Schemele de personal de la Direcțiile de Sănătate Publică și Ambulanță, suplimentate cu 2.000 de posturi

31 martie 2020 | 0 comentarii |

Măsura este valabilă doar pe o perioadă de șase luni și a fost luată în scopul acoperirii necesarului de specialiști în contextul evoluției pandemiei.

 

Având în vedere evoluția situației epidemiologice generate de noul coronavirus, Ministerul Sănătății a solicitat Guvernului elaborarea și adoptarea unui act normativ care să permită suplimentarea numărului maxim de posturi prevăzut pentru direcțiile de sănătate publică și pentru serviciile județene de Ambulanță, pentru a asigura necesarul de personal de care este nevoie în această perioadă.

Este vorba de o suplimentare cu 2.000 de posturi, dintre care jumătate sunt în cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, iar cealaltă jumătate în cadrul serviciilor județene de Ambulanță.

Propunerea, venită de la Ministerul Sănătății, a fost luată imediat în discuție, iar în cadrul ședinței de guvern care a avut loc ieri, a fost adoptată o hotărâre care face posibilă suplimentarea numărului de posturi în aceste structuri, prin modificarea unei hotărâri adoptate în 2010, referitoare la organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății.   

 

Astfel, numărul maxim de posturi la nivelul direcțiilor de sănătate publică a fost suplimentat pentru o perioadă de 6 luni cu 1.000 de posturi noi, aceeași prevedere și același număr de posturi fiind valabile și pentru serviciile județene de Ambulanță.

La acest moment, în cadrul direcțiilor de sănătate publică din țară și din municipiul București sunt alocate și repartizate integral 3.962 de posturi, în timp ce serviciile de Ambulanță au alocate și repartizate 11.733 de posturi.

În condițiile actuale, când cele două instituții sunt implicate în lupta pentru limitarea extinderii pandemiei și tratarea celor infectați, numărul de personal disponibil a devenit insuficient, fapt ce a impus suplimentarea acestuia până va fi depășit momentul de vârf al crizei.

Important este acum să se găsească suficienți medici și asistenți medicali care să ocupe aceste posturi, știută fiind criza acută de medici specializați în medicina de urgență, epidemiologie și boli infecțioase care ar fi necesari, nu numai în această perioadă ci și în restul timpului, cele două structuri având o lipsă cronică de specialiști în ultimii ani.

 

La momentul actual, echipajele operative ale serviciilor de Ambulanță sunt implicate atât în transportul pacienților confirmați cu noul coronavirus, cât și în recoltarea probelor de la persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu, în timp ce personalul direcțiilor de sănătate publică asigură triajul epidemiologic din punctele de trecere a frontierei, monitorizează persoanele aflate în auto-izolare la domiciliu, monitorizează persoanele aflate în carantină, recoltează probe în teren de la persoanele care corespund definiției de caz, pentru testare.

Evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare indică o creştere a numărului activităților de supraveghere activă, depistare timpurie, izolare şi tratare a cazurilor pozitive, de urmărire a contactelor şi prevenire a răspândirii continue a infecţiei care impune nevoia de suplimentare a personalului implicat în aceste activități” se arată în expunerea de motive a hotărârii de guvern adoptate ieri.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*