Sanatatea angajatilor din service-urile auto, tabu pentru angajatori

28 mai 2012 | 0 comentarii |

In cadrul Campaniei Nationale de verificare a modului in care sunt respectate normele privind sanatatea si securitatea in munca a angajatilor din unitatile economice care desfasoara activitati de reparatii si intretinere a autovehiculelor, inspectorii de munca buzoieni au controlat, luna aceasta, 24 de spalatorii, service-uri si vulcanizari auto. La nu mai putin de 20 dintre agentii economici verificati au fost descoperite deficiente si au fost aplicate sanctiuni.

Potrivit inspectorului sef al ITM Buzau, Cecilia Manolescu, in aceasta campanie „s-a avut in vedere faptul ca activitatile din domeniul repararii si intretinerii autovehiculelor au un mare impact asupra sanatatii si securitatii in munca, prin faptul ca pot genera accidente si boli profesionale ale lucratorilor implicati in  mod direct in aceste activitati, dar pot avea impact si asupra persoanelor care utilizeaza mijlocul de transport necorespunzator intretinut”.

In acest context, pana in prezent au fost verificate 24 de societati economice care desfasoara activitati in acest domeniu pe raza judetului Buzau, iar in 20 de cazuri au fost aplicate sanctiuni cu avertisment si s-au dispus termene de conformare.

Nu au fost identificate neconformitati de o mare gravitate, dar este de retinut faptul ca angajatorii ar trebui sa se preocupe mai mult de sanatatea si securitatea angajatilor si clientilor lor. Cele mai frecvente deficiente descoperite de inspectorii ITM au fost: nu se asigura o supraveghere medicala adecvata, la angajare si periodic pentru toti lucratorii, nu este efectuata o instruire corespunzatoare in privinta sanatatii si securitatii in munca,  nu sunt desemnnati lucratori care sa acorde primul ajutor in caz de nevoie, neutilizarea echipamentului de protectie in timpul desfasurarii activitatii, nu sunt evaluate riscurile pentru sanatatea si securitatea lucratorilor din toate sectoarele de lucru, lipsesc recipientii pentru depozitarea corspunzatoare a materialelor textile contaminate cu solventi, vopseluri etc., echipamentele si utilajele de lucru nu sunt intretinute corespunzator functionarii fara riscuri”, arata inspectorul sef Manolescu. 

Inspectorii de munca buzoieni vor continua verificarile in acest domeniu si luna urmatoare, Campania derulandu-se pana in ultima luna de toamna a acestui an.


Categorii: Autoritati

Adaugati un comentariu


 

*