Premieră medicală la Iași: Medicii maternității Cuza Vodă au ajutat o femeie cu obezitate morbidă să nască natural

26 august 2021 | 0 comentarii |

Cazul reprezintă o premieră pentru județul Iași, pacienta având o greutate de 220 de kilograme și numeroase comorbidități.

 

Robert Dânca

Personalul medical de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă din Iași și-a trecut în palmares o premieră medicală cel puțin la nivel local, dacă nu chiar național, ajutând o gravidă cu o greutate mult peste limitele normale să nască natural, un copil perfect sănătos.

Femeia, în vârstă de 37 de ani, nu era la prima naștere, fiind deja mama a încă patru copii, însă principala problemă era dată de faptul că suferă de obezitate morbidă, iar această afecțiune a generat și o serie de alte comorbidități.

Medicii ieșeni care au asistat-o la naștere spun că pacienta cântărea nu mai puțin de 220 de kilograme, iar printre celelalte afecțiuni de care mai suferea se numără hipertensiunea și ulcerul varicos. Managerul spitalului, Robert Dâncă a precizat că, deși cazul a fost unul deosebit, reprezentând o premieră pentru Iași, unitatea medicală era pregătită pentru astfel de situații, având în dotare o masă specială care poate susține o greutate maximă de 300 de kilograme. Prin urmare, nu au fost probleme din acest punct de vedere, însă starea de sănătate a pacientei presupunea o serie de riscuri.

 

Dr. Mihaela Grigore

Medicii au decis că cel mai sigur este ca pacienta să nască pe cale naturală, și spun că acest caz a reprezentat o adevărată provocare pentru ei, întrucât că nu se mai confruntaseră cu ceva similar.

Echipa care a asistat-o la naștere a fost coordonată de dr. Mihaela Grigore, care a declarat că „a fost o adevărată provocare pentru obstetricieni, neonatologi și pentru echipa de anestezie. Din fericire am făcut faţă cu brio acestei provocări. Gravida a născut natural, un băieţel în greutate de 3.280 grame. Nu au fost evenimente şi complicaţii în cursul naşterii. Urmează o perioadă de monitorizare a evoluţiei pacientei, pentru că nu putem spune că am îndepărtat definitiv orice pericol, pot apărea o serie de complicaţii. Femeia va rămâne în spital cel puţin 5 zile, pentru că în primele ore după naştere poate apărea o hemoragie, ceea ce poate crea o complicaţie severă şi foarte dificil de gestionat”, a spus medicul.

 

Dr. Mihaela Grigore a mai precizat că, din cauza comorbidităților de care suferă femeia, există riscul de tromboembolie, un alt motiv pentru care pacienta necesită monitorizare medicală în zilele următoare.

În data de 18 august, medicii de la maternitatea Cuza Vodă au mai ajutat o pacientă cu obezitate să aducă pe lume un copil, fiind vorba despre o femeie de 30 de ani, cu obezitate de gradul III și cu hipertensiune arterială. Pacienta cântărea 140 de kilograme și ajunsese în săptămâna a 39-a de sarcină, iar în cazul său, medicii au decis că este mai indicată o operație cezariană. Intervenția a decurs fără probleme, iar tânăra mamă a adus pe lume un băiețel în greutate de 5,15 kilograme.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*