Premierul Dăncilă i-a somat pe miniștrii responsabili să rezolve problemele din Sănătate

La începutul săptămânii viitoare, aceștia vor avea o întâlnire cu toți managerii spitalelor în care angajații au declanșat proteste, nemulțumiți de scăderea veniturilor.

 

De teama unei greve generale tot mai iminente în sistemul de sănătate, premierul Viorica Dăncilă a adresat un ultimatum miniștrilor Sănătății, Muncii și Finanțelor. Ea le-a cerut acestora ca, până la sfârșitul acestei săptămâni, să identifice cu exactitate care sunt problemele ce au generat valul de nemulțumiri în rândul salariaților din sectorul sanitar și, în cel mai scurt, timp să gasească soluții pentru rezolvarea acestora. „În cadrul acestei şedinţe vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor Publice să identifice, până la sfârşitul acestei săptămâni, problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii”, este mesajul cu care Viorica Dăncilă a început ședința de guvern de miercuri.

Premierul le-a cerut celor trei demnitari ca, în prima zi a săptămânii viitoare, să îi convoace la discuții pe managerii spitalelor în care există probleme, iar împreună cu aceștia să identifice soluțiile corespunzătoare, astfel încât să pună capăt valului de proteste care amenință să blocheze activitatea în spitalele respective, dat fiind faptul că angajații nemulțumiți sunt tot mai deciși să intre în grevă generală.

Problemele la care a făcut referire primul ministru sunt legate de diminuarea veniturilor unor categorii de angajați, ca urmare a punerii în aplicare a Legii salarizării și a noului regulament de sporuri care, conform declarațiilor ministrului Sorina Pintea, afectează aproximativ 10% dintre angajați, în cazul celorlalți, veniturile pe luna martie fiind majorate.

 

Lia Olguta Vasilescu

În cursul aceleiași zile, Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, a declarat prin intermediul unei postări publice că Legea salarizării nu se va modifica, iar soluția problemei ar sta în regulamentul de sporuri, care trebuie revizuit, pasând responsabilitatea la Ministerul Sănătății, condus de Sorina Pintea și la sindicate.

Din punctul meu de vedere, regulamentul de sporuri în Sănătate trebuie revizuit. Nu este normal ca un doctor de la Fundeni să aibă un venit mai mic decât un doctor de la Băileşti, doar pentru că acolo s-au acordat sporuri mai mari, după cum nu e normal ca secretara să aibă, în continuare, sporuri mai mari decât medicul. Asta se întâmplă, din păcate, în continuare, în foarte multe spitale. Nu este necesară amendarea Legii salarizării, ci a regulamentului de sporuri, unde sperăm ca sindicaliştii care îi reprezintă pe cei din sectorul medical să fie de acord cu variante corecte de salarizare şi nu să urmărească doar interesul categoriilor de personal pe care le reprezintă şi să rămânem în situaţia în care venitul unui muncitor fără studii superioare depăşeşte, uneori cu 100% venitul unui profesor, de exemplu, iar în alte cazuri scade de la 1.500 la 1.300 venitul unuia care chiar interferează cu pacientul. Asta pentru că ne dorim o lege aşezată pe principii corecte, chiar dacă cei vizaţi direct ar vrea să fie aşa, dar să nu li se aplice lor”, a declarat Lia Olguța Vasiescu, adăugând totodată că nu Ministerul Muncii sau Parlamentul trebuie să decidă ce specializare este mai importantă şi merită mai multe sporuri, această decizie intrând în atribuţiile Ministerului Sănătăţii.

 

Aceasta a mai precizat că plafonarea sporurilor la pragul de 30% era prevăzută și în vechea lege însă nu s-a ținut cont de acest aspect și astfel, cheltuielile de salarizare în Sănătate creșteau lunar cu aproximativ 100 de milioane de lei, ajungându-se în situații în care, în unele spitale din București, secretarele primeau sporuri mai mari decât cele ale medicilor.

