România, în STARE DE URGENȚĂ. Autoritățile spun că sunt pregătite să facă față noii situații

16 martie 2020 | 0 comentarii |

„Noul guvern împreună cu mine ne vom dedica toate energiile, sută la sută, pentru a gestiona eficient această criză și, evident, după ce se termină această criză pentru a guverna foarte bine pentru români și pentru România” – a declarat președintele Klaus Iohannis, anunțând „starea de urgență” începând cu 16 martie.

 

Începând de astăzi, România se află în stare de urgență. „În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a explicat președintele Iohannis.

Totodată, premierul Ludovic Orban a cerut populației să nu intre în panică, să nu se mai aprovizioneze cu produse care nu le sunt necesare, să respecte „toate recomandările formulate de specialiști, transmise prin intermediul unor anunțuri de utilitate publică” și să respecte masurile de carantinare și izolarea la domiciliu. Totodată, acesta a anunțat că în perioada imediat următoare se va face o rectificare bugetară prin care vor crește bugetele Ministerului Sănătății și CNAS, vor fi achiziționate echipamente medicale, iar prețurile unor medicamente ar putea fi plafonate, menționând că Guvernul e pregătit să adopte și „măsuri rapide pentru susținerea companiilor din domeniile afectate și ale angajaților care lucrează în ele”.

La rândul său, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, care va coordona aplicarea măsurilor din decretul prezidențial privind situația de urgență, a declarat că vor fi luate „cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus (COVID-19)” și a rugat populația să respecte măsurile anunțate de autorități și să se informeze numai din surse autorizate, să nu contribuie la răspândirea mesajelor false. Inspectoratele teritoriale de muncă vor verifica modul de implementare a măsurilor de decalare a programului de lucru, în vederea reducerii riscului de contaminare pe timpul deplasării la şi de la locul de muncă, a mai spus Vela.

 

Până acum, 139 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus) au fost confirmate, iar nouă dintre românii care au fost infectați sunt declarați vindecați și au fost externați – anunță Grupul de comunicare strategică.

Duminică au fost confirmate 16 cazuri noi, dintre care 4 în București, 4 în Arad, 3 în Brașov, 2 în Brăila și câte 1 caz în Constanța, Teleorman și Iași.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 16 persoane au vârsta cuprinsă între 5 ani și 71 de ani. Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată”, transmite Ministerul Sănătății.

Pe teritoriul României, 2.855 de persoane se află în carantină instituționalizată și se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate, în  6 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța, 3.205 teste, din care 3.066 au fost negative. Alte 14.640 de persoane sunt în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală, iar pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal au fost constituite 36 de dosare penale.

 

Până la data de 15 martie 2020 au fost raportate 39768  de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA    CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Italia          17750  (+2637) 1441  (+425)     1966 (+527)
Spania 5753   (+2749)   136  (+52)       517 (+324)
Franţa 4499   (+1623)      91 (+30)          12
Germania 3795  (+1426)        8 (+3)          46
        Regatul Unit 1140  (+550)     21 (+11)          19

Sursă: Centrul European de Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

La nivel global, conform datelor publicate de Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 15 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*
151363   (+17503) 5758 (+791) 71694  (+2274)

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 13-15 martie

 

Măsuri stricte la Ministerul Sănătății, ca urmare a infectării unui angajat cu Covid-19

Testul unui funcționar al Ministerului Sănătății, suspectat de infecție cu noul coronavirus a ieșit pozitiv și, prin urmare, s-au luat măsuri stricte, anunță Biroul de presă al MS. „S-a dispus o anchetă epidemiologică, iar persoanele care au avut contact direct cu aceasta au fost testate sau sunt în curs de testare, fiind autoizolate la domiciliu. De asemenea, s-a dispus dezinfectarea birourilor din clădirea ministerului, iar programul de lucru de luni, marți și miercuri va fi suspendat, angajații lucrând de acasă. În acest moment, persoana infectată cu Covid-19 se află internată în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, starea ei este bună, este ameliorată simptomatic. Persoanele cu care a intrat în contact de pe traseul Iași-București, în data de 12.03.2020, au fost testate, iar testul a ieșit negativ. Mai sunt așteptate și rezultatul de la probele membrilor familiei sale. Aceasta a venit din Dubai, dintr-o călătorie de agrement, iar persoanele cu care a luat contact acolo, de asemenea au fost testate, rezultatele fiind negative”, se precizează în comunicat.

