Spitalul Filantropia din Bucuresti, 200 de ani de excelenta medicala

1 octombrie 2013 | 0 comentarii |

Este cel mai longeviv spital cu profil Obstetrica-ginecologie din Romania. Aici au fost adusi pe lume peste 3.000 de bebelusi in 2012, iar mai mult de 1.300 de femei cu probleme ginecologice au fost salvate. In ultimii zece ani, unitatea medicala a beneficiat de investitii de peste 7 milioane de euro.

 

Ministrul E. Nicolaescu si Prof.dr.Gh. Peltecu

Ministrul E. Nicolaescu si.dr.Gh. Peltecu

Spitalul modern vs. spitalul vechi

Spitalul modern vs. spitalul vechi

Cu noi a inceput istoria obstetricii si ginecologiei si tot noi am fost primul spital modern civil din Romania”, astfel si-a inceput discursul prof. dr. Gheorghe Peltecu, managerul Spitalului Clinic de Obstretica si Ginecologie Filantropia, astazi, cu prilejul celebrarii a 200 de ani de existenta si functionare neintrerupta a unitatii medicale pe piata serviciilor medicale de sanatate din Romania si 131 de ani de servicii de obstetrica-ginecologie. Constructia spitalului a inceput in 1813, fiind la acea vreme „un modern stabiliment, construit prin contributie publica si menit sa primeasca bolnavi de ambe sexe, fara nici o deosebire de religie, rasa, nationalitate sau patima”.

Prezent la eveniment, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca nu exista „o bucurie mai mare pentru un cetatean al acestei tari decat ca exista asemenea unitate medicala. (…) Avem o echipa medicala exceptionala, avem un manager exceptional, avem o baza materiala foarte buna, ce ne putem dori mai mult? Emotia pe care ne-o da aceasta institutie este mai mult decat orice. Ce brand mai exista in Romania si se poate mandri cu 200 de ani de existenta si care sa aiba o asemenea valoare?”, iar pentru a intari aprecierea sa fata de „Leaganul obstetricii si ginecologiei romanesti”, cum este supranumita unitatea medicala, ministrul a recunoscut ca si-a sfatuit nora sa nasca la aceasta unitate spitaliceasca, despre care a spus ca o recomanda oricui.

 

ecograf performant la FilantropiaIn octombrie 2008, in urma unor ample lucrari de consolidare si modernizare de peste 3 milioane de Euro, Spitalul Clinic Filantropia a fost deschis publicului sub forma celei mai performante clinici de obstetrica-ginecologie din Romania.

Prof. dr. Gheorghe Peltecu, managerul spitalului, a tinut sa arate ca aici exista nu doar confort hotelier si aparatura medicala performanta, ci si o echipa de specialisti foarte bine pregatiti, filosofia de functionare a unitatii medicale fiind asemanatoare cu cea din unitatile medicale similare occidentale. „Spitalul este de nivel III si se bucura de o echipa de medici specialisti formata in marile centre din Europa (Anglia, Austria, Franta) si Statele Unite ale Americii care acopera toate subspecialitatile Obstetricii si Ginecologiei, de la obstetrica patologica (sarcini cu risc), la medicina fetala (evaluarea ecografica a fatului inainte de nastere), la neonatologie (ingrijirea cazurilor de prematuritate extrema), uroginecologie, chirurgie ginecologica, chirurgie ginecologica oncologica (cancer de san si genital), pana la oncologie medicala (tratament cu citostatice) si infertilitate”, a aratat dr. Peltecu, mentionand ca pentru a continua pe aceeasi linie are in vedere completarea cu resurse umane prin selectarea celor mai buni rezidenti si trimiterea lor la „educatie” in clinici de profil specializate din strainatate.

