Știi și câștigi sănătate: „Îngerul copiilor”

1 septembrie 2021 | 0 comentarii |

Amintindu-ne de personalitatea uriașă și de adevăratele „minuni” săvârșite de medicul chirg pediatru Alexandru Pesamosca în timul vieții, recunoaștem de fapt că sănătatea însăși a câștigat de pe urma priceperii și dedicării sale, mai mult decât se poate spune prin cuvinte.   

 

Astăzi se împlinesc 10 ani de când „tata Pesi”, cum îi spuneau mulți dintre apropiați renumitului chirurg pediatru Alexadru Pesamosca, a plecat, la 81 de ani, în echipa doctorilor din Cer. Cât timp a trăit, îndrăgitul și apreciatul medic spunea că el este, de fapt, doar instrumentul prin care Dumnezeu operează și vindecă. 

De-a lungul vieții, profesorul Alexandru Pesamosca a influențat destinele a zeci de mii de copii, dar și ale studenților cărora „le-a pus bisturiul în mână” și pe care i-a lăsat să scoată, mai departe, copiii, din ghearele morții. Pentru sute de oameni din sistemul sanitar, care-și veghează bolnavii cu o dăruire întâlnită azi tot mai rar, profesorul Pesamosca a fost inspirație, Profesorul-mentor care i-a „îmbolnăvit” de meserie.

Și-a luat adio de la această lume în dimineața zilei de 1 septembrie 2011 și a fost condus la odihnă veșnică în apalauze și cu onoruri militare, rămânând însă să vegheze în curtea Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „M. S. Curie”, unde a slujit până în ultima clipă, pe altarul lui Hipocrate. 

 

Timp de jumătate de secol, profesorul Pesamosca a operat circa 50.000 de copii, în spitalele de pediatrie „Grigore Alexandrescu” și „Marie Curie” din București. Pe mulți dintre ei i-a salvat de la infirmitate pe viață sau chiar de la moarte, deși ceilalți medici îi considerau inoperabili, fără vreo șansă. Copii care fuseseră ciungi, diformi, chiar izolati de familii acum 30-40 de ani, nu l-au uitat pe cel care a fost singurul care n-a ezitat să lupte cu soarta ce le-a fost harazită și i-a ajutat ca astăzi să se bucure de viață, fără sechele. Poate și de aceea, medicul Alexandru Pesamosca a fost supranumit „Îngerul copiilor” și rămâne un nume de referință al chirurgiei româneşti de care ne amintim și noi astăzi, la 10 ani de la plecarea sa în veșnicie.

A fost un celebru chirurg, dar și om de știință, un creator de școală și toată viața a luptat cu boala, dar și cu mediul social în care prezenţa sa a fost dominantă… A surmontat dramele familiale, făcându-şi datoria în cele mai mici detalii. Pierderea fiului său, la o vârstă tânără, l-a transformat, devenind şi mai exigent şi cerând „ceea ce trebuie” de la toţi, în profesia de chirurg, atât de riguroasă. A lăsat în urmă o operă ştiinţifică recunoscută şi continuă, prin colaboratorii săi, deschizând drumuri în cunoaştere şi în rezolvările terapeutice de excepţie, în special cu privire la malformaţiile congenitale, dar și o competenţă greu sau imposibil de atins, dăruindu-se total, altora.

 

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, Academia Română şi Academia de Ştiinţe Medicale îi datorează enorm, el acoperind ceea ce nu au putut mulţi alţii, în domeniul patologiei copilului. După zeci de mii de consultații și intervenţii operatorii, după rezultatele incredibile obţinute, profesorul Pesamosca a devenit simbolul pediatriei românești. A fost mentor al mai multor generații de chirurgi şi ortopezi pediatri, iar pentru realizările sale a fost şi va rămâne un simbol, despre care discipolii săi, astăzi nume de referință în chirurgie, spun că va ajunge, cu timpul, o legendă. Spunea că medicii ajunşi la un anumit nivel profesional au ca judecători numai propria conştiinţă şi pe Dumnezeu. Zicea adesea „ia seama că în viaţă trebuie să fii demn, trebuie să fii Om şi să nu îţi fie frică de nimeni decât de Dumnezeu“.

Despre lecțiile de chirurgie ale profesorului Pesamosca, prof. dr. Gheorghe Burnei mărturisea într-un interviu din „Viața medicală” că se țineau în sala de operație și punea mare preț pe volumul de cunoștințe al elevilor săi, reacționând „în consecință” atunci când un rezident nu se ridica la nivelul așteptărilor sale. „În momentul în care aveai o anumită vechime și nu aveai capacitatea să intuiești ceea ce era normal să intuiești după volumul de cunoștințe pe care ar fi trebuit să ți-l însușești, domnul profesor se supăra”, spune medicul Burnei.

 

Strictețea pe care „tata Pesi” o afișa în sălile de operație sau în timpul examenelor dispărea însă dincolo de ușile spitalului. Foștii studenți și apropiații săi îl descriu ca fiind o fire jovială, îndrăgostit de profesia sa și de muzica populară și lăutărească, având o bunătate ieșită din comun și fiind foarte credincios.

