REPORTAJUL DE DUMINICA: Sanatosul bou romanesc, jinduit de chinezi

Ceea ce noi nici nu am observat ca avem si lasam sa ne scape printre degete, stiu sa valorifice, cu chibzuiala, chinezii.

Bietul taran roman de la munte  isi mana alene boii pe un drum lasat de 26 de ani de izbeliste de fiecare conducere locala care a trecut pe aici. Nici nu i-ar mai spune drum, stiind ca la un moment dat s-ar infunda. Dar, pentru ca il duce undeva, e drumul sau. De fapt, al amaratei sale vieti dure, de la munte.

Pasii ii sunt atat de mari si rari incat ai zice ca e suferind, insa asa pasesc oamenii de la munte, pe povarnisuri. Rar si apasat. Macar pasii sa insemne ceva. Si daca stai si tu alene in urma, vezi ca de fapt tine pasul cu boii sai. Doua animale care ii sunt de 14 ani tovarasi de existenta. Cu ei mananca, munca in trei le aduce si apa si mamaliga, si casa si viata mai buna copiilor plecati la scoli in oras.

Nu incercam sa facem nota discordanta. Suntem chiar pe Drumul Judetean care leaga Bisoca si Sarulesti de judetul Buzau, ba chiar si de Vrancea, daca mergem spre Manastirea Poiana Marului.

 

Drumul e precum cei mai multi batrani in gura – si sa nu vi se para jignitor, dar vorba le apartine localnicilor, care isi stiu bine starea de sanatate stomatologica – plin de gauri. Pe retelele de socializare, oamenii locului se tot strang ca sa isi schimbe, dupa 25 de ani, optiunea pentru alegerea primarului in anul care va veni. Vor sa aiba drum. De fapt, vor ca pe acest drum sa mearga bine si cu masinile, ca acum doar boul romanesc face fata. El stie sa mearga agale si prin stioalne si prin hartoape si sa-si ascuta unghiile (copitele) pe bucati abia vizibile de asfalt.

N-am sa uit sa explic prima fraza, dar sa mai fac cativa metri in urma taranului cu caruta trasa de cei doi boi maronii. Sunt animalele de povara ale Romaniei. Din acest an, europenii le-au acceptat romanilor cererea de subventionare a acelor tarani care au inca rasa pura de bou carpatin. Si de vaca. Pentru ca mai jos, la trecrea de la deal la campie, oamenii isi pun inca si vacile la tras caruta. Si as exemplifica zone precum Cernatesti, Sapoca, Blajani sau Maracineni.

 

Daca nu dau de namol, inseamna ca nu pot merge!, isi intoarce capul spre mine, taranul, si imi da replica, parca, la atentia pe care i-o acord deocamdata numai din priviri. Si-ar opri baietii, pe Joian si pe Stan, insa sunt aprinsi de la tras si ii e teama sa nu se imbolnaveasca. Daca n-as tine de sanatatea lor n-as avea paine pe masa diseara! Am dus de dimineata o carucioara de craci la o baba ca sa se incalzeasca vreo cateva saptamani. Am luat 70 de lei. Acum duc fan acasa, ca tare greu intram in satele astea din Bisoca. Drumurile noastre ne sunt pedepse si nu ajutoare!

Si, asa intram in vorba. Politica e prima pieptanata. Din acest of rezulta mereu si cate un primar, cotatat si cu 85 la suta sanse, mai intai, pentru ca mai apoi oamenii sa-si doreasca pietre sa-l alunge.

 

Saracia e a doua. Mai grava, dar tolerata, mai mult de nevoie decat de voie, zi de zi. Insa nea’ Vasile Lefter e demn in ceea ce face el, desi recunoaste ca saracirea continua le da de furca. Pe saracie o stiu ei, muntenii de pe aici, de mici, dar cu saracirea nu prea stiu ce sa mai faca.

 Am nepoti la scoala si la gradinita. Merg doar prin zloata. Am zis ca eu, ajuns la 60 de ani, am mancat malaiul, cum se spune, si mi-am trait traiul, asa cum au fost vremurile mele. Insa ei cu ce mai gresesc domnule, de merg tot ca mine cand eram copil?

 I se umezesc ochii si scoate un oftat adanc. Isi indreapta pentru o clipa privirea spre boii care trag al jug, parca pentru a-si ascunde durerea din suflet: Hai, baietii!

