Povesti terapeutice: „La pescuit”

Din lumea povestilor nemuritoare, cei trei prieteni ai nostri, Iepurica, Iepuran si Iepurila vin cu o noua poveste, din ciclul „Fratia lui Iepurica”. Eu cred ca niciun copil nu ar trebui sa adoarma fara ca unul dintre parinti sau bunici sa-i citeasca o poveste potrivita varstei lui, pentru ca aceasta ii va influenta foarte mult comportamentul de mai tarziu.

Ca medic, sunt de parere ca povestile reflecta structurile noastre fundamentale. Sub forma de imagini simbolice, ele traduc problemele cu care ne confruntam inca din copilarie si se refera, in acelasi timp, la relatiile familiale si la cele personale, la afirmarea pesonalitatii, la constientizarea propriilor valori, la depasirea conflictului cotidian…  Adresandu-se direct eului innascut al copilului, basmele joaca un rol foarte important in constructia personalitatii. Adresand mesaje atat constientului cat si subconstientului, ele ajuta copilul sa asimileze semnificatia binelui si raului, ii stimuleaza imaginatia, ii dezvolta inteligenta si, mai ales, il ajuta sa vada mai clar cauzele emotiilor lui.

 

Asa ca… a fost odata ca niciodata, ca daca n ar fi fost nu s ar fi povestit. A fost o zi insorita de vara in care cei trei iepurasi viteji s-au sculat dis de dimineata, la mijitul zorilor. Dupa ce au luat micul dejun, acesta fiind cea mai importanta masa a zilei, s-au hotarat sa mearga la pescuit. Si-au pregatit sculele de pescuit, adapostite in magazia din spatele casei, si-au pus rucsacelele pe biciclete si au plecat la drum.

Ultima data fusesera la pescuit impreuna cu tatal lor, care i a invatat din tainele mestesugului; cum sa pregateasca momeala, cum sa faca un nod pescaresc, cum sa aleaga un loc bun de pescuit si multe altele stiute si nestiute.

Dupa ce si au verificat unditele, momeala si ce mai era de luat cu ei, cei trei fratiori, Iepuran, Iepurila si Iepurica s-au urcat pe biciclete si au pornit spre Lacul Albastru, care se afla cam la o ora de mers si unde trageau nadejde sa prinda ceva peste.

 

Vremea era frumoasa, razele soarelui le mangaiau obrajii si, din cand in cand, dinspre padure mai adia cate o pala de vant care aducea mireasma de cetina.

Drumul serpuia pe marginea Musaiosului, ale carui ape se avantau pe carari de piatra, intr-o albie straveche, din vremuri de poveste demult apuse, parand sa ingane cuvinte neintelese.

Si mersera ei, si mersera pana cand, la un moment dat, bicicleta lui Iepurica facu pana, cauciucul de pe spate se lasa si fura nevoiti sa se opreasca.

Iepuran, care era priceput la toate – ca vorba aceea, nevoia te invata-, avea la el tot ce-i trebuia, ca sa treaca peste obstacole. Asa ca scoase din rucsac o trusa cu scule, o deschise, scoase de acolo un petic cald si-l aplica pe locul unde camera bicicletei fusese intepata de un cui intalnit pe drum, facand-o astfel, din nou, buna de drum.

 

In acest timp, Iepurica cel nazdravan se aseza pe un bolovan de pe marginea drumului si incepu sa le povesteasca fratiorilor ca azi-noapte i s-a aratat in vis Neptun –Zeul Apelor. Se facea ca era calare pe o balena alba si tinea tridentul in mana deapta. Apoi i-a vorbit cu o voce ca un tunet, spunandu-i ca pot pescui in lac, dar de va fi sa prinda vreo lostrita, neaparat sa-i dea drumul, caci este un peste ocrotit, pe cale de disparitie.

Si i-a mai spus Neptun ca ar face bine sa mearga la coada lacului, caci acolo trage pestele la undita. Dar sa fie cu mare bagare de seama, sa se fereasca de Duhul apelor, care va vrea sa-i momeasca spre adancurile cele intunecate. Si i-a mai spus Zeul Neptun ca acesta le va aparea in chip de sirena si va avea un glas mieros. Ca sa-i ademeneasca, le va canta duios un cantecel pe care li-l canta si mama lor, inainte de  culcare.

 

Dupa ce  ascultara spusele lui Iepurica, cei trei fratiori hotarara sa asculte povetele Zeului si pornira hotarati catre coada Lacului albastru.

Pe drum, Iepurica il intreba pe Iepuran ce vor face daca vor prinde pestisorul de aur. Fara sa clipeasca, fratele mai mare ii raspunse ca ii vor da drumul si-l vor ruga sa-i aduca grabnic acasa pe parintii lor, plecati in cele strainatati.

Odata ajunsi la coada lacului, descalecara bicicletele si cautara un loc mai umbros, unde sa-si aseze tabara. Malul era abrupt, asa ca umblara nitel pana sa gaseasca un loc potrivit.

Dupa ce se instalara, incepure pescuitul propriu-zis. Cel care prinse primul peste fu Iepurica, numai ca nu a fost pestisorul de aur, ci un pastrav de toata frumusetea, la vreo jumatate de kilogram, cu care se lupta un timp, pana reusi sa-l scoata din apa.

Pana la vremea pranzului, cei trei fratiori iepurasi au tot prins peste, dar nici urma de pestisorul de aur si nicio lostrita. Iepuran hotari sa pregateasca masa si, cum adusesera de acasa tot ce le trebuia, pregatira un bors de peste ca la carte, de se ligeau fratiorii pe botic, sorbindu-l cu nesat.

 

Dupa pranz se odihnira o tara, apoi apreciara ca au prins destul peste si au hotarat sa porneasca spre casa. Dar… ce sa vezi? Cand sa plece de langa apele albastre ale lacului aparu o preafrumoasa fata cu par balai, trup de femeie si coada de peste. Era o sirena care, asa cum le spusese zeul Neptun, ii ademeni sa vina la ea. Iepurasii se grabira insa si parasira locul, inainte ca vraja sa-i cuprinda.

Drumul spre casa fu fara peripetii. Odata ajunsi, Iepuran curata pestele, il sara, il puse la frigider si, cum se inserase, pregati cina. Fratiorii mancara pe saturate, dupa care se spalara pe dinti si se culcara, dar nu inainte de a spune o rugaciune, asa cum ii invatasera parintii lor, cand erau mici, inainte ca acestia sa fie nevoiti sa plece la munca in cele strainataturi. Simteau cum odata cu rugaciunea, Doamne Doamne face astfel incat parintii, desi departe, vegheaza asupra lor.

Si uite asa incalecai pe o sa si va spusei o noua poveste de-a mea.