SJU Buzau si-a completat schema de personal cu patru medici

Acestia au promovat examenele sustinulte la finele saptamanii trecute si sunt asteptati sa se prezinte la posturi. Examenele pentru alte doua posturi, pentru Obstetrica-ginecologie si Chirurgie generala se vor sustine in zilele urmatoare, in functie de disponibilitatea comisiei de examinare.

 

medic-examenJoi si vineri au avut loc, la Spitalul Judetean de Urgenta Buzau, primele examene pentru ocuparea unor posturi de medici pe care unitatea medicala le-a scos la concurs, pentru a-si completa schema de personal.

Desi oferta locurilor de munca scoase la concurs a inclus 21 de posturi de medici, la finalul perioadei de inscriere nu isi depusesera dosarele decat 8 candidati. Jumatate dintre acestia au sustinut examenele la sfarsitul saptamanii trecute, iar in cursul zilei de astazi, Spitalul Judetean a anuntat rezultatele finale. Cum era de asteptat, toti cei patru candidati au promovat fara mari emotii, tinand cont de faptul ca au concurat singuri pe loc si nu aveau nevoie decat sa obtina punctajul minim pentru a fi declarati admisi.

Joi, 20 aprilie, au dat concurs candidatii pentru posturile vacante de la Sectia de Ortopedie si de la Sectia de Urologie, in timp ce vineri, pe 21 aprilie, a sustinut examenul candidatul inscris pentru postul scos la concurs in cadrul Sectiei de Pediatrie.

 

Ortopedie Rm. Sarat Conform rezultatelor publicate in cursul zilei de azi pe site-ul spitalului, medicul specialist urolog Valentin Marius Nita, care pana acum a profesat in Targoviste, a obtinut punctajul de 232,44 de puncte, fiind declarat admis pe postul scos la concurs in cadrul Sectiei de Urologie.

In cadrul Sectiei de Ortopedie si Traumatologie au fost scoase la concurs doua posturi, unul pentru medic primar si celalalt pentru medic specialist, ambele adjudecate de cei doi candidati inscrisi. Astfel, medicul primar Sergiu Danilescu, care timp de 10 ani a profesat la Spitalul Municipal Rm. Sarat si a decis sa vina sa-si continue activitatea in cea mai mare unitate sanitara cu paturi din Buzau, a fost notat cu 267,16 puncte, iar viitorul sau coleg, medicul specialist Dan Gabriel Mihai, care are experienta profesionala capatata la un spital din Irlanda, a obtinut 212,37 de puncte.

Pentru postul de medic primar scos la concurs in cadrul Sectiei de Pediatrie a fost adjudecat de medicul buzoian Ancuta Elena Bogdan, care a obtinut 249,09 puncte in urma examenului pe care l-a sustinut vineri.

 

spital buzauCei patru medici au devenit astfel angajati ai SJU Buzau si au la dispozitie 15 zile de la data afisarii rezultatelor pentru a se prezenta la sediul unitatii medicale si a-si face formele de angajare, dupa care vor intra efectiv in paine”, preluandu-si posturile de pe sectiile pe care au fost repartizati.

Totodata, ei vor fi si primii beneficiari ai stimulentelor financiare pe care Consiliul Judetean Buzau a decis, in luna februarie, sa le acorde medicilor care vor veni sa lucreze la Spitalul Judetean. Acestia trebuie sa semneze un angajament conform caruia vor ramane cel putin doi ani la Buzau, in caz contrar, fiind obligati sa restituie integral suma primita ca bonus. Stimulentele constau in acordarea a 2.900 de lei lunar, timp de sase luni, bani pe care medicii ii vor incasa in plus fata de salariile ce li se cuvin pentru activitatea depusa.

In zilele urmatoare vor fi organizate si concursurile pentru posturile de medic primar la Sectia de Obstetrica – Ginecologie, pentru care s-au inscris la concurs trei candidati, si cel de chirurg pentru Sectia Chirurgie Generala, unde exista un singur concurent, in functie de disponibilitatea profesorilor universitari, care fac parte din comisiile de examinare, de a participa la evaluarea candidatilor.  

In luna mai, in zilele de 22 si 23, Spitalul Judetean va organiza concursul pentru cele doua posturi de farmacist disponibile. Pentru postul de la farmacia spitalului s-a inscris la concurs un singur candidat, iar pentru cel de la Medicina Legala se vor bate nu mai putin de cinci concurenti.

 

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Comentarii (1)

  1. Stefan.gicu spune:

    Rusinos gestul Buzaului de asi completa schema de personal pe seama spitalelor din judet. De unde atata banet pe cons.judetean. ASTIA FAC RECTIFICARE BUGETARA IN FIECARE SAPTAMANA.

Adaugati un comentariu


 

*