Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
ADMITERE MEDICINĂ: Cel puțin 23 de locuri de la Institutul Medico-Militar vor rămâne neocupate
Deși Ministerul Apărării Naționale dublat numărul de locuri la admiterea din acest an, candidații s-au arătat interesați în special de domeniul Medicină Generală, pentru celelalte specializări numărul de candidați înscriși fiind mai mic decât cel al locurilor disponibile. Tinerii care își doresc o carieră în domeniul medical susțin, mâine, examenul, la facultățile de medicină […]
Dusi cu zaharelul retetelor compensate
Daca stai intr-o farmacie mai mult timp, nu ai cum sa nu observi ca cele mai multe produse se dau pe baza de reteta compensata. Pleaca batranii cu sacosa plina, cu indicatii clare, cate pastile sa ia dimineata si cate la pranz si seara. Ma gandeam, de ce totusi cei care se ocupa de nivelul […]