Știi și câștigi sănătate: Sistemul osos ne ajută, practic, să trăim

Sistemul osos are o serie de funcţii vitale precum susţinerea, mişcarea, protecţia, producţia de globule roşii, depozitarea calciului şi echilibrarea sistemului endocrin.

 

Pentru a avea un corp sănătos și atrăgător, ni se recomandă să facem cât mai multă mișcare. Pentru a ne menține sistemul osos sănătos, în prima parte a vieții avem nevoie de mișcare aproape toată ziua. În acest fel, oasele absorb mai multe minerale, devenind astfel mai puternice și mai dense. În caz contrar, studiile clinice arată că riscăm să pierdem masă osoasă, ceea ce poate duce la consecințe grave, mai ales înaintea vârstei de 20 de ani, când se formează oasele.

Densitatea osoasă atinge apogeul în jurul vârstei de 30-35 de ani, după care începe procesul de demineralizare, care crește odată cu vârsta. Dupa 35 de ani, orice persoană pierde 1% din masa osoasă, în fiecare an. De aceea este important să învățăm de mici că sportul și mișcarea ne vor ajuta mai târziu.

Este important de știut că oasele fac mult mai mult decât să definească forma trupului. În sistemul osos se produc celule sanguine, oasele reglează sistemul intern și păstrează în siguranță creierul, plămânii și inima. Scheletul ne permite să respirăm, să stăm în picioare, să ridicăm obiecte, să fugim și să facem sport sau să supraviețuim bolilor.

Aflând mai multe despre oasele corpului omenesc și rolul lor ne vom menține în formă și vom evita o serie de boli…

 

* Hipocrat, părintele medicinei, a creat primele atele pentru fracturi. În antichitate, a fost urmat de Galen (199-129 î.e.n.), care face prima descriere a sistemului scheletic şi a muşchilor ce îl acoperă. În acea perioadă apar şi primele proteze.

* Ambroise Pare (1510-1590) este părintele chirurgiei şi dezvoltă primele tehnici de amputare. Antonius Mathysen (1805-1878), chirurg militar olandez, inventează un plasture pentru imobilizarea unei fracturi. Metoda este utilizată şi astăzi.

* În 1895 apar primele tehnici moderne de diagnosticare ale afecţiunilor osoase. Wilhelm Conrad Roentgen descoperă din greşeală că razele X pot crea radiografii ale scheletului. Câştigă Premiul Nobel pentru Fizică în 1901.

* Sir Reginald Watson-Jones (1902-1972) publică în 1940 „Fractures and Joint Injuries”, care rămâne o carte de referinţă timp de multe decenii.

* În anul 2016 se va realiza primul ţesut osos viu în laborator, din celulele pacienţilor.

 

* Sistemul osos este structurat în scheletul axial şi scheletul apendicular. Cel axial are 80 de oase, fiind alcătuit din coloana vertebrală, cutia toracică şi craniu. Cel apendicular are un total de 126 de oase şi este format din restul, precum membrele şi pelvisul.

* Corpul are două tipuri de os. Unul dintre acestea este dur și dens și se numește os cortical. Oasele corticale sunt în primul rând oasele de „structură”. Al doilea tip de os este cel trabecular și este moale și spongios. Se găsește adesea în interiorul oaselor mari și în pelvis, coaste și craniu. Deși este mai puțin dens decât osul cortical, este destul de dur și rezistent.

* Celulele roșii și cele albe se nasc în măduva oaselor. La adulți, măduva roșie din oasele craniului, vertebrelor, scapulelor, sternului, coastelor, bazinului, produce celule sanguine. Celule roșii transportă oxigenul de la plămâni în restul corpului, iar celulele albe atacă celulele infectate și luptă cu virusurile și bacteriile. Însă echilibrul acestor sarcini importante nu este ușor, motiv pentru care sistemul scheletic este compus din atât de multe oase.

* Bebeluşii au mai multe oase decât adulţii. Ne naștem cu peste 300 de oase, iar la vârsta adultă rămânem doar cu 206 şi o reţea complexă de tendoane, ligamente şi cartilaj ce susţine sistemul osos. Asta, deoarece un copil are nevoie de o structură osoasă maleabilă și de mai mult cartilaj, ca să iasă ușor prin canalul de naștere. Pe măsură ce copiii cresc, unele dintre oasele fuzionează. Alte oase ale bebeluşilor sunt făcute în întregime dintr-un ţesut cartilaginos, iar pe măsură ce aceștia cresc, sunt înlocuite de oase puternice. Acest proces se numește „osificare”, începe la 13 săptămâni după concepere și durează până după vârsta de 20 de ani.

