REPORTAJUL DE DUMINICA: Magia Baraganului

Fac o magie astazi. Voi fi asistent de magician.Voi aseza cuvintele in asa fel incat sa va descriu sanatatea pura intr-un mod surprinzator. Pentru mine chiar asa este. Asta, pentru ca despre sanatate poti vorbi in mii de feluri si niciodata identic.

 

In Baraganul buzoian iti apar in fata oameni atat de frumosi, incat nu ai suficiente cuvinte sa le apreciezi minunatia pe care o dobandesc sau o conserva. Un singur aspect pare sa te deranjeze la oamenii frumosi – sufletul are cel putin o rana pe care o inscrie acolo insasi societatea si modul ei de a evolua sau a involua.

Putem face impreuna, pana la urma, magia de a vedea sanatatea altfel.

Dar, sa mergem!

Augustul ridica praful in urma masinii pana deasupra cablurilor de curent. Praf, praf si iar praf. E un drum judetean, apoi satesti. In urma se asterne intocmai ca un cearceaf vechi, scortos, batranul Baragan. Nici nu te lasa sa respiri. E atat de multa campie, incat casele par aliniate toate pe directia vantului. Intr-o parte. Oamenii au linii fine pe fata, desenate tot de vant.

 

La marginea de sud a judetului Buzau, zona Scutelnici se recomanda fals. In centrul administrativ al comunei totul sta inghesuit pe cateva sute de metri patrati – primarie, biserica si scoala, parca si sediul politiei. Se pastreaza tonul de gri dat de campie si de vant, dar rasar si cateva nuante mai deschise, vii.

Inclin sa intru, dar lipsa de agitatie ma convinge ca nici aici nu exista un grup de conducere care sa puna in miscare comunitatea si resping ideea de a cunoaste acest grup.

Oamenii sunt cei mai importanti, nu cei de la conducere.

Stiu ca ati sesizat si mi-ati si spus ca sunt un reporter care respinge autoritatile. 90 la suta.

Cele 10 procente ramase le pastrez pentru primari precum cel din Bradeanu – care a dat un ton german comunei imbracata in flori. Pana si garduri stradale au fost pusi sa realizeze beneficiarii venitului minim garantat. Imi fac timp, la un moment dat, sa-l cunosc pe acest primar.

 

Dupa cateva priviri spre epicentrul din Scutelnici trec spre oamenii mei, cei care trudesc pana cand mainile le ajung la glezne, cei pentru care sanatatea este ultima prioritate.

Intamplator ajung la o doamna care a strunit campia si a facut din ea un mod modern de trai, o gospodarie mai curand de deal, decat lata, ca de campie. Am nevoie de indicatii sa ajung la nea Sandu, ciobanul pentru care sanatatea celor pentru care lucreaza este cel mai important lucru pentru care traieste. Dupa doua cuburi de pepene de Scutelnici, iau calea padurii de salcam si mai apoi printre lanurile de floarea soarelui, pana la stana.

Drumurile satesti din Baragan sunt straturi uniformizate de praf. Cladiri inalte s-ar putea construi din parful Baraganului. Pun mana palnie la ochi si caut zarea. Cumpenele fantanilor, inalte, sunt semn ca in zona poate sa existe si om. Dupa un palc de salcami, sute de oi si capre stau stranse in jurul fantanii. E trecut de ora 10. Respiratia devine alerta. Firul rosu ramane tot praful. Dintr-o data, se termina.

 

Intru pe o poiana cu iarba uscata deja. Ici-colo apar smocuri verzui cu plante tepoase.

Incet, incet pe langa stana. Cum era de asteptat, salutul este dat de un caine. Negru si cu jujau mare, ca la stana. Se potoleste repede, pentru ca simte ca nu este o amenintare. Dau roata aproape intregii asezari temporare. La umbra unui sopron, un tanar mestereste roata unei biciclete.

E semn de musafiri, se ridica si iese in poarta stanii.

De aici incepe magia.

