Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Complex de servicii comunitare pentru copii cu dizabilități, inaugurat la Buzău
Investiția, de aproape 10 milioane de lei, realizată de DGASPC Buzău și Consiliul Județean Buzău, din fonduri europene, face ca Buzăul să devină un exemplu de bune practici în domeniul serviciilor comunitare, la nivel național. În casă nouă își vor petrece Sărbătorile Crăciunului și Anului Nou, 48 copii cu dizabilităţi care vor beneficia de […]