Ploile au făcut ravagii

1 iunie 2019 | 0 comentarii |

44 de localități, din 18 județe între care și Buzău, au fost afectate de ploile din ultimele ore.

 

În timp ce sute de mii de români se bucură, în aceste zilem de vizita istorică a Papei Francisc, iar autioritățile centrale și-au concentrat toată atenția asupra acestui eveniment, alte sute de mii de oameni sunt disperați, văzându-și agoniseala de-o viață distrusă de inundații. Defrișările masive, necontrolate, de pe urma cărora mulți s-au îmbogățit peste noapte, au lăsat munții golași, la fiecare ploaie mai consistentă au loc alunecări de teren și inundații, iar oamenii, animalele și drumurile suferă din cauza viiturilor care distrug totul în cale.

Ploile și grindina au făcut prăpăd în ultimele zile în România. Mai mult de jumătate din țară a fost afectată, iar pagubele sunt însemnate. Numai în ultimele ore, 243 de case, 100 de curți, 9 beciuri/subsoluriși două clădiri aparținând unor instituții publice au fost afectate de inundații, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

În 44 de localități, din 18 județe, respectiv Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Vaslui, Vrancea și București au fost înregistrate pagube și chiar victie omenești.

 

În județul Buzău, echipaje ale SDN, ISU Bz și IPJ au intervenit pentru evacuarea apei, îndepărtarea aluviunilor de pe DN10, dar și în comunele Viperești și Tisău unde, în sprijinul populației afectate au intervenit 60 de pompieri cu 7 autospeciale de intervenție, 11 motopompe și 2 bărci de intervenție, precum și 21 de jandarmi, cărora li s-au alăturat și echipe ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență locale.

În comuna Viperești, la Tronari, zece gospodării au fost inundate în urma unei viituri, iar alimentarea cu apă a fost întreruptă. Inițial, trei persoane fuseseră anunțate dispărute, dar au fost găsite într-o gospodărie de echipele de căutare-salvare și sunt în afara oricărui pericol. Astăzi, cu sprijinul militarilor Diviziei 2 Infanterie „Getica”, autoritățile au luat măsuri pentru asigurarea transportului de apă potabilă pentru 200 persoane afectate de inundații.

În comuna Tisău au fost inundate mai multe gospodării, iar șase case din Valea Caprei au rămas izolate pe malul drept al Nișcovului, după ce viitura a rupt puntea pietonală de acces către acestea. Nu s-a impus evacuarea celor 12 persoane care locuiesc în aceste case, dar pentru că au rămas izolate, autoritățile le-au dus alimente și apă potabilă.

UPDATE, ora 16: în această după-amiază, o viitură puternică a afectat și noul pod de la Vadu Pașii. Potrivit constructorului, apele învolburate ale Buzăului au făcut pagube de aproape 10 milioane de lei și va genera o întârziere a lucrărilor de aproape un an. Noul pod este construit cu bani de la Consiliul Județean Buzău și Ministerul Dezvoltării, iar investiția se ridică la peste 26 milioane de lei.

 

În județul Prahova, 76 de locuinţe şi 132 de gospodării din 15 localităţi au fost afectate de inundaţiile din ultimele ore, iar peste 100 de persoane au fost evacuate din calea apelor, potrivit ISU Prahova.  5 persoane (mama și 4 copii) au fost surprinse de o viitură. Mama a fost salvată, iar un copil a fost găsit decedat, sâmbătă. Tot sâmbătă, au fost găsiți alți doi minori, iar pentru cel de-al patrulea copil echipele de pompieri, polițiști și jandarmi continuă căutările.

În Ialomița, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din peste 40 de gospodării din localităţile Săveni şi Mărculeşti.

În Onești, județul Bacău, o persoană care rămăsese izolată din cauza apelor a fost salvată la timp și este în afara pericolului.

În Argeș, pe drumul național DN 73D, pe raza localității Boteni, s-a produs o alunecare de teren pe aproximativ 200 m liniari, circulația fiind deviată pe rute ocolitoare.

Pe DN 2B în județul Iași, la ieșirea din localitatea Budai, circulația este îngreunată de apa care se deversează pe carosabil.

Peste 10.800 de pompieri, polițiști și jandarmi acționează în județele aflate sub avertizări și atenționări meteorologice și hidrologice.

Autoritățile sanitare sunt, de asemenea, în alertă, monitorizând permanent situația din teren, pentru a interveni, în caz de nevoie, în scopul prevenirii unor focare de infecție, din cauza inundațiilor.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*