REPORTAJUL DE DUMINICA: Locul descoperirii Tezaurului „Closca cu puii de aur”, un fel de rampa de gunoi

18 august 2013 | 2 comentarii |

Avem valori inestimabile. Si ce daca?! Ion Moaca este ultimul cioplitor in piatra de Pietroasele si ghid al locului descoperirii Tezaurului.

 

afis congres dacologieNu putem sa discutam astazi subiectul in termeni simpli, asa, ca si cand v-as descrie o masina retro pe care aveti posibilitatea sa o inchiriati pentru a duce mirii spre altar. Nicidecum.

Retro poate fi subiectul, insa la cum este tratat de oamenii locului si, din nou, de prietenii mei primarii, acei oameni harnici care pun sufletul si osul la treaba cand este vorba despre comunitatea lor – Doamne, fereste!, sa nu credeti ca scriu in mod serios, din contra acest soi de functie este inca neinteleasa de conducatorii de osti -, subiectul este complex si ne caracterizeaza pe toti, pana la urma.

Atunci cand suntem stapani pe o valoare, ideea de proprietate ne este de ajuns. Intretinerea, promovarea, prezentarea ei in fata lumilor noi care se nasc sunt o reduta greu de cucerit in spatiul buzoian.

Un lasa-ma sa te las continuu, care a cuprins arealul aproape suta la suta.

Motivata fiind de organizarea celui de-al XIV-lea Congres international de dacologie si provocata de Eugen Ciobanu, am mers la Pietroasele.

 

Dealul din zona Tezaurului

Dealul din zona Tezaurului

Un soi de asteptare placuta ma cuprinde dupa ce parasesc drumul national si apuc calea spre dreapta ca sa urc la Dara. Satul acesta este unul dintre cele mai vechi. Ca peste tot in judetul Buzau unde drumurile sunt greu accesibile, tinerii au fugit, si cei care mai sunt… fug de rup pamantul spre orase. E inainte de ora 8:00 a unei dimineti placute de august. Dara ma lasa sa astept. Aproape nici o miscare in sat. Drumul spre case este infiorator, daca il pot caracteriza asa. Aproape ca nici carutele nu il mai pot urca. La baza, cateva masini stau cuminti, cu parbrizul invelit sa nu-l arda soarele, pana cand coboara stapanii pe drumul blestemat.

Ma incumet. Ajung pana pe la jumatate si intorc. Masina a suferit suficient. Apare in oglinda si prima miscare din sat. De fapt, un zgomot de borcane. Aurora Gorgan, o doamna atat de faina, a cules rosiile, a spalat borcanele si incepe sa prepare o conserva de toamna. E atat de blanda femeia aceasta, incat as fi ramas la taifas, ca intre femei, cel putin jumatate de zi. Dar timpul nu ma lasa. Ies din sat, pentru ca ma asteapta zona tezaurului.

 

Ion Moaca, cioplitor in piatra si ghid

Ion Moaca, cioplitor in piatra si ghid

In centrul comunei Pietroasele este intotdeauna aglomeratie. Se vand bidoane din plastic pentru vin, in mod special. Ocolesc tacticos primaria si urc spre zona in care Ion Lemnaru si Stan Avram, ginere si socru, au scos la lumina zilei, in 1837, cel de-al doilea tezaur al lumii: Closca cu puii de aur.

Un indicator timid, ascuns parca la intersectia de drumuri, iti arata neclar drumul. La jumatate trebuie sa intrebi satenii, pentru ca altfel tot urci si nimic nu iti iese in cale. Primul drum la stanga. Imediat, statui. Imense, inexplicabile, haotice, perfecte, istorice, moderne, complicate, vesele si haioase … toate aliniate pe laga gardul unei gospodarii, te opresc. Brusc chiar.

Nu l-am mai vazut de ani buni pe Ion Moaca. El insusi este un artist, altfel. Este taranul ager la minte care si-a pus talentul in sprijinul traditiei. Aici, sus, la Pietroasele, vorbim despre piatra.

Cuprind cu privirea lucrarile, ascult povestile si ard de nerabdare sa ajung cateva zeci de metri mai departe. Candva, acolo era curat. Acum, oamenii si indiferenta autoritatilor… sufoca.

 

Statuile din curtea lui Ion Moaca

Statuile din curtea lui Ion Moaca

Ion Moaca este atat de disponibil, incat nu pot sa ocolesc aspectul si sa nu scriu cel putin cateva randuri. Dacii, Stefan cel Mare, Ceausescu si, pitita in spate, Elena sa. Un chinez transformat in fantana, femei vesele, cupluri care se regasesc, Bachus si un localnic la un pahar de vin, la poarta unei crame. El insusi, soarele si iarsi dacii…

Toate aceste statui imbraca si curtea, dar si gardul.

Ion Moaca nu sovaie. Mergem spre zona tezaurului. Imi spune cinstit ca nu are rost sa luam toti maracinii in picioare ca sa vedem doar un mic aranjament din piatra.

Sub coasta unui deal se opreste degetul artistului care marcheaza, pentru turisti, atatia cati vin aici mai mult din intamplare, zona in care a stat ascuns pana in 1837 Tezaurul fantastic al Romaniei.

Strainii ar face din acest loc unul de pelerinaj permanent, ar trage turistii din lumnea intreaga si le-ar oferi o portie imensa de „sanatate spirituala”, iar oficialitatile locale nu s-ar mai plange ca nu au bani nici pentru salarii.

 

Gunoaie, maracini si hoituri in zona Tezaurului

Gunoaie, maracini si hoituri in zona Tezaurului

Acum, trebuie sa deschideti ochii, sa notati si sa remediati, cum va place sa spuneti, domnilor conducatori de localitati!