Nici nu pariezi ca ar fi cioban. Nici nu spui ca ar fi o stana, acea asezare nomada in care oamenii nu au timp sa mature zilnic curtile in care dorm animalele si nici cele ale pasarilor crescute pe vara. Aici, la Scutelnici, Alexandru Mocanu are totul luna, o curatenie care te lasa cu gura cascata si uiti ca te afli in Baraganul intesat de muste si de praf in lunile acestea toride.

 

Isi incepe povestea cu o curiozitate. Cum sa-i calce pragul un reporter care invata sa scrie despre sanatate? Il invit sa se uite in jur. Curatenie peste tot. Asa l-au recomndat clientii cunoscuti de mine si de cititorii www.sanatateabuzoiana.ro : cea mai curata stana in care au intrat ei vreodata. Ciobanul se preocupa ca ei sa nu aiba dubii in ceea ce priveste curatenia laptelui pus la inchegat si a branzei.

Imi dau seama ca am ocazia, asteptata ani de zile de munca de teren, sa dau o alta imagine Baraganului care odinioara hranea Romania intreaga si care acum zace ca un geniu obligat la saracie.

Nea Sandu, de fapt Sandu, caci are doar 42 de ani, isi pune mainile crucis si detaliaza povestea sa si a meseriei pe care a inceput-o la noua ani. Saracia l-a luat de acasa de mic copil si l-a trimis cu tatal sau la oi. A ajuns in multe locuri, apoi 10 ani aici, la Scutelnici. Iar in alta parte si… de trei ani a devenit fidel oamenilor din campie.

 

Sandu e de fel din Smeeni. Are acasa o nevasta care ingrijeste de Nicu, un copil de 13 ani. Nu apuca bine sa spuna de el, ca se si auge gafaind. Un baietel slab, cu o privire atat de sperioasa, incat mi-e si teama sa vorbesc cu el, apare cu doua galeti cu apa. Merge intr-o parte, semn ca ii e greu. Nu lasa jos nicio galeata si se forteaza sa le urce pe ambele, pe o lavita (scandura de sustinere). Isi pune mainile in solduri si se uita tot asa, dintr-o parte. Soarele ii bate deja aprig in fata. Vacanta l-a condamnat si pe el la ciobanie. Nu-i place deloc. E plictiseala.

Asa si este. Bietul copil are dreptate. Tatal imi spune ca este de fapt „tabara pe care o primeste Nicu in aceasta vara. Nu sunt bani pentru altceva”.

Baiatul si-ar dori un televizor si curent electric in stana. Si ar mai sta langa tata. La adapat, intinde mana sa-mi arate zona cu fantana lunga, precum campia. Acolo este baiatul cel mare, care a facut opt clase si n-a mai vrut. Nicu vrea insa sa mearga mai departe.

 

Copilul ramane in spatele tatalui, cu ochii plecati. Sandu trage o perdea din tifon perfect alb. E casaria. Aici incheaga laptele. Inainte sa intre, isi descalta papucii. Punctam din nou la aportul adus la sanatatea clientilor!

Dau si eu sa scot sandalele, ca sa pot intra. Imi zice nu. Scoate el mai apoi mocheta si o scutura. Il ascult.

Domnule, aici chiar este curat! Orice inspector de sanatate publica ar putea sa ia modelul.

Bine ca am ajuns la subiectul acesta. E vara si sunt targuri tot timpul in judet, dar mai ales sarbatori populare. Nici nu va puteti inchipui in ce mizerie isi desfasoara activitatea grataragii, miticarii, cum plimba ei prin soare, in masini fara aer conditionat, caserolele cu mici si carne feliata, in ce recipiente transporta mustarul…. dar acolo, domnilor inspectori, stiu ca nu trebuie sa dati amenzi! Stim noi de ce… Si, culmea, chiar am intalnit oameni care au facut toxiinfectie alimentara dupa o portie de mici cumparati dintr-un targ de comuna. Dar, cum dreptatea tine cu cine nu trebuie, cel calcat si eventual amendat, chiar si fara sa merite, este omul simplu care nu se poate apara decat cu ceea ce se vede.

