Primele „contre” între Ministerul Sănătății și Primăria Capitalei

19 noiembrie 2019 | 0 comentarii |

Două spitale au rămas fără căldură și apă caldă din cauza unor lucrări la rețea, iar conducerea ministerului cere rezolvarea de urgență a situației.

 

În cursul săptămânii trecute, spitalul de copii Marie Curie și Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robănescu, aflate în două corpuri de clădire alăturate, au rămas fără apă caldă și căldură din cauza unor lucrări efectuate la rețeaua de termoficare.

În situația în care situația trena de câteva zile, problema a ajuns și în atenția Ministerului Sănătății, care a trimis vineri, la fața locului, o echipă condusă de secretarul de stat Horațiu Moldovan. Acesta a constatat că personalul spitalului Marie Curie reușise să asigure încălzirea cu mijloace alternative, fără ca pacienții să aibă foarte mult de suferit, mai ales că cele două unități fuseseră notificate de RADET că vor fi efectuate lucrări în zonă.

În aceeași zi, părea că problema s-a rezolvat, primarul Capitalei, Gabriela Firea transmițând și un comunicat prin care anunța că cele două unități medicale nu vor mai avea e suferit din cauza lucrărilor ce vizează înlocuirea unor porțiuni de conductă vechi zeci de ani de ani. Lucrurile păreau să intre în normal, doar că ieri dimineață situația s-a repetat, reprezentanții celor două spitale fiind anunțați că vor mai rămâne fără căldură și apă caldă încă 48 de ore.

 

Dr. Horatiu Moldovan

De această dată, Ministerul Sănătății a reacționat mai ferm, secretarul de stat Horațiu Moldovan reamintindu-i primarului de promisiunile făcute cu doar câteva zile înainte și solicitându-i să ia masuri urgente, pentru că activitatea de îngrijire a pacienților este deja pusă în dificultate.

Fiind doctor de meserie și știind specificul activității într-un spital precum cel de la Marie Curie, m-am deplasat personal, vineri, acolo, pentru a mă asigura că totul a revenit la normal. Am rămas surprins de precizările venite de la Primăria Capitalei, prin care ni se explica faptul că noi, cei din Ministerul Sănătății, ne-am impacientat degeaba și că lucrările erau anunțate din timp, iar spitalele, notificate corespunzător. Iată că acum situația se repetă, perturbând grav activitatea acestui mare spital de copii și revin cu solicitarea făcută vineri, către doamna primar general, Gabriela Firea, să intervină de urgență pentru ca atât spitalul Marie Curie, cât și Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robănescu să beneficieze de apă caldă și căldură” a declarat acesta, citat într-un comunicat de presă.

 

De cealaltă parte, directorul companiei Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a precizat că s-au făcut verificări suplimentare și s-a constatat că există și alte tronsoane de rețea afectate, unde conductele trebuie să fie înlocuite. Asta însemnă că cele două unități sanitare vor fi private pentru cel pu’in încă 48 de ore de căldură și apă caldă.

Directorul Termoelectrica a menționat însă că lucrările nu ar fi trebuit să afecteze deloc activitatea spitalelor, care ar fi trebuit să aibă o sursă alternativă funcțională, care să furnizeze necesarul de apă caldă și căldură.

Potrivit lui Burghiu, cele două spitale dispun doar de un cazan special, care nu este funcțional din punct de vedere tehnic. „Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat sursa alternativă de apă caldă şi căldură, aşa cum legislaţia în domeniu prevede pentru orice unitate spitalicească de pe teritoriul României. Din păcate, noi ne-am deplasat vineri la cele două spitale, i-am anunţat că urmează ca în această săptămână să oprim din nou, pentru că vorbim despre o lucrare foarte complexă ce are loc pe magistrala CET-ului Progresul, lucrare ce presupune schimbarea unui tronson din această conductă, veche de 34 de ani. Ea ar fi trebuit înlocuită de peste zece ani, însă în momentul de faţă trebuie să înlocuim aceste zone afectate”, a declarat acesta.

 

Gabriela Firea

Primăria Capitalei arată însă cu degetul către conducerile spitalelor, care știau ce măsuri trebuie să ia ca să nu ajungă într-o situație critică. Într-un comunicat remis astăzi de PMB, se precizează că „orice unitate spitalicească are obligația de a asigura câte o sursa suplimentară pentru fiecare agent termic, respectiv apă caldă și căldură” și, potrivit normativelor în vigoare „în vederea asigurării continuității în livrarea de energie termică se vor lua măsurile corespunzătoare, astfel încât să existe însă o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic”.

Într-un comunicat remis ieri, primarul general Gabriela Firea spune că s-a întâlnit cu toți manageriii celor 19 unități sanitare administrate prin ASSMB, cu care a discutat „despre despre pregătirile pe care fiecare unitate medicală trebuie să le facă pentru sezonul rece, cât și despre bugetul domeniului sănătății”, pe care i-a rugat să se asigure că „spitalele pe care le administrăm și pe care dumneavoastră le conduceți sunt pregătite pentru tot ceea ce înseamnă sezonul rece și să ne transmiteți ce mai aveți nevoie, astfel încât să nu fie nici o problemă în ceea ce privește condițiile oferite pacienților”, asigurându-i de „tot sprijinul” său.

 


Adaugati un comentariu


 

*