Tabără gratuită pentru copiii necăjiți, la Școala de Olărit de la Colți

5 august 2022 | 0 comentarii |

Școala de Olărit de la Colți, un proiect al Centrului de Artă Aluniș, face un apel pentru ONG-urile și asociațiile care au ca beneficiari tineri și copii aflați în situații vulnerabile să aplice pentru participare la taberele gratuite care se vor organiza începând cu 1 septembrie.

 

Asezari rupestre

Bogat în atracții turistice unice și o bogăție imensă de meșteșuguri păstrate și transmise din generație în generație de sute sau mii de ani, munții Buzăului oferă, pe lângă aerul curat și peisaje de o frumusețe rară, lasă amintiri de neuitat celor care aleg să-și petreacă un weekend sau o vacanță în aceste zone cu oameni calzi și primitori.

Vulcanii noroioși  care imită la o scară mică erupțiile vulcanilor din Hawaii sau a lui Stromboli, Focurile vii sau de flăcările eterne care ard natural și aproape neîncetat, direct din pământ, rocile vulcanice preistorice pietrificate (albe sau colorate), Trovanții – pietre cu forme bizare cunoscute și drept „copiii Pământului”, unul dintre cele mai mari zăcăminte de sare din lume, Muzeul chihlimbarului unde se găsește și rumanitul – cel mai prețios chilimbar, așezările rupestre (case și biserici sculptate în piatra muntelui), rămășițele unor mări preistorice aduse la suprafață, văi glaciare, lacuri formate din topirea gheții, roci șlefuite și erodate, stânci uriașe cărate de ghețari și lăsate în locuri unde nici nu te-ai aștepta să le găsești, Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura, muzee, mănăstiri, fauna și o flora extrem de bogată și nu în ultimul rând satele tradiționale cu oameni calzi și primitori care poartă cu ei tradiții și stiluri de viață ancestrale până în zilele noastre – sunt doar câteva dintre atracțiile pentru care merită să vizitezi Ținutul Buzăului – recent delarat Geoparc UNESCO.

 

Charkie Ottley la Alunis

Și dacă ajungi la Muzeul Chihlimbarului, musai să vizitezi și „Aluniş Art Center”, realizat printr-o inițiativă privată, în satul Aluniș din comuna Colți, un spaţiu dedicat comunităţii locale, care realizează proiecte variate, de la acţiuni de ecologizare a zonei sau proiecte de activism de mediu, la activităţi educative de valorificare a artei meşteşugului artizanal tradiţional, oferă turistului și nu numai lui, un spaţiu de creaţie multidisciplinar, concerte de jazz, de muzică folk, proiecţii de filme de artă şi documentare, expoziţii de pictură şi sculptură, seri de poezie şi literatură și ateliere dedicate în special copiilor – dar nu numai lor -,  pentru revigorarea meşteşugurilor locale, precum prelucrarea lânii, „dragul” pentru lemn şi tradiţii, tabere dedicate tinerilor artişti şi multe alte evenimente.

Chiar zilele acestea, jurnalistul britanic Charlie Ottley și întreaga sa echipă de la Flavours of Romania și Wild Carpathia, care realizează un documantar în „Ținutul Buzăului”,  au fost oaspeții Centrului de Artă de la Aluniș, unde au participat și la atelierele de olărit, alături de copiii de la centrul de plasament Amurtel, de la Pănătău.

 

Casa Lila

În luna iulie a acestui an, a fost finalizată și deschisă oficial și „Casa Lila(de oaspeți) a Școlii de Olărit de la Colți, situată la jumătatea distanței dintre Muzeul Chihlimbarului și Așezările Rupestre de la Aluniș, care dispune de șase camere, două terase și un atelier complet echipat de olărit și creație artistică. „Este un spațiu multifuncțional, gândit ca sursă de venit pentru comunitate. Este administrată de localnici și servește drept model de bune practici pentru dezvoltarea turistică în zonă, reper cultural local și un obiectiv atractiv pentru turiști cu impact durabil asupra dezvoltării economice și culturale a comunității”, dar poate găzdui și tabere de creație în cadrul cărora se îmbină modelajul în lut cu tradițiile locale și drumeții în natură.

În luna septembrie, Aluniș Art Center organizează, gratuit, tabere pentru copiii proveniți din medicii defavorizate, astfel că, în acest scop a fost lansată o invitație către toate ONG-urile și asociațiile din Buzău care au ca beneficiari tineri și copii aflați în situații vulnerabile și vor să le ofere această șansă, „să aplice pentru participare la tabere gratuite începând cu data de 1 septembrie”, au anunțat reprezentanții Centrului de Artă Aluniș, care menționează că solicitarea va fi transmisă pe adresa de e-mail: rezervari@alunis.ro.

 

Copii – olarit

Așadar, începând cu 1 septembrie, copiii vor fi primiți și cazați în casa de oaspeți a Școlii de Olărit de la Colți, o unitate nouă și extrem de frumoasă și atractivă. Din septembrie 2021 când a fost demarat proiectul Școala de Olărit și până acum, „peste 200 de tineri și copii aflați în situații de vulnerabilitate (sărăcie, în grija sistemului de stat, risc ridicat de abandon școlar etc) au beneficiat de ateliere gratuite de modelaj și terapie prin artă, iar două localnice au fost formate profesional și angajate ca primele femei olar de pe Valea Buzăului”, informează aceeași sursă.

Funcționarea Școlii de Olărit de la Colți și continuarea programului de educație culturală (ateliere gratuite de olărit, pian, chitară, evenimente de artă și cultură cu intrare gratuită etc) sunt posibile datorită oaspeților care aleg să îi treacă pragul fie alegând să se cazeze în cele două case de oaspeți, Aluniș Retreat (Aluniș) și Casa Lila (Colți), participând la atelierele de olărit contra cost oferite în fiecare duminică de la ora 11.00 sau achiziționând Ceramică de Colți, obiecte create în atelierul școlii care surprind esența ceramicii buzoiene vechi dar o reinterpretează în manieră proprie.

Centrul de Artă Aluniș, inițiatorul proiectului Școala de Olărit de la Colți – finalizat cu susținerea Kaufland România, este o organizație non profit dedicată revitalizării tradițiilor și facilitării accesului la educație culturală ca premise pentru dezvoltarea și bunăstarea comunității locale din zona Aluniș-Colți, Buzău.

 

GALERIE FOTO: Sursă Alunis Art Center

 


Adaugati un comentariu


 

*