Un mare iubitor de copii și veșnic îndrăgostit de meseria sa, profesorul Pesamosca trata fiecare copil cu aceeași dedicare, indiferent de mediul din care acesta provenea sau de posibilitățile pe care le avea. Și devenise atât de apreciat, după cum el însuși i-a mărturisit la un moment dat duhovnicului său, „nu pentru faptul că am învățat altă școală, nu pentru că aș fi mai deștept decât alții, ci pentru faptul că am văzut mai mulți decât au văzut alții în viața lor”.

Dragostea față de micuții pacienții, ambiția și dorința sa avidă de a fi mereu la curent cu noutățile din chirurgia pediatrică au fost câteva dintre atuurile care l-au transformat pe profesorul Pesamosca într-o figură proeminentă a medicinei românești. Mulți dintre foștii săi pacienți sunt acum medici și salvează alți pacienți. Mulți își amintesc și astăzi de una din frazele sale memorabile: „Astea împliniri, domnule! Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped, să alerge la tine, asta înseamnă fericire!”.

 

Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanţa, la 14 martie 1930, într-o familie cu origini italiene. Bunicul său, meșteșugar dintr-o zonă săracă a Italiei, venise în România în speranța unei vieți mai bune. A parcurs studiile primare la Școala Italiană din Constanța, apoi a urmat Liceul „Mircea cel Bătrân” din oraşul natal, unde a absolvit ca şef de promoţie. În anul 1954 a absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti, unul dintre profesorii săi fiind reputatul chirurg Dumitru Vereanu și a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de 3 ani medicină pentru adulţi, iar din anul 1957 a profesat ca medic chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, devenind ulterior şef de clinică, până în anul 1984.

În anul 1971, timp de 1 an, a fost bursier la „Hôpital des Enfants Malades”, din Paris, iar în perioada 1972-1975 realizează primele intervenţii de chirurgie toracică la nou născut. Lucrează apoi la Spitalul „Marie Curie” (fost Budimex), unde a fost șeful Clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică din 1984 până în anul 2000.

A operat nenumărate cazuri extrem de complicate, unele în premieră mondială, a avut pacienţi cu maladii complexe atât din ţară cât şi din străinătate, iar graţie talentului său profesional excepţional a fost solicitat să realizeze şi operaţii în clinici din Franța, Italia, Republica Moldova, China.

 

De-a lungul vieţii a primit alte nenumărate tiluri şi distincţii, precum titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Chişinău, Constanţa şi Craiova, titlul de cetăţean de onoare al oraşelor Constanţa şi Craiova sau, ca omagiu pentru întreaga sa activitate, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Comandor, primit din partea preşedintelui României, în anul 2000. Despre aceste recompense, doctorul Pesamosca afirma spre finalul vieţii: „Nu mi-au plăcut niciodată titlurile, medaliile, diplomele, deşi am primit câteva… N-am fost niciodată trufaş. Trufia e cel mai urât păcat al medicului. Din nenorocire, astăzi cam toate spitalele sunt bântuite de păcătoşi d-ăştia. Doctori care se cred Dumnezeu. Pentru ei, toţi pacienţii sunt nişte gunoaie. Întind mâna să le ia plicul cu bani şi-apoi îi tratează în bătaie de joc. Toată viaţa m-am luptat cu buldogii ăştia îmbuibaţi. Au tăbărât pe mine la sfârşitul vieţii. Mi-au dat tot felul de titluri, m-au făcut academician, m-au făcut fel de fel. Nu în asta constă valoarea unui chirurg. Niciun titlu profesional sau academic nu-ţi sporeşte sau nu-ţi suplineşte priceperea”.

După anul 2000, starea sănătăţii sale s-a deteriorat, iar din anul 2006 nu a mai operat, dar a continuat să ofere sfaturi celor care i-au urmat în carieră.

 

Doctorul Pesamosca a avut o viaţă personală teribilă: a fost căsătorit, însă în anul 1999, când soţia sa a murit. După aceea a renunţat la viaţa personală, locuind într-una din rezervele Spitalului „Marie Curie” – în fapt o cameră de circa 10 metri pătraţi. Cei doi au avut doi copii, primul dintre aceştia, Alexandru – Ştefan, care a urmat profesia tatălui, a murit din cauza unei tumori cerebrale în anul 1993, iar celălat fiu, Gino, a murit de cancer, în 2010, cu doar un an înainte de sfârşitul tatălui său. Profesorul a avut şi două fete, Ana Maria şi Alexandra, dintr-o relaţie cu o altă femeie, însă cu acestea profesorul nu a avut o relaţie prea apropiată.

În vara anului 2011, profesorul Pesamosca a fost internat la Spitalul Floreasca, din cauza unor afecţiuni cardiace şi renale.

A trecut la cele veşnice la 1 septembrie 2011 și a fost înmormântat cu onoruri militare, în faţa Capelei Spitalului „Marie Curie” cu hramul „Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei”, ocrotitor al tinerilor și „Cuviosul Stelian Paflagonul”, ocrotitor al familiei și al pruncilor, el fiind ctitor al biserici construită în curtea unității medicale.

În septembrie 2014 i s-a ridicat un bust în faţa Spitalului de Copii „Marie Curie”.

 

* Informațiile din acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările medicului specialist. 

 


Adaugati un comentariu


 

*