România apelează la asistență internațională pentru medicamentul Tocilizumabum și concentratoare de oxigen

6 octombrie 2021 | 0 comentarii |

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat achiziția a 12.700 de flacoane din medicamentul necesar tratamentului pacienților grav afectați de Covid-19 și a 500 de concentratoare de oxigen.

 

România traversează cea mai dificilă perioadă de la declanșarea pandemiei, iar lucrurile evoluează din rău spre mai rău, în câteva zile fiind de așteptat ca numărul infectărilor zilnice să depășească pragul de 20.000. Spitalele sunt din nou neîncăpătoare, la ATI nu mai există nici un loc liber în toată țara, iar la nivelul unităților sanitare nu mai sunt suficiente medicamente și dispozitive medicale pentru a face față numărului mare de pacienți cu forme severe de Covid-19, care se prezintă zilnic la urgențe.

Prin urmare, sunt întrunite toate condițiile pentru declanșarea mecanismului european de protecție civilă, iar singurul aspect pozitiv constă în faptul că celelalte state din UE nu se confruntă cu o situație atât de gravă, pentru că acolo oamenii au înțeles că trebuie să se vaccineze, iar autoritățile au desfășurat campanii mai eficiente în acest sens. Astfel, deși pandemia nu a fost eradicată, persoanele infectate fac forme mai ușoare ale bolii, iar spitalele nu mai sunt suprasolicitate, așa cum se întâmplă la noi, unde aproape 70% din populație este încă nevaccinată. Așadar, sunt mari șanse ca România să beneficieze de ajutorul solicitat, iar în primă instanță, Ministerul Sănătății a solicitat 12.700 de flacoane de Tocilizumabum – un medicament care s-a dovedit eficient în tratamentul pacienților cu Covid-19.

 

Deși există încă stocuri pentru zilele următoare, medicii spun că acestea se vor epuiza rapid, pe fondul creșterii numărului de cazuri zilnice, așa că Ministerul Sănătății a solicitat, ieri, Departamentului pentru Situații de Urgență activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, pentru achiziționarea a 12.700 de flacoane de Tocilizumabum, solicitare care a fost aprobată aseară de Comitetul Național pentru Situați de Urgență.

Ministerul Sănătății are la dispoziție fondurile necesare pentru achiziția flacoanelor, iar după lansarea apelului, va analiza ofertele primite de la statele membre UE și va încheia în cel mai scurt timp contractele de achiziție”, transmite MS, într-un comunicat.

Transportul cantităţilor de Tocilizumabum achiziţionate de Ministerul Sănătăţii din statele UE se va realiza, după caz, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General de Aviaţie sau Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ori de către Ministerul Apărării Naţionale, la solicitarea DSU.

 

Prin aceeași hotărâre s-a aprobat și solicitarea de asistenţă internaţională pentru concentratoare de oxigen, în condițiile în care aceste dispozitive au devenit insuficiente în spitalele care tratează pacienți infectați cu SARS-CoV-2. Apelul va fi făcut către statele membre, iar concentratoarele vor fi puse temporar la dispoziția spitalelor, urmând a fi returnate atunci când situația epidemiologică o va permite. Transportul acestor dispozitive se va realiza de către partea română, atât din statele UE către țară cât și retur.

Totodată, CNSU a aprobat și achiziționarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate, care vor completa stocurile de urgenţă medicală, de strictă necesitate. „Aceste produse vor fi achiziţionate pentru completarea stocurilor deja existente, iar în condiţiile în care situaţia în dinamică va impune creşterea numărului de concentratoare de oxigen de mare capacitate, acestea vor fi solicitate inclusiv prin mecanismul european de protecţie civilă. pentru asigurarea fondurilor necesare achiziţionării concentratoarelor, propunem să fie alocate la nevoie Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului” se arată într-un comunicat al CNSU.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*