Lia Olguța Vasilescu a vorbit și despre indecizia sindicatelor din Sănătate cu privire la mult discutata Anexa 10 din regulamentul de sporuri, reamintind faptul că acest regulament a fost adoptat după discuțiile purtate cu sindicaliștii.

„Am aşteptat încă din luna septembrie a anului trecut regulamentul de sporuri, dar nu se putea ajunge la nicio soluţie cu sindicatele. Când se negocia cu reprezentanţii medicilor, ei solicitau sporuri mai mari pentru medici şi raportate la noul salariu; când se discuta cu cei care reprezintă personalul TESA, aceştia cereau sporuri mai mari pentru această categorie şi mai mici pentru medici, motivând că, oricum, acestora le-au crescut salariile. Discuţiile au fost purtate până în ultima săptămână din martie, fără a se ajunge la vreun compromis în privinţa Anexei 10, care a fost solicitată de sindicate, pentru ca, apoi, tot sindicatele să ceară eliminarea ei, iar azi, să ne transmită că o vor din nou. Ca la români! Pentru că exista riscul de a nu se mai putea plăti deloc salariile în aprilie, în absenţa unui regulament de sporuri şi în condiţiile în care mai era doar o săptămână pentru calcularea noilor salarii, Guvernul şi-a asumat să adopte regulamentul de sporuri în ultima formă discutată cu sindicatele, adică fără Anexa 10”, mai afirmă ministrul Muncii, în postarea publică.

 

În ceea ce priveşte Legea salarizării, ministrul Muncii a reiterat că aceasta prevede creşteri etapizate până în 2022 pentru toţi bugetarii, cu excepţia celor care au depăşit deja grila stabilită pentru 2022, ceea ce înseamnă că şi biologii, chimiştii, îngrijitoarele din Sănătate vor avea creşteri, anual, cu 25 % din diferenţa pe care o au de recuperat.

Sigur, cea mai bună variantă ar fi fost ca toată lumea să crească direct pe grila care se va aplica în 2022, când noi considerăm că sistemul de salarizare va fi perfect echilibrat. Din păcate, bugetul de stat nu permite creşteri salariale mai mari de 12 miliarde anual. Şi în 2017 şi în 2018 s-a aplicat ca şi creştere această sumă. O sumă mai mare ar însemna depăşirea deficitului de 3%, ceea ce ar avea repercusiuni negative asupra economiei şi ar însemna şi încălcarea altor reguli impuse de organismele internaţionale. Atât avem, în atât ne încadrăm! Şi… important de reţinut… nimănui nu i-a scăzut salariul, dar în unele cazuri a scăzut venitul ca urmare a reaşezării sporurilor! Legea se referă la salarii, sporurile sunt acordate conform regulamentului, dar cu obligativitatea păstrării anvelopei de sporuri de 30% per ordonator de credite, deci nu per persoană… Niciun angajat din sănătate nu are scăderi de venituri faţă de decembrie 2016, când am preluat guvernarea. Comparaţiile se fac cu lunile precedente, concurând noi cu noi de luna trecută, a mai scris Olguţa Vasilescu. Ea a menționat însă că în ceea ce priveşte solicitarea medicilor de a nu se face diferenţe între cei din echipa medicală, bugetul nu îşi permite creşteri mai mari, astfel încât toţi bugetarii să treacă automat, de acum, la grila din 2022, ca în cazul medicilor şi asistentelor, dar a atras atenția că biologul din Sănătate nu poate fi plătit mai mult decât cel din Învăţământ, pentru că au aceleaşi studii.

În ceea ce privește salariile medicilor, ministrul Muncii a subliniat că acestea sunt exact așa cum apar în Programul de Guvernare, adică peste 3.600 de euro brut, iar în unele cazuri se trece chiar peste 3.600 de euro net, menționând totodată că, din cauza constrângerilor financiare, sistemul va putea să se echilibreze abia peste 4 ani, când Legea salarizării se va aplica efectiv.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*