Profesorul Nicolae Hâncu, omagiat cu Medalia de Onoare a UMF Cluj

Distincția i-a fost acordată cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, în cadrul unei ceremonii prezidate de rectorul și prorectorul universității.

 

Profesorul doctor Nicolae Hâncu, personalitate emblematică a diabetologiei românești, a aniversat, la începutul acestei săptămâni, 80 de ani de viață, din care, peste 50 de ani au fost dedicați profesiei medicale, cercetării și activității de formare a viitorilor specialiști în acest domeniu.

Momentul aniversar a fost marcat de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj, de care este legată o bună parte din activitatea academică a emeritului profesor universitar, printr-o ceremonie prezidată de rectorul Anca Buzoianu şi de prorectorul Daniel Mureşan.

În cadrul festivității care a avut loc în amfiteatrul Ion Aleman, profesorului Nicolae Hâncu i-a fost decernată Medalia de Onoare a UMF Cluj, distincție acordată personalităţilor remarcabile ale medicinei clujene care au purtat renumele UMF Iuliu Hațieganu peste tot prin ţară şi peste hotare.

Este un moment extrem de important şi emoţionant, deopotrivă, pentru universitatea noastră, în care îl celebrăm pe distinsul profesor doctor Nicolae Hâncu. Datorită pregătirii sale excepţionale, a dăruirii şi pasiunii infinite cu care a contribuit, în mod remarcabil, la dezvoltarea şi prestigiul şcolii medicale româneşti, îi oferim astăzi, în semn de înaltă preţuire, Medalia de Onoare a Universităţii Iuliu Haţieganu. Mă simt extrem de onorată să îi înmânez această medalie, în această zi deosebită, când sărbătoreşte şi frumoasa vârstă de 80 de ani”, a declarat, cu această ocazie, prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul universității clujene.

 

De-a lungul carierei sale, care se întinde pe parcursul a mai bine de cinci decenii, prof. dr. Nicolae Hâncu a contribuit la creşterea calităţii învăţământului medical, prin strategii vizionare şi realizări în premieră, fiind considerat formatorul şcolii de nutriţionişti şi diabetologi din România, în calitate de profesor și șef al catedrei de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice a UMF Cluj.

De asemenea, a contribuit direct la înfiinţarea Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii (1993), a Asociaţiei Române de Ateroscleroză şi Lipidologie (1999), a Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice (2001), a Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet (2001) şi a Societăţii Române de Nutriţie (2003).

În 1992, a înfiinţat Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Cluj, în cadrul căruia s-a implicat în îngrijirea pacienţilor, în cercetare, în numeroase colaborări internaţionale şi, nu în ultimul rând, în pregătirea studenţilor.

 

În perioada 2001-2005, prof. dr. Nicolae Hâncu a fost membru al Consiliul Societăţii Europene de Diabet și secretar al Grupului de Lucru Învăţământ Postuniversitar din cadrul acestei instituţii. Aceasta a fost cea mai înaltă poziţie ocupată de un diabetolog român într-un for ştiinţific european, calitate în care a organizat numeroase cursuri postuniversitare în Dublin, Budapesta, Viena, Kaunas, Wroclaw şi în România.

Și-a desfăşurat activitatea ştiinţifică în domenii precum lipidologia clinică, managementul clinic al diabetului zaharat de tip 2, riscul cardiovascular global, obezitatea abdominală, fiind totodată autor şi co-autor a sute de cărţi, articole şi lucrări ştiinţifice, publicate în ţară şi în străinătate. Nu în ultimul rând, a organizat şi prezidat numeroase conferinţe şi evenimente ştiinţifice de mare valoare pentru ştiinţele medicale din România, fiind preşedinte al primei Conferinţe Naţionale Sănătate prin Alimentaţie (Bucureşti, 2011), co-chairman la a doua Conferinţă Naţională de Dislipidemii (Bucureşti, 2011) și chairman la primul Congres NaţionalBolile Cronice Netransmisibile” (Bucureşti, 2012).

Datoria profesiei mele este să ajute ştiinţa în drumul spre sănătatea omului şi pe el să-l călăuzească spre sănătate. Realizările, succesele şi poziţiile în ierarhiile profesiei le datorez universităţii mele. Azi, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu este o mândrie a Clujului şi a României, cu o admirabilă vizibilitate naţională şi internaţională, având o impunătoare prestanţă şi un prestigiu consolidat an de an”, declarat prof.dr. Nicolae Hâncu, în cadrul ceremoniei e ia fost dedicate de universitatea clujeană.

 


Adaugati un comentariu


 

*