Proteză faină

Într-un tren personal, prin Ardeal. Trenul cam pustiu, coridoarele goale, se aude sacadat, glasul roților de tren. Un cetățean, singur într-un compartiment, este cufundat în gânduri. Trenul opreste într-o gară și în compartiment intra un alt călător, care avea un picior de lemn. Dă binețe și cade și el pe gânduri. Mai trece trenul prin vreo două gări și, cum plictiseala era mare, primul călător vrea să intre în vorbă cu vecinul său de compartiment și ciocănește, discret, în proteza celuilalt:

– Apăi, domnule dragă, nu vă fie cu supărare, frasin îi?

Celălalt, după un moment de chibzuială:

– Ba!

Din nou liniște. Mai trece trenul printr-o gară.

– Paltin îi?

– Ba!

– Fag îi?

– Ba!

– Stejar îi?

– Ba!

– Gorun îi?

– Da.

– Apăi, îi fain, că nu amorțăște…