Tabara de la Poiana Pinului a fost transferata Consiliului Judetean Buzau

20 noiembrie 2013 | 0 comentarii |

Acest lucru a fost posibil prin efortul comun al parlamentarilor liberali de Buzau, astfel incat copiii si tinerii din intreaga tara sa beneficieze de cele mai bune conditii de dezvoltare fizica si psihica”, declara deputatul liberal George Scutaru.

 

Tabara Poiana Pinului

Tabara Poiana Pinului

Guvernul Romaniei a acceptat sa transfere Tabara de la Poiana Pinului, catre Consiliul Judetean (CJ) Buzau. Presedintele PNL Buzau, deputatul George Scutaru, spune ca apreciaza si saluta decizia Guvernului care a inclus Tabara scolara Poiana Pinului, din comuna Tisau, in lista obiectivelor ce vor fi preluate in administrarea Consiliului Judetean Buzau, de la Ministerului Tineretului si Sportului.

Acest lucru a fost posibil prin acceptarea de catre Executiv a amendamentului pe care l-am depus pe proiectul descentralizarii, alaturi de colegii mei parlamentari liberali din judet, senatorul Doina Tudor si deputatii Titi Holban si Erland Cocei, in urma consultarilor pe care le-am avut la nivel local cu presedintele Consiliului Judetean Buzau, Cristi Bigiu. Noi am propus in amendament ca tabara de la Poiana Pinului sa revina in administrarea autoritatii locale judetene si ma bucur ca am reusit sa convingem Guvernul ca astfel tabara va fi mai bine administrata, in folosul tinerilor din intreaga tara, care in acest fel vor beneficia de conditii mai bune de dezvoltare fizica, psihica si intelectuala. Acest centru de agrement buzoian va beneficia de noi oportunitati, fiindca realitatea a dovedit ca autoritatile locale se implica mult mai eficient in buna administrare a patrimoniului si cunosc mult mai bine problemele cetatenilor”, a declarat George Scutaru.

 

Bigiu, Scutaru, Doina Tudor  153Este un obiectiv mai vechi al liberalilor buzoieni, la initiativa presedintelui CJ, Cristi Bigiu, care spune ca asa cum s-a pronuntat si in privinta Bazinului Olimpic, isi doreste ca „tinerii si copiii nostri sa creasca frumos si sanatos, sa beneficieze de conditii bune de dezvoltare fizica si psihica, pentru ca numai astfel vom putea spera sa avem mai tarziu beneficii de pe urma activitatilor pe care ei le vor intoarce societatii”.

Deputatul liberal buzoian apreciaza ca Proiectul descentralizarii pentru care Guvernul USL si-a angajat raspunderea in Parlament, in sedinta comuna care a avut loc marti, 19 noiembrie, reprezinta „un act fundamental pentru eficientizarea si modernizarea administratiei publice, un pas important  in directia apropierii administratiei de cetatean, cu toate responsabilitatile ce decurg de aici pentru zona administrativa”.

El spune ca este necesar sa se inteleaga ca procesul descentralizarii, „nimeni nu pierde sau castiga ceva, in detrimentul sau in favoarea celeilalte parti”, ci dimpotriva, era necesar pentru ca nivelul central prea sufocat de cheltuieli nu poate sustine toate aceste obiective locale. Considera, de aceea, ca acolo unde exista „vointa si pricepere din partea autoritatii locale judetene este de recomandat sa le fie oferite parghiile pentru a prelua si gestiona, punctual, aceste obiective”.

 


Adaugati un comentariu


 

*