Peste 1000 de tineri medici, la cel mai important eveniment științific dedicat lor, la București

5 decembrie 2018 | 0 comentarii |

Studenți mediciniști și rezidenți din toată lumea participă la cea de-a doua ediție a „International Medical Students’ Congress of Bucharest”, dedicată savantului român Victor Babeş.

 

Deschidere eveniment

Inovaţie, Creativitate, Excelenţă. Trei coordonate care marchează şi anul acesta cel mai mare eveniment al cercetării ştiinţifice medicale studenţeşti din România, International Medical Students’ Congress of Bucharest (IMSCB), anunță, printr-un comunicat, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Cea de-a doua ediție a evenimentului științific, organizat de Societatea Studenților în Medicină din București, reprezintă o extensie a unui amplu proiect medical național, regăsit sub denumirea de ,,Congresul Național pentru Studenți și Tineri Medici începând cu anul 1994. Sub numele generic „Victor Babeş, ediție a doua a manifestării științifice reunește, la Bucureşti, în perioada 5-9 decembrie, peste 1.000 de participanţi din țări precum: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Belgia, Olanda, Elveția, Italia, Polonia, Turcia, Thailanda, Hong Kong și România.

,,International Medical Students’ Congress of Bucharest este un proiect ce își propune să creeze un mediu educațional aparte, care să contureze și să întrețină o relație strânsă între lumea medicală autohtonă și cea internațională.

 

Dr. Diana Păun

La deschiderea evenimentului din acest an au fost prezenți rectorul  UMF „Carol Davila” –acad. Ioanel Sinescu, alături de reprezentanți ai Facultății de Medicină și ai Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, specialiști din sistemul medical, academic și instituțional, între care conf. univ. dr. Diana Loreta Păun -consilier de Stat Administrația Prezidențială, acad. Ioan Aurel Pop – preşedinte Academia Română, dr. Miljana Grbic -World Health Organization Romania.

Ediția din acest an a ,,International Medical Students’ Congress of Bucharest” este dedicată savantului român Victor Babeș și se adresează studenților la medicină și tinerilor medici din toată lumea. „Aceștia sunt încurajați să interacționeze și să își dezvolte cunoștințele într-un mediu interactiv de lucru, care să faciliteze schimbul de informații pe parcursul a 13 conferințe stiințifice. Anul acesta, echipa IMSCB oferă participanților oportunitatea de a-și testa și dezvolta abilitățile practice în cadrul experiențelor hands-on, asigurate prin intermediul celor 90 de workshop-uri disponibile”, se arată în comunicatul amintit.

 

Prof. Fabio Staneli di Pompeo, participanti

Dr.Fabio Santanelli di Pompeo, participanti

Între keynot-speakerii evenimentului se află nume sonore din lumea medicală națională și internațională, care și-au închinat întreaga activitate aceluiași scop, contribuind la evoluția generațiilor viitoare, între care prof. dr. Fabio Santanelli di Pompeo, secretar general al Asociației Europene de Chirurgie Plastică. 

,,International Medical Students’ Congress of Bucharest a luat naștere din dorința unui grup de tineri ambițioși de a le oferi studenților o experiență medicală autentică înglobată într-un eveniment conturat de multiculturalitate. Toate eforturile organizatorilor, precum și ale voluntarilor implicați în acest proiect, sunt orientate către informare și schițarea unor noi perspective cu privire la actul medical. Credem cu adevărat, că IMSCB poziționează mediul medical autohton pe un loc înalt la nivel global, fiind accesibil unui public larg din acest domeniu. Evenimentul încurajează inovația, precum și colaborarea în lumea medicală în vederea realizării unor acte medicale calitatative și eficiente” a declarat Teodor Bildaru, președinte al IMSCB, citat în comunicat.

Numărul participanților a crescut vizibil de la o ediție la alta, pornind de la 700 de studenți și ajungând, într-un singur an, la peste 1000 de participanți, 300 provenind de la nivel internațional din peste 40 de țări. Aceștia au șansa de a-și prezenta lucrările medicale proprii, precum și de a câștiga o serie de premii în valoare de 20.000 de lei.

Sursă foto: IMSCB 

 


Adaugati un comentariu


 

*