral de care aveau nevoie, pacientilor li s-au oferit si alte servicii gratuite, si chiar de subventii in bani.

 

tuberculozaIncepand din luna iulie a anului trecut, programul a inceput sa functioneze in patru centre de pneumoftiziologie din tara, mai precis  Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucuresti, Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni din judetul Arges, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani din judetul Neamt si Spitalul de Pneumoftiziologie Nicolae Rusdea din Baia Mare. Timp de un an, peste 1.200 de pacienti ai acestor unitati medicale au beneficiat gratuit de diferite forme de sprijin, oferite de fundatia Romanian Angel Appeal. Pacientii au primit, dupa caz, consiliere psihologica si sociala, sprijin social si financiar pentru cresterea aderentei la tratament, consiliere si orientare profesionala si au urmat cursuri de formare profesionala.

Pana la jumatatea acestei luni, din totalul pacientilor cu tuberculoza si tuberculoza rezistenta inrolati in proiect, provenind din intreaga tara, 681 au primit consiliere psihologica, 1092 au primit consiliere sociala, 1021 au primit sprijin financiar, 577 au primit servicii de consiliere si orientare profesionala, iar 158 au urmat un program de formare profesionala si au primit si subventii pe toata perioada participarii la cursuri.

 

bolnavi-TBCSuportul psiho-social si stimulentele financiare pentru mentinerea aderentei la tratament au continuat si in ambulatoriu, dupa externarea pacientilor, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. S-a constatat astfel ca aderenta la tratament a pacientilor inrolati in proiect s-a mentinut la cote crescute pe toata durata programului si doar 0,6 la suta dintre acestia au abandonat tratamentul.

Proiectul se va incheia la sfarsitul acestei luni insa cele 4 servicii multidisciplinare infiintate la Bucuresti, Leordeni, Bisericani si Baia Mare, si care sunt sunt primele de acest tip din Romania, vor continua sa functioneze cu finantare de la Fondul Global de Lupta impotriva HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei.

Zilnic, in Romania sunt diagnosticate 43 de persoane cu tuberculoza si 3 persoane mor din cauza acestei afectiuni, inregistrandu-se 16.000 de imbolnaviri si 1.100 de decese in fiecare an. In judetul Buzau, spre exemplu, numai anul trecurt au fost inregistrate 261 de cazuri noi de tuberculoza, cu 5 mai putine decat in anul precedent, dar peste media nationala. Romania se confrunta cu o rata foarte mare de abandon al tratamentului, care este de 6 la suta pentru tuberculoza sensibila si pana la 20 la suta in cazul tuberculozei multidrog rezistente, atat din cauza efectelor adverse puternice, cat si a lipsei resurselor financiare pentru medicamente complementare necesare reducerii efectelor adverse, transport la dispensar, regim corespunzator de hrana si odihna.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*