* Oasele noastre se regenerează pentru a depozita calciu și pentru a-l oferi corpului, pe care îl mențin puternic și flexibil. Durează aproximativ zece ani pentru ca toate celulele din oase să se regenereze, așa că am putea spune că avem parte de un sistem osos nou la fiecare deceniu. Pe măsură ce înaintăm în vârstă însă, oasele îşi pierd densitatea şi se rup mai uşor. Le putem menţine sănătoase printr-un aport corespunzător de calciu şi de vitamina D și prin mișcare și exerciții fizice constante. Persoanele sedentare au densitatea osoasă mai redusă cu 30% față de cele active.

* Pentru a ne păstra sistemul osos sănătos, kinetoterapeuții recomandă exerciții cu greutăți ușoare care contribuie la creșterea densității osoase și exerciții aerobice care ajută la realizarea mai rapidă a schimburilor nutritive. Stretchingul face musculatura mai flexibilă și ajută indirect sistemul osos, iar un raport optim între calciu și fosfor previne fragilitatea oaselor. Fumatul în tinerețe împiedică obținerea unei densități osoase optime, iar grăsimea din jurul abdomenului duce la demineralizarea osoasă.

* Oasele oferă corpului structură şi îi permit să se mişte. Ele ne protejează organele – craniul protejează creierul, iar coastele protejează inima, plămânii şi ficatul. De asemenea, oasele produc celule roşii, ce transportă oxigen şi proteine la ţesuturi, şi celule albe, ce luptă împotriva infecţiilor.

* Acum câteva secole oamenii credeau că bărbaţii au un os în minus, cel din care a fost creată Eva. Desigur, se înşelau. Singura diferență între sistemul scheletic al bărbaţilor şi femeilor este forma bazinului, care la femei este astfel constituită încât să poată susţine sarcina.

* Majoritatea oamenilor au 12 coaste, dar unii au 13. A 13-a coastă este rară – doar 1% dintre oameni se nasc cu ea. Această coastă suplimentară, numită coastă cervicală, poate provoca probleme medicale, cum ar durerile de gât. Din acest motiv, de multe ori, este eliminată chirurgical.

* Oasele constituie un ţesut viu, iar rezistenţa lor este diferită. Oasele au un înveliş extern dur şi dens. Urmează osul spongios, mai uşor şi uşor flexibil, iar la interior, unele oase conțin măduvă, unde celule noi sunt produse în permanenţă.

* Mâinile și picioarele conțin peste jumătate din oasele corpului. Fiecare mână are 27 de oase și fiecare picior are 26, ceea ce înseamnă că împreună, cele două mâini și cele două picioare ale corpului au 106 oase, adică mai mult de jumătate din oase în întregul corp.

* Dinții sunt considerați parte a scheletului, deși nu sunt oase. Aceștia sunt mai rezistenți decât oasele, datorită smalțului care protejează nervii și țesutul delicat din interiorul lor, întrucât dinții pot avea o uzură mai mare decât oricare dintre oase.

* Clavicula este osul care se rupe cel mai frecvent. Ea poate fi fracturată uşor de loviturile primite în umăr sau de căzăturile pe mână. Ruperea oaselor mâinii şi braţului este şi ea comună, din cauză că ne folosim adesea aceste părţi ale sistemului osos pentru a încerca să oprim căderile corpului.

* Cotul este organul gâdilitor. Senzația de gâdilat pe care o simțim când ne lovim la cot vine de la nervul ulnar, care este cel mai mare nerv neprotejat din corpul uman și se află deasupra osului din partea superioară a brațului, numit „humerus”.

* Degetul mare de la picior are mai puţine oase decât celelalte degete. Majoritatea degetelor au 3 oase, însă cel mare de la picior are numai două. De asemenea, aveţi câte 3 oase în fiecare deget de la mână, mai puţin la degetul mare.

* Cel mai mic os al corpului omenesc este scăriţa. Este un os mititel situat în spatele timpanului şi are numai 2,5-3,3 mm lungime, adică nu este mai mare decât o musculiţă de oţet, dar are o funcție extrem de importantă, ea având sarcina de a transmite vibrațiile auditive la urechea interioară. Acest mic os este numit uneori etrier datorită formei sale Y. Împreună cu nicovala și oasele ciocanului, scărița ajută la traducerea sunetelor pe care le auzim în valuri, pe care creierul le procesează.

* Hioidul este singurul os din corpul uman care nu este conectat la un alt os. Acesta este un os în formă de potcoavă situat între bărbie și cartilajul tiroidian și este considerat adesea fundamentul anatomic al vorbirii, datorită locului în care se află, pentru că poate funcționa cu laringele (caseta vocală) și limba, pentru a produce gama de vocalizări umane.

* Cel mai mare şi mai puternic os este femurul, care merge de la pelvis la genunchi. El reprezintă cam o pătrime din înălțimea corpului și este și cel mai puternic.