Sandu pare adus in Baragan pentru a-l supune, a-l educa si civiliza. Insasi igiena pe care o cere in stana este un argument absolut suficient. Ies din casarie prima, pentru ca apar mustele. Trag perdeaua curata si imi lansez in minte intrebarea pentru care am dat raspuns mai departe.

 

Am spus ca astazi fac o magie si sunt asistenta de magician.

Nicu sta rezemat de gard. Pe gard, insirate si extrem de bine spalate, oale, bidoane si carpele de strans casul. In campie si gardul urmeaza directia vantului. I se opune doar cerul vantului care bate un an si o zi pe an, cum spun ciobanii.

Ciobanul are invatata si lectia ospitalitatii. Se vede ca oamenii de la oras au aflat de el si vin aici sa cumpere branza. Nici nu l-am intrebat cum o vinde, dar mi-a dat un detaliu – ce vinde, le ajunge cat sa supravietuiasca.

Inainte sa accept invitatia de a vedea dormitoarele ciobanilor, dau cu ochii de magician. Nicu, asta isi doreste sa fie, peste putin timp. Chiar ia lectii de la un profesor. Daca stiti magii si vreti sa lucrati cu un copil deosebit… Nicu va asteapta la Scutelnici, maxim o luna. Si mai apoi la Smeeni, la scoala.

Adolescentul isi framanta doua degete de la stanga, cu toata mana dreapta. Capul ii sta plecat, ca intr-o spovedanie. De fapt nu-si spune micile pacate ale copilariei, ci marile dorinte ale unui copil care stie clar ce este munca. Vrea sa fie magician si exerseaza cu o foaie de hartie, o carte si o mingiuta. Daca v-as explica cine dispare si cine apare, as gresi. As strica magia lui Nicu.

Ii mangai crestetul si il incurajez sa invete carte, sa ajunga cine isi doreste. Asta vor sa auda copiii, iar tatal stie si el.

Il lasa la scoala, nu chinuit ca el opt luni pe an, plecat de acasa.

 

Pe langa gardul firav din stana ajungem la o casa suspendata pe patru picioare din lemn, adanc infipte in pamant. E dormitorul. Curat luna.

E obsesiva preocuparea mea pentru curatenia din stana, dar stiu ca sunteti cateva doamne care la asta va uitati prima data cand ajungeti in asa locuri.

Mirosul din dormitor este repede luat de vant. Nu va pot descrie. O usa care scartie se da de perete, in echilibru, cu balamaua. De aici, ciobanul scruteaza turma care noaptea doarme fara teama de animale salbatice. In Baragan, acesta e avantajul. Doar caldura este „animalul feroce” care a pus la pamant deja cateva capre. Din acest motiv le tine dupa amiaza pe marginea padurii, mai la umbra.

Haideti sa vedeti ceva! Aici fierbem laptele cand ramanem fara butelie, ploua si nu putem ajunge in sat – imi dezvaluie Sandu unul din secretele de la stana. Extraordinar! Este o vatra sapata in pamant. Stefan Davidescu ar spune ca este una dicica. Pai, asa si este. Extrem de simpla si eficienta. Curata, maturata, un tuci de vreo 30 de litri cu rest de zer proaspat in el. E fantastica ziua aceasta!

Am invatat lucruri multe si frumoase de la Sandu Mocanu din Scutelnici.

Ciobanul acesta este exemplul meu pentru mentinerea echilibrului de sanatate.

 

Urc in masina si calc usor acceleratia. Mi-e rusine sa ridic praful in urma. E prea curat in stana. Simt in spatele meu doi ochi care se uita cu jind. Eu plec spre civilizatie, acolo unde este si curent electric, dar si oameni care stiu magii.

Poate il mai intalnesc in viata aceasta pe Nicu. Pe vreo scena, adulat de oameni incantati ca mine astazi de tatal lui care a ridicat stana la rang de laborator, aproape.

Magia asta e de tinut minte!