 

bebe medici  filantropiaTot in Filantropia exista si singurul Departament de medicina materno-fetala din Bucuresti acreditat de Ministerul Sanatatii, aici functioneaza si singurul Laborator de genetica din clinicile de obstetrica si ginecologie dotat cu aparatura performanta. Departamentul de Medicina Fetala este un proiect prioritar, initiat si coordonat de prof. dr. Gheorghe Peltecu, realizat in colaborare cu Profesorul Kypros Nicolaides si cu Fundatia de Medicina Fetala (FMF – Fetal Medicine Foundation) din Londra, lideri mondiali in domeniul ecografiei obstetricale si al evaluarii precoce a sarcinii (screening de trimestrul I si II). Departamentul are in dotare 5 paturi, pentru monitorizarea gravidelor cu risc.

Filantropia a facut istorie, iar acum este definita de prezent si viitor. De-a lungul timpului, ne-am concentrat eforturile spre a construi la Filantropia un punct de referinta in obstetrica si ginecologia moderna, incepand cu pregatirea specialistilor si terminand cu dotarile care sa asigure o infrastructura performanta. Obiectivul meu si al echipei, care face din Filantropia o maternitate performanta, a fost mereu acela de a creste calitatea serviciilor oferite pacientelor noastre, concomitent cu formarea de specialisti si cercetarea stiintifica. Cred ca aniversarea celor 200 de ani de existenta este pasul spre o alta etapa in evolutia noastra, spre performanta in medicina”, a declarat prof. dr. Gheorghe Peltecu Managerul spitalului.

 

Filantropia mama si bebelusSpitalul Filantropia este un adevarat centru de sanatate al femeii, oferind servicii performante de obstetrica normala si patologica, medicina fetala, chirurgie ginecologica oncologica, oncologie medicala ginecologica, uroginecologie, infertilitate, neonatologie, A.T.I, genetica medicala, imagistica medicala (radiologie), anatomie patologica, analize de laborator, cabinet psihologic si screening al cancerului colului uterin.

Mai mult, in Spitalul Filantropia se deruleaza si numeroase Programe de Sanatate in domeniul Obstetricii, ginecologiei si oncologiei.

La Filantropia exista si o echipa de 10 moase cu studii superioare, implicate in Scoala Parintilor, activitate voluntara cu mare impact educativ si emotional.

Ministrul Nicolaescu a asigurat personalul medical ca toti pasii de reforma urmaresc in principal cresterea calitatii serviciilor medicale, in scopul „multumirii pacientilor, dar si a personalului medical. In perioada in care avem tot mai putini medici, in care avem tot mai putini asistenti medicali, in care avem tot mai putin, generic vorbind, personal medical, la Filantropia lucrurile stau altfel”, si-a exprimat aprecierea fata de managementul de aici, demnitarul.

 

Bebelus nou nascutMaternitatea Filantropia are o capacitate de 211 paturi si un Bloc operator modern, aici realizandu-se, in anul 2012, peste 1.300 de interventii ginecologice. La fel de modern este Bloc operator pentru nasteri, unde s-au realizat, tot in ultimul an, peste 1.400 de operatii cezariene si 3.308 nasteri.  Departamentul de neonatologie are o capacitate de 61 de paturi, o unitate de Terapie Intensiva Neonatala cu 12 paturi si un Compartiment cu 15 paturi pentru prematuri.

Valoarea totala a investitiilor din ultimii 10 ani se ridica la 7.215.000 Euro, fondurile fiind obtinute, potrivit managerului spitalului, prin Programele Ministerului Sanatatii de dotare a spitalelor, prin acordul cu Banca Mondiala, prin investitiile Primariei Sectorului 1 si, mai ales, ale Primariei Generala a Municipiului Bucuresti, in 2009. Felul in care s-au valorificat aceste fonduri a generat surse suplimentare de finantare pentru investitii, un rol important in dezvoltarea spitalului avandu-l, de asemenea, sponsorii si Fundatia „Maternitatea Filantropia 1883”, infiintata in 2010.

Nivelul exigentelor profesionale si manageriale a determinat Ministerul Sanatatii sa includa unitatea medicala pe lista spitalelor de importanta strategica nationala.


Categorii: Eveniment

Adaugati un comentariu


 

*