Sănătatea va primi cei mai mulți bani la rectificare

4 august 2021 | 0 comentarii |

Prima rectificare bugetară din acest an, propusă de Ministerul Finanțelor, ar putea fi una pozitivă, în care vor fi alocate suplimentar ordonatorilor de credite 8,9 miliarde lei, potrivit draftului de rectificare care va fi discutat în Coaliție.

 

Florin Citu

Ministerul Sănătăţii ar putea primi cele mai consistente fonduri la prima rectificare bugetară din acest an, urmat de Ministerul Fianţelor şi Ministerul Dezvoltării, potrivit unui draft făcut public astăzi, de premierul Florin Cîțu.

Marii „perdanți” vor fi însă Ministerul Muncii, Curtea de Conturi și Senatul României, care vor avea reduceri de fonduri, în timp ce 15 ordonatori de credite nu vor primi niciun ban la rectificare, urmând să administreze banii alocați la începutul anului.

În urmă cu 2 zile, premierul Cîțu, care ocupă interimar și portofoliul de la Finanțe, afirma că nu va aloca bani ministerelor care nu prezintă planuri de eficientizare a activității și că este posibil ca unele ministere să primească bani, dar în limita deficitului asumat de 7,16%. Săptămâna trecută, premierul preciza că ministerele i-au cerut în total 38 de miliarde de lei la rectificarea bugetară, adică aproape 4% din PIB, dar „trebuie să înţeleagă toată lumea că noi vrem să reducem deficitul bugetar, nu să-l creştem. Din cele 38 de miliarde vom aloca, bineînţeles, acolo unde sunt sigur că vor fi cheltuiţi banii. Rectificarea bugetară porneşte de la execuţie, iar execuţia bugetară, aşa cum am spus, cam pe toate ministerele este sub ceea ce trebuia să fie la jumătatea anului”. Astăzi, Florin Cîțu a anunțat că nu acceptă „solicitări pentru alocare suplimentară, la rectificarea bugetară”.

 

Potrivit draftului rectificării pregătite de executiv, Bugetul va crește cu aproape 9 miliarde de lei, ajungând la 272 miliarde de lei.

Ministerul Sănătăţii va primi cea mai mare sumă la rectificare, respectiv peste 3,5 miliarde de lei, pentru costurile acumulate în pandemie. Ministerul Finanţelor va primi 168 milioane, plus alte peste 3 miliarde de lei pentru capitolul Acțiuni Generale.

Ministerului Dezvoltării i se vor aloca la rectificare peste 1,8 miliarde de lei, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va primi 760 milioane lei la rectificare.

Bugetul Ministerului Energiei va fi suplimentat cu 650 milioane lei, Ministerul Mediului primește 533 milioane lei, Ministerul Transporturilor 322 milioane lei, iar  Ministerul Educației 210 milioane lei.

Bugetul SRI ar urma să fie suplimentat cu 116 milioane lei, cel al SIE cu 17 milioane lei, iar al STS cu 11 milioane. Serviciul Protecție și Pază este singura instituție de forță care nu primește niciun ban la rectificare.

În fruntea listei ministerelor cu cele mai consistente sume tăiate la rectificare se află Ministerul Muncii, cu 2,7 miliarde lei, iar reduceri mai puțin consistente se operează la Curtea de Conturi (- 10 milioane lei) și Senatul României (- 3 milioane lei).

 

În proiectul de rectificare bugetară sunt 15 ordonatori de credite care nu primesc niciun ban în plus: Ministerul Cercetării și Digitalizării, Camera Deputaților, Curtea Constituțională, Consiliul Concurenței, Avocatul Poporului, CNA, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, SPP, Institutul Cultural Român, TVR, Consiliul Superior al Magistraturii, CES, Autoritatea de Supraveghere a Datelor cu caracter personal, Inspecția Judiciară. 

Forma finală a rectificării nu a fost încă publicată, dar premierul Florin Cîțu, care este în această perioadă și ministru interimar al Finanțelor, a declarat că până pe data de 16 august ar trebui publicată în transparență rectificarea bugetară, astfel încât până pe 23 august, rectificarea să fie aprobată. „Am făcut o primă variantă a rectificării bugetare. În cel mai scurt timp voi transmite documentul liderilor Coaliției de guvernare. Încă aștept ca TOȚI miniștrii să prezinte execuția bugetară pentru primul semestru. Pentru următoarele 6 luni, solicit mai multă responsabilitate în cheltuirea banului public și atingerea tuturor țintelor din buget, pe care ni le-am asumat la începutul anului”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.

Draftul proiectului de rectificare va fi discutat în Coaliția aflată la guvernare, cel mai probabil, luni, 9 august.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*