Știi și câștigi sănătate: Școala medicală românească

Despre școala de medicină românească s-a spus întotdeauna că este una performantă, iar din această școală s-au remarcat nume importante ale medicinii universale. În ultmiii 30 de ani, ca întregul învățământ românesc, și Medicina a avut de suferit, dar cu toate acestea, mulți absolvenți ai Universităților de Medicină din România dețin funcții importante în Universități de Top din lume și mulți dintre medicii școliți în România sunt printre cei mai apreciați în spitalele în care profesează.

Există multe date despre cele mai vechi instituții de învățământ medical românesc, pe care este bine să ni le reamintim, dar și câteva lucruri mai puțin știute de românii obișnuiți:

* Carol Davila, medic și farmacist roman de origine franceză, al cărui nume îl poartă Universitatea de Medicină și Farmacie din București, a pus bazele învățământului medical din țara noastră, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu, înființând, în 1857, Școala Naționala de Medicină și Farmacie.

* Facultatea de Medicină din București a funcționat la început în cadrul Universității București, la fel ca și cele de Farmacie și de Medicină Veterinară.

* Facultatea de Medicină a început să funcționeze în anul universitar 1867-1868, iar durata studiilor era de 5 ani.

* Primul decan al Facultății de Medicină din București a fost Gheorghe Polizu, al cărui nume a fost dat mai târziu Maternității care funcționează în cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Dr. Alfred Rusescu.

* Școala Națională de Medicină și farmacie s-a dezvoltat treptat, iar la 12 noiembrie 1869 a fost înființată Facultatea de Medicină din București, care și-a deschis cursurile în ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima Facultate de Medicină în cadrul Universității din București și din România.

* În 1898, Școala de Farmacie devine secție a Facultății de Medicină și functionează pe langă Facultatea de Medicină până în 1923, când se înființează Facultatea de Farmacie, ca instituție separată, în cadrul Universității din București. Un rol însemnat în crearea Facultății de Farmacie l-a avut profesorul Ștefan Minovici (1867-1935).

* UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj este precursoarea „Şcolii medico-chirurgicale” din Cluj, unde a fost profesor cunoscutul oculist Ioan Piuariu-Molnar. În 1816, şcoala medico-chirurgicală s-a transformat în „Liceul medico-chirurgical”. Facultatea maghiară de Medicină a fost fondată chiar de la începutul existenţei Universităţii „Ferencz Jozsef” din Cluj, adică în 1872. În perioada 1888-1901 au fost construite clinicile şi institutele Facultăţii.

* În 1919, imediat după Marea Unire a Transilvaniei cu România, este întemeiată Facultatea românească de Medicină din Cluj. Primul decan şi organizator al Facultăţii a fost Iuliu Haţieganu, care ulterior a fost „Magnificus Rector” al Universităţii. În 1948, învățământul medical din Cluj se desprinde de Universitatea din Cluj şi este întemeiat Institutului Medico-Farmaceutic (I.M.F. Cluj). În 1990 devine Universitate de Medicină şi Farmacie, iar în 1992 i se atribuie numele lui Iuliu Hațieganu.

* UMF „Grigore T. Popa” din Iași este, de asemenea, unul dintre cele mai vechi asezăminte de învățământ superior din țara noastră. A fost fondată în 1879, ca Facultate de Medicină, și își începe activitatea la 1 decembrie, cu sprijinul lui M. Kogalniceanu si N. Kretzulescu. Este asociată ulterior cu Facultatea de Farmacie și Facultatea de Medicină Dentară. În anul 1991 i se confera statutul de Universitate, primind numele celebrului reprezentant al Școlii de Anatomie Funcțională din Iași, Grigore T. Popa.

* Prima asociație studențească a fost Societatea studenților în medicină, creată în 1875, înființată la inițiativa viitorului profesor Nicolae Manolescu (1850-1910), având ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de studiu. Au urmat Societatea studenților în teologie (1887), Societatea studenților de la litere și filosofie (1893), Societatea studenților în drept (1895), Societatea studenților de la Facultatea de Științe (1898).

* În 1899 a fost promulgat Regulamentul pentru ordinea și disciplina studenților universitari. Conform acestuia, studenții puteau rămâne înmatriculați maximum 6 ani la teologie, drept, științe, litere și 8 ani la medicină. Fiecare student trebuia să aibă un caiet, unde se consemna prezența acestuia la cursuri sau seminarii, iar în caz de absență, nu erau primiți la examene. Sancțiunile pentru studenți erau următoarele: admonestare din partea decanului sau rectorului, interdicție provizorie de a participa la un curs sau mai multe, anularea dreptului de prezentare la o sesiune sau mai multe, excluderea din Universitate și sancțiunea cea mai înaltă, excluderea din toate Universitățile din țară.

* În anul 1899, carnetul de student se numea „caiet de cursuri”. Pentru a trece anul, studentul trebuia să prezinte trimestrial carnetul, pentru a îi fi notate prezențele și notele sale la toate disciplinele