Prefera romanul talpa groasa?

16 decembrie 2013 | 0 comentarii |

Francisco StoicaAm aflat ca avem psihologi specializati in domeniul organizational. M-am intrebat imediat ce pot face acestia pe meleagurile noastre, cand romanul fuge inca de contactele cu psihologii, cand se pun semnaturi in acest domeniu pe fisele medicale cu destula usurinta, la o prima vedere, pentru ca, ce sa-i faci, are omul functie mare sau familie acasa, nu l-om opri noi sa-si castige existenta. Si asa, multe persoane… presteaza, desi au vizibil o rotita la mansarda care nu are un dinte.

Vorbeam insa de domeniul organizational. In ianuarie 2011, un grup de lucru al Asociatiei de Psihologie Industriala si Organizationala a finalizat o prima forma a unui document intitulat Competentele Psihologului Specializat in Psihologia Muncii si Organizationala. Cele scrise in document au la baza o participare de marca, specialisti din centrele universitare din Romania, iar sursa de plecare a fost formata din standardele emise la nivel european. S-o fi intampland acest lucru sub egida Ministerului Sanatatii? Nu stiu, dar sa vedem ce inseamna competente. Le puteti gasi usor pe site-ul APIO.

 La capitolul interventie psihologica/implementare se spune despre capacitatea psihologului de a interveni cu metode tipice psihologiei, pentru imbunatatirea unor aspecte din viata oamenilor, grupurilor si organizatiilor. Organizatia Mondiala a Sanatatii a propus, in 1946, definitia urmatoare: „Sanatatea este o stare pe deplin favorabila atat fizic, mintal cat si social, si nu doar absenta bolilor sau a infirmitatilor”! Foarte tare, nu?

Pai, nu spunem noi, domnule, astia sunt dusi cu pluta, le-a facut program de zece ore fara pauze si nu zic nimic, sau seful nostru a luat-o razna, nu stie decat productie, nu poti discuta altceva cu el?

 Ma gandesc insa cui i-ar conveni sa vina un psiholog si sa spuna nu este bine asa, schimbati…

Am intrat pe site-ul Ministerului Sanatatii ca sa vad, au vreun compartiment cu psihologi? Nu am gasit. In schimb, am lecturat comisiile consultative infiintate prin Ordinul Nr. 876 din 19 iulie 2013.  49 sunt, dar printre ele nu am gasit vreo comisie de psihologie. N-o fi tinand de sanatate? Sau ar fi prea mult ca psihologii din domeniul organizational sa se ocupe de recrutarea si selectia de personal, de realizarea evaluarii performantei angajatilor la locul de munca, de diagnoza si interventia organizationala, de programe de training sau, mai pe scurt, cum se numeste de mult timp pe meleagurile americane Management si comportament organizational. Sigur ca este greu de acceptat sa vina cineva si sa spuna ce si cum, in ce priveste comportamentul conducatorilor, al grupurilor…

Corect ar fi sa nu se termine totul la nivelul vorbelor, psihologii sa poata lua decizii, semnatura lor sa aiba greutate. Poate astfel nu vom mai avea conducatori auto care sar la bataie din te miri ce, sau care vor sa dispari din fata lor de parca si-au cumparat sosele. Poate nu vor mai ajunge in functii de conducere persoane doar pe criteriul contului din banca, ci si pe baza sanatatii in gandire. Poate organizatiile, grupurile, vor avea o constiinta a lor, o identitate data nu de frica zilei de maine ci de un comportament adecvat in situatii limita.

Cate nu s-ar indrepta!

Si poate va intra in normal sa avem psihologul nostru, pentru noi, pentru grupul in care lucram. Sa ne spuna ceea ce noi nu realizam, nu vedem cu ochiul liber, pentru ca nu avem timp sau pentru ca nu avem cunostintele necesare. Am fugit pana acum de aceste lucruri, marind distanta fata de normalitate. Poate ni se vor toci incaltarile…

 


Categorii: Editorial

Adaugati un comentariu


 

*