Propunere legislativă cu privire la „plicul” oferit de pacienți

19 decembrie 2017 | 0 comentarii |

Un deputat dorește modificarea Legii drepturilor pacienților, astfel încât donațiile să nu mai poată fi făcute de aceștia decât unității medicale.

 

Matei Dobrovie

În Parlament a fost depusă zilele aceste o propunere legislativă venită din partea deputatului Matei Dobrovie, care dorește să împrăștie confuzia care plutește în prezent în jurul unei practici pe care unii încă o consideră mită mascată. Este vorba de oferirea de donații de către pacienții care au beneficiat de servicii medicale în cadrul unor unități spitalicești, în multe dintre cazuri, plicurile fiind înmânate medicilor curanți, care astfel riscă să fie acuzați pentru luare de mită. Inițiatorul porpunerii legislative spune că, în conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public, în sensul legii penale, iar primirea de către acesta a unor donaţii din partea pacienţilor este interzisă. În același timp, Legea drepturilor pacienților le conferă dreptul acestora de a oferi angajaţilor sau unităţii unde au fost îngrijiți plăţi suplimentare sau donaţii, iar din acest punct apare confuzia. „Cu alte cuvinte, pacientul poate oferi bani medicului, dar medicul din sistemul public de sănătate nu are voie să îi primească. Este evident faptul că acest raţionament nu face decât să creeze confuzie în rândul pacienţilor, care nu ştiu cum ar trebui să procedeze”, se arată în expunerea de motive ce însoțește propunerea legislativă.

 

Soluția la care s-a gândit deputatul Matei Dobrovie constă în modificarea prevederilor Legii drepturilor pacienților, astfel încât aceștia sa poată oferi donațiile sau plățile suplimentare doar unității sanitare unde au primit îngrijiri, nu medicilor curanați. Masi precis, orice pacient dorește să își arate în acest fel recunoștința pentru îngrijirile de care a beneficiat, ar putea merge la casieria spitalului respectiv unde să înmâneze plicul pe care, în prezent îl înmânează medicilor. Pentru suma donată va primi chitanță iar banii respectivi vor fi incluși în situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli, care se afișează lunar pe site-urile spitalelor, astfel că totul va fi cât se poate de transparent și nu ar mai exista situații în care medicii să fie acuzați de luare de mită pentru că au primit de la pacienți plicurile respective.

 

Deputatul care a inițiat aceste modificări legislative mai susține că nu trebuie să se facă diferențieri la acest capitol între medicii din sistemul public și cei din sistemul privat, atunci când vine vorba de primirea donațiilor de la pacienți. Matei Dobrovie spune că, în cazul spitalelor private, fiecărui act medical îi corespunde un tarif pe care pacientul îl plătește astfel că nu se justifică primirea unor plăți suplimentare de către medici, iar dacă pacientul ține neapărat să fac acest gest, trebuie să facă această plată către clinica privată, nu direct către medicul curant.

„Consider că este de datoria statului român ca medicii să fie răsplătiţi în mod corect pentru munca depusă. Practica plicului pentru medic este nocivă pentru societatea românească şi trebuie să i se pună punct prin dispoziţii legale clare, uşor de identificat şi de înţeles de către cetăţeanul care ajunge, într-o zi, în postura de pacient”, a mai declarat deputatul.


Categorii: Actual, Legislatie, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*