Ritm infernal in spitalele din Capitala: sapte chirurgi opereaza un singur pacient

4 noiembrie 2015 | 0 comentarii |

Multi dintre expertii straini veniti in Romania sa ii ajute pe medicii care ii trateaza pe ranitii incendiului de la clubul Colectiv au renuntat, recunoscandu-se depasiti de gravitatea cazurilor.

 

smurdDupa ce eroii din clubul Colectiv, Adrian Rugina si Claudiu Petre au murit reusind sa salveze mai multe persoane din incendiul izbucnit vineri seara, alti eroi fac zilele acestea eforturi supraomenesti pentru a face ca sacrificul celor doi sa nu fi fost in zadar, in incercarea de a salva vietile celor ajunsi in stare grava la spital.

Este vorba de personalul medical din unitatile sanitare in care mai sunt internati 130 de raniti, multi dintre ei cu arsuri foarte grave. Medicii romani se confrunta, in aceste zile, cu cea mai mare provocare profesionala din intreaga cariera, dupa cum au recunoscut-o chiar si cei cu multi ani de experienta in spate. Desi se stie ca numarul medicilor din spitale este insuficient, cei care au ales totusi sa ramana sa profeseze in spitalele din Capitala duc, zilele acestea, alaturi de pacientii din clubul Colectiv, o lupta indarjita cu moartea, facand eforturi supraomenesti pentru ca lista victimelor decedate sa ramana blocata la pozitia 32.

Despre aceste eforturi a vorbit si ministrul Nicolae Banicioiu, care a precizat ca in spitalele in care sunt internati pacientii in stare grava se efectueaza interventii chirurgicale fara precedent in Romania, echipele medicale incluzand cate sapte chirurgi care opereaza simultan la un singur pacient.

 

operatieIn ajutorul medicilor romani au venit, in aceste zile, si experti straini, insa cei mai multi dintre acestia s-au recunoscut depasiti de situatie, declarand ca este vorba despre cazuri cu care nu s-au mai confruntat in intreaga lor cariera.

Majoritatea au renuntat, lasand intreaga povara pe umerii medicilor romani care, la randul lor, sunt la prima experienta de acest gen, experianta cu care probabil nu se vor mai intalni pana la finalul carierei. Fie ca sunt specialisti, fie medici rezidenti sau chiar studenti, toti s-au mobilizat si lupta cu indarjire pentru fiecare pacient aflat in stare critica sau grava. Ministrul Sanatatii spune ca este vorba despre 90 de pacienti aflati in aceasta situatie, insa eforturile depuse de echipele medicale sunt similare cu cele necesare ingrijirii a 1.000 de pacienti cu arsuri obisnuite, spun cei care se pricep si care in aceste zile isi arata respectul pentru ceea ce fac medicii romani.

 

operatie ochDespre modul in care decurg interventiile chirurgicale, Banicioiu a spus ca se opereaza intr-un ritm infernal, echipele medicale fiind alcatuite chiar si din 15 de persoane mobilizate pentru un singur pacient. „Sapte chirurgi opereaza simultan la un singur pacient. Unul la fata, altul la mana, altul la picior, si tot asa. Francezii ne-au zis ca ei nu credeau ca pot face fata la asa ceva. O echipa are sase – sapte chirurgi. O echipa completa are cam 10-15 persoane. Numai la Floreasca sunt 40 de chirugi si 25 de rezidenti. Pe langa Spitalul de Arsi exista clinici de chirugie plastica, reparatorie si arsuri si in marile spitale de urgenta. Spitalele au facut dovada unor echipe medicale foarte bine pregatite”, a declarat in acest sens ministrul Sanatatii.

Mobilizarea personalului medical i-a impresionat si pe expertii straini veniti in Romania sa isi ofere sprijinul. Medicul Marc Chaouat, secretar general al Societatii Franceze de Studiere si Tratare a Arsurilor si medic la Centrul de Tratare a Victimelor Arsurilor Grave din Spitalul St. Louis din Paris a declarat ca „am vazut mobilizarea de care colegii nostrii dau dovada, este o situatie cu care rar te intalnesti in experienta profesionala. Am o experienta de peste 20 de ani, dar nu am cunoscut niciodata o astfel de situatie, cu un numar atat de mare de pacienti in stare grava care sa fie tratati in acelasi timp”.

 

arsi-bucurestiIn ajutorul echipelor medicale pot veni si oamenii de rand care, chiar daca nu pot face nimic din punct de vedere medical, pot contribui prin donatii la asigurarea tratamentului de care pacientii au nevoie si la suportul personalului medical aflat neintrerupt la datorie, de mai multe zile.

Pot fi facute donatii in conturile deschise de Crucea Rosie Romana sau de Fundatia Estuar la BCR, mai precis RO45 RNCB 0064 0048 9646 0001 – donatii in lei  si RO64 RNCB 0076 0048 9646 0029, pentru donatiile in valuta.

Buzoienii care doresc sa ajute o pot face maine seara in cadrul unei actiuni caritabile care va avea loc incepand cu ora 18.00 pe platoul din Piata Daciei, unde voluntarii Crucii Rosii – Filiala Buzau vor fi prezenti cu urne in care vor putea fi donati bani care vor ajunge ulterior in contul special deschis pentru ajutorarea victimelor incendiului de vineri seara.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*