Aceeași sursă menționează că ministrul Sănătății, Victor Costache, nu a intrat în contact direct cu această persoană, după ce s-a întors din călătoria din Dubai și că a fost testat la Parlament, în data de 13.03.2019, iar rezultatul este negativ. „Acesta nu se află în izolare, nefiind contact direct nici cu senatorul Vergil Chițac depistat pozitiv și nici nu a fost la ședința Biroului Politic al PNL, de luni, 9 martie 2020”, subliniază MS.

 

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat, pe 14 martie, o hotărâre pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 (coronavirus), care vizează:

– relațiile personalului Companiei Naționale Poșta Română cu persoanele aflate în autoizolare;

– relațiile echipelor de intervenție (apa, canal, gaze, electricitate, internet/cablu, telefonie fixă) în interacțiunea cu persoanele aflate în autoizolare;

– relațiile reprezentanților autorităților publice (IPJ, IJJ, ITPF, ISUJ, DSP, MS) cu șoferii de camioane, cu masa totală mai mare de 3,5 tone, care intră în țară venind din zonele roșii și galbene;

– definirea termenului de „contact apropiat” al unui caz confirmat;

– aspecte privind planul de continuitate în instituțiile esențiale și infrastructurile critice;

– restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetica, săli de jocuri de noroc și cazinouri.

– abilitarea Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru inițierea unui proiect de act normativ de modificare a prevederilor Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care să fie pus în regim de urgență în dezbatere parlamentară;

– instituirea măsurii de izolare preventivă a personalului esențial pentru asigurarea funcționării Centralei Nuclear-Electrice CNE Cernavodă, în concordanță cu prevederile Planului de continuitate a activităților de bază în cazul unei epidemii/pandemii;

– membrii Guvernului și oficiali de rang înalt din instituțiile aparținând sistemului național de securitate și apărare pot ieși din izolare, cu păstrarea distanței de minimum 5 m față de alte persoane care nu se află în izolare și cu obligativitatea portului măștii de protecție, exclusiv pentru exercitarea obligațiilor expres prevăzute de Constituție și strict pe durata exercitării acestor obligații.

 

România aplică deja scenariul al 3-lea de prevenire și limitare a cazurilor de COVID-19,  care presupunetransmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”. 

Autoritățile spun că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate, iar la acest moment nu există confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19) și nici nu s-au înregistrat decese din această cauză.

Măsuri adoptate care fac parte din Scenariul 3:

– Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane;

– Limitarea activităților colective;

– Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie;

– Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat) ;

– Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.

La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19). „Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20” – atrag atenția autoritățile.

 

Totodată, ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Sănătății anunță că autoritățile române vor da curs solicitării adresate pe canale diplomatice de către Republica Moldova privind autorizarea livrării unor medicamente care pot fi achiziționate din România pentru asigurarea cu necesarul medicamentos a instituțiilor medico-sanitare publice din Republica Moldova, în contextul sistării exportului de medicamente din România după instituirea codului roșu de risc de infecție cu noul coronavirus.

Această masură este posibilă deoarece Ordinul Ministrului Sănătății 428/2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând dispozitivele medicale şi materialele sanitare pentru a asigura prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate infecţiei cu SARS-COV-2, a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar, precum şi a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed) permite exceptarea livrării în afara teritoriului României a medicamentelor fabricate de producătorii din România destinate altor piețe din afara teritoriului României, precum și a medicamentelor care tranzitează teritoriul României fiind destinate altor piețe”, se precizează ntr-un comunicat comun al celor două ministere, menționându-se că prin această măsură, România urmărește, de o manieră prioritară, să acorde sprijin direct cetățenilor Republicii Moldova.


Adaugati un comentariu


 

*