La capat de ulita, langa casa artistului – ghid benevol, troneaza o ditamai gramada de crengi uscate. Pe margini este „brodata” cu carpe, pungi folosite si tuburi de spray.

Din partea dinspre zona descoperirii, iti intra direct in nari si-ti cuprinde gura intreaga, pana in stomac, un miros de hoit proaspat. Omul vorbeste despre multe cadavre aruncate aici. Nu vrea sa se puna rau cu vecinii din sat si nu detaliaza. E insa ferm convins ca atata timp cat nimeni nu ii ia pe ei, satenii, la intrebari, rampa de gunoi ad-hoc va creste.

Poate cei de la Inspectia Sanitara si cei de la Garada de Mediu isi vor face timp si vor constata ca este vorba nu doar despre imaginea zonei, ci si o acuta problema de sanatate publica si de sanatate a mediului pe care se bate atata moneda…

 

Trovantii de la Chiojdu

Trovantii de la Chiojdu

Ca e sau nu gunoi, asta se poate remedia. Dar ce facem cu celea de acces? Subiectul imi aduce aminte despre trovantii din Chiojdu si cazna la care a fost supus primarul Gheorghe Dumitrache.

Paria ca nu am sa ma intorc peste jumatate de an pe drumul imbacsit de ciulini, cataina, ierburi haotice si greu accesibil spre familia de pietre uriase care stau deasupra zonei ca un paznic, la poarta „de dincolo”.

A facut o promisiune – ca va merge sus cu localnicii care primesc ajutor social pentru a croi drum spre un obiectiv turistic unic in zona noastra.

Am mers peste vreo sapte luni si primarul tocmai terminase, impreuna cu oamenii, drumul spre trovanti.

A fost neasteptat ca un primar sa se tina de cuvant.

Poate si aici, Corneliu Enache se va supara atat de tare incat, intr-o saptamana, va marca o alee cat sa puna un om pasul pana in zona in care primarul din 1979 a fost de actiune si a facut acel aranjament cu piatra.

Pana atunci, satenii sunt liberi sa arunce gunoiul… oriunde.

 

Prof. dr. arh. Marius Constantinescu

Prof. dr. arh. Marius Constantinescu

Aduc, la final, cuvantul unui specialist care cunoaste atat de multe despre judetul Buzau incat ar putea el insusi sa scrie, in fiecare duminica, reportajul pentru www.sanatateabuzoiana.ro. Marius Constantinescu este doctor in arheologie si se simte ca acasa in zona Pietroasele, pentru ca in fiecare vara se mai gaseste ceva in siturile din zona. Ma contrazice cumva, cum ca zona este, totusi, marcata.

Locul este marcat, dar intr-un mod naiv, pentru ca exista o problema cu acest loc. Odobescu nu o consemneaza, iar eu am aflat-o de la urmasii Bacilor. El stia povestea urmatoare. Ion Lemnaru, care a trait in timpul anchetei, a acceptat sa arate unde a fost descoperit tezaurul. El s-a intalnit cu agia. Plecau de la ei de acasa si au urmat drumul pe care l-au facut atunci cand au mers sa caute piatra in 1837, cand au gasit Tezaurul. Cand ajungeau aproape de locul respectiv, inainte de care era un ulm, el isi pierdea glasul si capacitatea de a face semne. Lemnaru. Nu era in stare sa arate macar cu mana unde a gasit tezaurul. Mergea teapan si isi recapata glasul dupa vreo doua sute de metri. Se oprea si arata cu degetul unde l-a gasit. La fel si la intoarcere. Oamenii pun toata intamplarea pe seama pe ceea ce se numeste „blestemul tezaurului”. Nu stiu cat este legenda si cat adevar. Se stie clar insa ca intre anumite puncte, el nu putea sa arate unde a gasit tezautrul.

 

Cloasca cu puii de aur

Cloasca cu puii de aur

Petrache Poienaru si cu ministrul Mihalache Ghica – ei faceau parte din corpul de ancheta -, au facut intre cele doua puncte, sapaturi. Nu au gasit decat cateva cioburi de vas. Aceasta chestiune a facut imposibila aprecierea sigura a locului descoperirii Tezaurului. In 1979, primarul Petrache Mihaila din Pietroasele a facut un mic amenajament si a pus o placa pe care a scris ca aici a fost descoperit Tezaurul Closca cu puii de aur.

Nu va ofer date din istoricul Tezaurului Closca cu puii de aur adus in tara partial, de la rusi, in 1956, si expus acum la Muzeul National de Istorie din Bucuresti, pentru ca sigur dumneavoastra stiti suficient despre acesta.  Dar strang mana cioplitorului in piatra Ion Moaca, ghid in zona Tezaurului, si plec mahnita.

Zona Pietroasele ar putea fi o adevarata „mina de aur turistica” daca ar fi exploatata cum se cuvine. Dar… cui sa-i pese?

Mai avem multe obiective de interes turistic maxim, de care sa nu ne pese? Peste sapte zile veti descoperi ca da.

 


Categorii: Reportaj

Comentarii (2)

  1. Rancea Ronel spune:

    Si bunicul meu se trage din zona Slanicului de Buzau, deci si eu. La vara am sa incerc sa aflu istoria familiei mele. Mai traieste un frate al bunicului in Valea Stanei. Poate ma ajutati. Cred ca are in jur de 90 de ani. Familia noastra a fost nevoita sa paraseasca tinuturile natale, refugiindu-se in Baragan alaturi de alte familii buzoiene.

  2. Rancea Ronel spune:

    Imi place, felicitari doamna aveti un suflet mare.

Adaugati un comentariu


 

*