Boii isi tin partea dreapta a drumului. Isi respecta viteza si par sa rumege. Le-am dat si lor o pala de fan inainte sa pornesc, imi explica, parca vrand sa ma faca sa inteleg ce importante sunt animalele pentru el.  

 

Ajung in sat. Un tanar se aseaza  la sfat cu mine, despre boul romanesc, cel potcovit ori de cate ori e nevoie, tocmai pe la Sarulesti. Boul e cel care trage viata grea de la munte. Aici la noi a fost o zona in care exista Sura de stepa, o rasa romaneasca pura rezistenta la conditiile de mediu, dar avea productie slaba. Laptele era gras. A disparut dupa cum vedeti. Nu prea mai suntem multi ai cu boi. Pai, caruta si boii sunt mijlocul nostru de transport ca alta solutie nu avem. Boii din rasa de sura de stepa erau inteligenti si rezistenti, mergeau bine la caruta. Oamenii mergeau cu ei la padure, trageau in locul tafului din ziua de astazi.

Acum, de, am mai evoulat si noi. Am mers spre Covasna si am vazut rasele mixte. De vreo zece ani, sa zic asa, am trecut muntii cu rasele mixte. Si de carne si de lapte. Boii din rasele astea sunt o fericire pentru crescator. Mari, grei, dar dificili de pus in jug! Nu trag ca ai nostri. Sunt sensibili.

Dar sa va spun ceva…, imi spune munteanul cel tanar, iar un zambet complice i se iveste in coltul gurii.

 

Revin acum la prima fraza. Pentru ca pozitivul lucrurilor romanesti nu ne mai e dat noua sa-l vedem, ci strainilor.  Nu asteapta sa fie invitat la vorba, pentru ca stie ca ce are de spus nu este chiar un lucru stiut. Domnule, a venit o masina neagra, straina. Sa fie cam cu doi ani in urma. Cautau boi si vaci din rasa sura. Am si ras de ei. Unul era roman, soferul, iar doi erau chinezi. Aveau o sacosa din plastic, plina cu bani. Ne dadeau pe loc banii pe boi. In spate, venea un camion. Avea vreo patru perechi de boi. Ii aduceau, cred, de pe la Vintila sau Sarulesti. Am facut ochii mari si am zis si eu, ca dumneavoastra acuma, dar pentru ce le trebuie boi romanesti? „Pentru tras si economie la mancare, domnule”, mi-a ingaimat soferul roman. Chinezii au calculat ca mananca de trei ori mai putin decat ar trebui si muncesc fara oprire. Adevarul asta e, trag, pana isi trag rasuflarea!

 

Intreb asa, intr-o doara: au primit chinezii boi din zona?

Pai, cum sa nu?, imi zice. Inainte, luam 20-30 de milioane de lei (vechi – n.r.) pe pereche, acum cine sa-ti mai dea atat? O vaca s-a dat la noi si cu cinci milioane de lei. Oamenii au dat si bouleni si boi mai batrani. Acuma, cand vedem ca statul ne-ar da o bruma de bani, ne pare rau, dar chiar nu mai avem domnule drumuri sa urcam la padure, sa muncim, sau pe aici sa facem munci cu ei. Mai aram cate o gradina, mai aducem vara si iarna fan si lemne…. dar oamenii si-au luat masini, ori au plecat din zona noastra.

 

Nostalgia copilariei revine si ne arata ca aici, aproape nimic nu s-a schimbat. Eu am avut de mic o pereche de boi. Aveam 12 ani. Pe o zapada mare m-a trimis tata la Smoleanu, pe partea ailalta, la Lopatari. O noapte am mers. N-au avut domnule deloc probleme de sanatate. Am muncit pana la 25 de ani cu ei. Apoi i-am schimbat. Acum, cand fata vaca un bou, ne suparam. E de sacrificat. Vacile mai sunt asa cum mai sunt, ca mai bem o cana cu lapte, dar boii … la cratita.

Am aflat deci, ca boul romanesc e dorit de chinezi. Localnicii din Bisoca spun ca s-au dus ei si spre Floresti-Beceni si chiar mai sus, la Viperesti si Scortoasa, dar au adunat putine vite in ultimii ani. Mai vor cateva zeci de mii, la nivel national. Ramane o singura intrebare: daca boii merg in China, dar drumurile raman intocmai, nereparate, atunci cine va mai circula pe ele in asa hal?

Poate in locul boilor, intra la jug alesii neamului…